19, octombrie, 2018
Breaking News:

La loc COMANda!

Monica Vasilescu

În Teleormanul asuprit de interese politice, apariția unui ziar care iese din tipare nu poate decât să revolte pe toată lumea. Și cum libertatea de exprimare nu e la îndemâna oricui să o accepte, stresat de conținutul editorial al ziarului Liber în Teleorman, directorul APIA – Eugen Coman s-a adresat Judecătoriei Alexandria pentru a ne cere daune morale, însumate la 50.000 lei, pe motiv că i-a fost stricată imaginea. Așa cum ne așteptam de la un domn cu asemenea ținută, pretențiile nu i s-au oprit la bani. În grandomania-i specifică, șeful de la agenția statului (deci, nu a sa) dorește ca paginile ziarului nostru să găzduiască soluția instanței de judecată, pe care bănuim că domnia sa o anticipează ca fiindu-i favorabilă. Asta nu e tot. Într-un proces separat, demnul Coman cere ordonanță președințială pentru a nu-și mai vedea numele scris în ziar.

Deși toată lumea știe că jurnaliștii nu trebuie pedepsiți pentru publicarea unor informații și idei de interes public, întrucât acest lucru ar genera descurajarea acestora de a mai comenta chestiuniile ce afectează viața comunității, directorul Coman a mers țanțoș la judecată pentru a se plânge că ziarul Liber în Teleorman scrie că ”face legea la APIA”. Ceea ce și face din postura de mare conducător, că avem destule mărturii clare, să nu mai avem vorbe la proces, în așteptarea celor 500 de milioane visate. Lăsând la o parte gândurile de înavuțire de pe urma noastră ale lui Coman, considerăm că dreptatea există și că – deși în România Justiția este percepută negativ – sunt semne bune că se poate schimba această stare de fapt, iar noi am simțit asta prin procesele anterioare câștigate. Pentru că în orice lume care se consideră civilizată, sentința favorabilă presei este o esențială victorie a libertății de expresie, a spiritului critic în fața micilor conducători despotici, care, în locul dialogului, folosesc abuziv funcția ocupată, ignorând cu bună știință pașii legali pe care îi au la îndemână înainte de a ajunge la bară. Fiindcă, ne place ori nu, presa se poate exprima liber chiar și atunci când deține o informație cu titlul de bârfă, confirmată ulterior cu documente palpabile. Cu atât mai mult cu cât Coman este, direct sau prin interpuși, omul care face legea la APIA și abia acum când am început verificările mai amănunțit putem afirma asta fără să tremurăm la proces, iar acest lucru nu înseamnă deloc lezarea demnității și imaginii publice, mai cu seamă că despre un om vorbesc faptele sale, nu aparițiile în mass-media.

Îi mai spunem domnului Coman și altora precum el că publicația noastră nu profită de imaginea pe care o au ziariștii, de “câinii de pază ai societăţii” sau de intermediari între lumea publică şi oamenii de rând, pentru a adopta un comportament neadecvat pe acest principiu. Nu omitem faptul că trebuie să scriem responsabil şi să reflectăm adevărul în articole, chiar dacă dorinţa de a alerga după original este mare și în cazul nostru. Întotdeauna vom spera și vom lupta pentru dreptate, adevăr şi corectitudine și nu vom accepta încătușarea în cenzură. Credem că expresia socială a dreptăţii poate fi Justiţia, care nu judecă după cine sunt sau după cum arată persoanele ajunse în faţa ei, ci doar cântăreşte faptele şi le apreciază după singura măsură corectă: justeţea lor.

P.S.: Dura lex, sed lex, domnule demn director Eugen Coman, legea-i dură, dar aceasta e legea, ne vom supune ei, iar libertatea de exprimare este un drept inalienabil al oamenilor cu care matale nu prea ai fost obișnuit, dar nu-i nimic, pentru asta a luat ființă ziarul Liber în Teleorman.

Lasă un răspuns