21, octombrie, 2017
Breaking News:

La cinci ani de la înființare, Trupa Arhaic a avut parte de un spectacol aniversar cu sala în picioare

Monica Vasilescu

arhaic-aniversar-7Trupa Arhaic a împlinit cinci ani. De ziua ei, formația a pecetluit orânduirile unui concert de zile mari, în care muzica folk, proza și poezia au fost la înălțime. Nicolae Doboș, Sorin Mircea Preda și Alex Antonescu, alături de invitații lor, și-au serbat cincinalul într-o serată plină de simțire românească într-un adevărat regal artistic, găzduit de restaurantul Unicom din Alexandria, în care s-au creat prietenii culturale și legături de suflet închegate.

În cămașa românească de care nu se despart în niciun concert, cei trei arhaici ale căror performanțe se definesc în jurul autenticului și-au primit oaspeții cu brațele deschise și le-au înfipt în piept cocadre cu însemnele naționale și emplema trupei. Aniversarea a început cu muzica arhaicilor, devenită extrem de cunoscută printre iubitorii de folk datorită evenimentelor private pe care artiștii le promovează în diferite localuri din municipiu. După ce au făcut ”încălzirea” din punct de vedere muzical, haiducii au făcut prezentările și au mulțumit audienței pentru că a acceptat invitația de a le fi alături la momentul aniversar. Creierul trupei Arhaic, Nicolae Doboș, mai însuflețit ca niciodată, a spus în linii mari povestea muzicală născută sub egida Centrului Cultural Teleorman, evoluția acesteia vorbind de la sine despre cei trei oameni care îndrăgesc extrem de mult cultura și o alimentează sub toate formele ei. Iar eforturile pentru promovarea județului ar trebui cu atât mai mult apreciate, dacă autoritățile s-ar trezi din amorțire și ar vedea că fondatorul trupei, cu toate că nu este teleormănean, a făcut în cinci ani ce n-au făcut alții pentru cultura de aici vreme îndelungată.

Revenind la spectacol, cei cinci ani de la data în care a apărut în Alexandria o trupă devenită unică în România, prin port, sunet și simțiri, au fost serbați împreună cu Patricia și Florin Thomits, care au venit de la Sibiu într-o călătorie muzicală excepțională. Patricia nu se află pentru prima dată în fața publicului din Alexandria, dar reprezentația sa impresionează de fiecare dată, vocea sa având puterea de a se impregna adânc în inima celui care o ascultă. Timbrul special a fost moștenit de la tatăl său, Florin Thomits, a cărui intensitate vocală se resimte la fiecare interpretare. Show-ul și vocile lor incredibile au transmis o emoţie veritabilă audienței, care a aplaudat minute în șir.

Invitată în calitate de scriitor, Carmen Dumitrescu nu s-a abținut și a făcut câteva considerații de jurnalist, punând accentul pe faptul că județul nostru nu este conștient de câștigul pe care îl are prin existența trupei Arhaic și de capitalul de imagine adus Teleormanului, sperând că va veni momentul în care oamenii de aici își vor prețui și își vor sprijini mai mult valorile. Și pentru că i-a cunoscut pe membrii trupei la lansarea cărții ”Secretul”, Carmen a citit un capitol din primul volum pe care și-a pus semnătura.

La eveniment s-a aflat și Domnița Neaga. Poeta iubirii, după cum este cunoscută între prieteni, consideră că dragostea nu este demodată și a recitat mai multe poezii dedicate sentimentului suprem, alegându-și atât versuri din volumele sale, cât și dintre cele ale lui Mihai Eminescu și Tudor Arghezi.

Trupa Tandem din București, formată din Daniela Curcan și George Cotoroană, a contribuit, de asemenea, la întregirea atmosferei de regal artistic, glasul tânărului artist și sunetul vioarei mânuite de partea feminină a formației generând ropote de bătăi din palme.

La fel de remarcant a fost și recitalul poetic al actorului Mircea Domnaru, prin reprezentația sa specifică, acesta a readus poezia ”Celei care minte” a lui Ion Minulescu într-o audiție rară. Actorul i-a felicitat pe arhaici pentru rezistență într-o cultură pe care o consideră aridă.

Fiindcă muzica și poezia s-au întrepătruns cu literatura, actul artistic a fost completat de scriitoarea Ela Nicolau, premiată recent la un concurs național pentru creația sa. Înainte de a citi o proză scurtă din scrierile proprii, Ela Nicolau a remarcat că se află printre mulți oameni care rezonează la cultură, concluzia sa fiind aceea că așa cum politica dezbină, arta unește.

Spre finalul concertului, inima fenomenului “Arhaic” a avut o surpriză pentru toți invitații de onoare. Nicolae Doboș le-a oferit acestora un CD pe care se află imprimată istoria trupei, cele mai cunoscute cântece, într-un material audio, pe care acesta l-a avut în doar 10 exemplare, din lipsă de fonduri. Coperta discului (care va apărea pe piață în momentul în care situația materială va permite) aparține pictorului și sculptorului Liviu Florin Tabrea, din Petroșani, ”ultimul dac”, așa cum l-a numit Nicolae Doboș, după vorbă și după portul autentic pe care îl are. Un om impresionant de-a dreptul.

Apoi a venit sfârșitul. Cu românime strânsă de peste tot din țară, jur-împrejurul cântecului românesc, într-un concert uriaș, Trupa Arhaic a reușit să reclădească paradisul pierdut al artei și să reîmpace poezia cu muzica, restituind-o ritmului originar într-un act artistic emoționant, care a ridicat toată sala în picioare. La Mulți Ani, Arhaic!

Lasă un răspuns