15, august, 2018
Breaking News:

Judecătorii din Alexandria s-au alăturat protestului magistraților

COMUNICAT

privind punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alexandria
în contextul proiectelor de lege privind domeniul justiţiei şi propunerilor de modificare a Codului Penal şi a Codului de procedură penală

În urma întrunirii Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Alexandria, cu majoritate de voturi, s-a decis emiterea următorului punct de vedere:

1. Judecătorii îşi manifestă în mod categoric nemulţumirea faţă de lipsa totală a consultărilor instanţelor cu privire la modificarea Codului Penal, a Codului de procedură penală şi a legilor justiţiei, mai cu seamă că aceste iniţiative au un major potenţial de afectare a activităţii parchetelor şi instanţelor de judecată.

2. Judecătorii constată cu dezamăgire ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinţei exprimate de peste 4000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene cu privire la proiectele de lege din domeniul justiţiei.

3. Judecătorii consideră că modificările propuse, în mare parte, pot duce la lipsirea organelor judiciare de intrumentele specifice menite să asigure protecţia vitimelor şi identificare infractorilor, îngreunând semnificativ realizarea unei justiţii penale eficiente şi pot pune la îndoială statutul şi independenţa magistraţilor, atât judecători cât şi procurori.

Spre exemplu:

– Prin modificarea art. 223 alin.2 Cod procedură penală nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, chiar dacă lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
– Modificarea art. 139 Cod procedură penală vor duce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor;
– Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv.
– Modificarea art. 83 Cod procedură penală care dă dreptul suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că în numeroase situații martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție.
– Modificarea art. 273 Cod procedură penală dezincriminează practic infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol având ca obiect această infracțiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile.
– Modificarea art. 542 Cod procedură penală introduce o răspundere obiectivă a magistratului, în toate situațiile, pentru că acțiunea în regres nu mai este condiționată de dovedirea relei credințe sau a gravei neglijențe, așa cum este în reglementarea actuală;
– Introducerea art. 542 alin. 11 Cod procedură penală reglementează o nouă formă a infracțiunii de abuz în serviciu, doar pentru magistrați și incriminează inclusiv săvârșirea faptei din culpă indiferent de natura obligației încălcate. Această formă a infracțiunii de abuz în serviciu reprezintă o discriminare evidentă față de toate celelalte categorii sociale care sunt sancționate doar dacă acționează cu intenție și doar dacă încalcă prevederi dintr-o lege;
– Prin modificarea art. 364 Cod procedură penală devine practic imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane;
– Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracțiuni și dreptul publicului de a avea acces la informații de interes public.

4. În aceste condiţii, judecătorii îşi exprimă în mod public dezacordul faţă de propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de procedură penală şi a legilor justiţei şi îşi manifestă susţinerea faţă de acţiunile publice de dezaprobare organizate de judecătorii şi procurorii din toată ţara.

Preşedinte,
Judecător Cosmin Radu Mitroi

Lasă un răspuns