23, octombrie, 2017
Breaking News:

Jurnalistul Cornel Nistorescu: ”Cred că jurnalistica a devenit partenera de circ pe care îl face lumea politică”

Monica Vasilescu

Spune despre el că este un jurnalist la final de carieră și, atunci când se uită în urmă, își amintește cât de multă dorință a avut să facă presă. A reușit. Cornel Nistorescu, director al ziarului Cotidianul, are aproape 40 de ani de lucru în mass-media din România. Domnia sa încă mai crede în ziarul tipărit și a venit la Alexandria pentru a face o pledoarie în acest sens. A adus cu el câteva exemplare ale ziarului pe care îl reprezintă care au notat evenimente remarcabile în timp, cu scopul de a convinge audiența că pe hârtie, spre deosebire de internet, nu se pierde nicio informație. Cornel Nistorescu este legat capitala Teleormanului de o scurtă experiență jurnalistică, de numai două luni, pe vremea când se tipărea ziarul Expres și a lansat, alături de Fundația Alexandrion, o campanie de dialoguri cordiale în ideea de a cunoaște și promova valorile culturale și sportive ale locului. El ne-a declarat, în cadrul unui interviu, că presa are un viitor pentru că lumea are nevoie de presă, dar, probabil, este nevoie ca aceia care o fac să-i conştientizeze potenţialul şi să-i respecte menirea iniţială.

Domnule Nistorescu, de ce ați ales să faceți întâlnirea aceasta la Alexandria?

Alexandria este o zonă pe care n-o acoperim ca și legătură. E unul dintre cele mai importante orașe din sud, am o legătură afectivă cu Expres în anii `90 și pentru că dacă în Brașov, în Prahova, ne mișcăm destul de des, în Alexandria, de regulă, nu coborâm. Am făcut Buzău, am făcut Prahova, am făcut Timișoara, mergem spre Nord, am venit și la Alexandria. Este un oraș destul de îngrijit. Există și mitul ăsta al originii lui Dragnea, al casei lui Dragnea și m-am dus de curiozitate să văd. Nu este așa de mare. Sunt în București niște case de cădeți pe spate. E o casă ok. Pe mine nu m-a lăsat bujbea.

Având în vedere că faceți presă de atât de multă vreme, care credeți că au fost cei mai buni ani pentru presa românească?

Până în anii 2000-2003. Cam așa. După aia, s-a strâns șurubul cu ultima parte a Guvernului Năstase și lucrurile au devenit deja nefericite de când a început regimul Băsescu. De când a început campania lui Turcescu împotriva ”dinozaurilor” din presă. Era, de fapt, campania lui Băsescu împotriva celor cu experiență în presă.

Cumva, politicul a înfluențat negativ?

Da. Politica a distrus presa. A distrus difuzarea, când Rodipet a fost dat unui aventurier din lumea arabă, a dinamitat asociațiile profesionale punând oameni care erau umili și obedienți și începând să controleze televiziuni și diverse ziare. Atunci presa a început să-și piardă credibilitatea și a crezut că se poate relansa mizând mult pe bulevardiere, pe scandal, pe circ, ceea ce a îngropat-o și mai mult, după părerea mea.

Spuneați mai devreme că încă mai credeți în presa tipărită? Ce vă determină crezul, că vedem că online-ul a luat foarte mult avânt?

În România! În lume, este la același nivel. Poate nu chiar atât de dezvoltat ca în România, dar în restul lumii ziarele continuă să apară în condiții normale, cu multă publicitate, se citesc în familie, se vând la chioșcuri și dau tunul în societate. Nu net-ul dă tonul. În politică, tonul îl dă presa scrisă și televiziunea quality, nu cea bulevardieră, nu circul. România, din păcate, e dominată de circ. E treaba lor, dar problema e că această invazie de circ împiedică orice subiect serios să se dezvolte, orice dezbatere serioasă nu mai poate avea loc. Totul se umple de râs, totul se umple de șifon, de îndoială, se minimalizează, devine peiorativ.

Ați adus la Alexandria niște modele de urmat. Dumneavoastră puteți fi un model pentru unii jurnaliști… i-ați îndemna pe tineri să se apuce de Jurnalism?

Eu am visat să mă fac jurnalist toată viața, de când eram student. Am avut cele mai spectaculoase oferte care i se pot face unui ziarist. De la cel mai înalt nivel politic. Nu m-a interesat niciodată și nu am plecat niciodată din profesia asta pentru că mi-a adus uriașe satisfacții. Acum se plătește prost în presă, pentru că este o situație economică, pentru că presa este neglijată, pentru că guvernele nu au niciun fel de interes pentru situația presei, dimpotrivă, s-ar bucura dacă s-ar îngropa sau nu ar mai avea putere și atunci nu îi interesează situația economică a presei, dar eu aș face presă orice s-ar întâmpla și nici nu aș trăi iluzia pe care o au unii, că dacă scriu pe blog fac presă. Nu, blogăreala este o aventură proprie, o confesiune, o experiență afectivă, jurnalistica presupune o responsabilitate, dai socoteală, poți fi dat în judecată, ai un sentiment de răspundere.

Simțiți că scrisul a schimbat ceva?

Cred că în restul lumii a făcut multe lucruri de genul ăsta. În America, a dat jos un președinte care a încurcat regulile democrației.

Vorbim de România…

Nu răspundeam despre România pentru că mă tem că nu. Scriu de aproape 40 de ani și în loc să ne clarificăm valori, ierarhii, priorități, parcă le încurcăm și mai rău. Cred că jurnalistica a devenit partenera de circ pe care îl face lumea politică. E doar o parteneră de circ.

Ceea ce este foarte trist…

E trist și e grav. E o decădere a presei, dar este o decădere tolerată. Limbajul televiziunilor nu este o decădere a jurnaliștilor, care spun prostii, este o decădere a CNA-ului, a instituțiilor statului care reglementează și care nu ar trebui să permită această decădere. Pe cale de consecință, dacă decăderea s-a produs în televiziuni, s-a extins în mediul politic și în limbajul jurnalistic. La ora asta, în Româniaa, este un fel de circ generalizat și ai impresia că nu se mai poate discuta serios. Se mai poate. Cotidianul se vrea un ziar în care se poate discuta serios despre ceva.

Și ziarul Liber în Teleorman…

Ok. Eu cred că se mai poate.

Vedeți vreun viitor luminat al presei?

Luminat, nu știu, dar un viitor are, că oamenii au nevoie de informație, de dezbarere, de deratizare. Deratizarea mitocăniei, a hoției, a corupției. Presa este un serviciu public și este nevoie de el așa cum e nevie de deratizare, de dezinsecție, de stropit pomi.

Apropo de asta, conceptul de libertate a presei mai are aplicabilitate?

În toată lumea, libertatea presei este valabilă. În România, suntem în situația în care libertatea presei este foarte prost înțeleasă și, în cele mai multe cazuri, a devenit o iresponsabilitate a presei. Faptul de a scrie ce vrei, ce te taie capul, nu este libertatea presei, este irespnsabilitatea presei. Libertatea presei înseamnă informație corectă, înseamnă dreptul la exprimare și a cere punctul de vedere și al celuilalt, înseamnă o poziționare de partea cetățeanului, a legii, a bunului simț, a dezvoltării și a comunității. Nu jurnalistul este vedeta, comunitatea este stăpânul și este vedeta. Trăim într-o perioadă în care toată lumea care apare la televizor este vedetă și se crede buricul pământului. Nu. Omul pe care îl servește este vedeta. Comunitatea este centrul de interes. Nu cel care ține în mână un microfon, un reportofon, un pix sau o tabletă.

Cum devii un jurnalist bun, scriind corect și simplu dintr-un comunicat de presă și îți vezi de treaba ta sau când te zbați pentru investigații, când ai procese și superi pe toată lumea?

Cu de toate. Și cu comunicate, și cu investigații și cu știri, și cu opinii și cu interviuri și cu tablete și trecând prin procese. Să știi că am avut o perioadă, în anii 2000-2004, când am avut și 100 de procese pe an. 150 a fost maximum de procese. Și în unele ni se cereau despăgubiri de 25 de milioane de dolari.

Și care a fost procentul de câștig?

Nu am pierdut decât un singur proces cu o sumă destul de importantă, împotriva lui Dan Voiculescu, pe care l-am acuzat că a colaborat cu securitatea și a făcut banii din asta. Am pierdut procesul, deși mai târziu lucrurile s-au confirmat și nu am făcut nicio greșeală gravă.

Dar nu ați făcut la rândul dumneavoastră un proces, pentru că ați avut dreptate?

Nu. Pentru curajul de a se opune exceselor regimului Băsescu, eu am tăcut. Nu am cerut o revizuire. Mi s-a părut că atunci când a avut dreptul să se opună a încercat să o facă. În comunism, nu a avut dreptul să se opună, nu a avut dreptul să aleagă. Atunci când a avut dreptul să aleagă, în loc să intre într-o horă cu Traian Băsescu, când a înțeles încotro o iau lucrurile, s-a opus. E un lucru demn de stimă.

Lasă un răspuns