20, august, 2017
Breaking News:

Invazie de omizi la Alexandria! Pentru că nu s-a făcut dezinsecția, o parte dintre alexăndreni s-au trezit cu larve… în pat

Carmen Dumitrescu

Invazia de omizi pare un scenariu rupt în cărțile vechi. În lumea civilizată, astfel de lucruri nu se întâmplă, pentru că dacă autoritățile înțeleg să își facă datoria la timp, e imposibil să se ajungă la invazii de insecte. Și totuși, la Alexandria e posibil! Pentru că la noi, autoritățile sunt mai ocupate cu propaganda decât cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu, locuitorii din zona Tudor Vladimireascu și din zona 800 se luptă zilele acestea cu o situație de neimaginat: o invazie de omizi. Insectele nu doar că dau zonelor respective un aspect cu totul și cu totul „aparte”, ci se și strecoară în apartamentele oamenilor, ajungând să fie reperate prin bucătărie, prin pat, prin locuri unde de regulă nu te aștepți să întâlnești larve…

La noi s-au plâns mai mulți locuitori ai zonelor respective și mărturisile lor, însoțite de fotografii, vin parcă dintr-o lume ruptă de civilizație: „La noi pe stradă nu s-a făcut dezinsecție anul acesta, așa că e invazie de omizi. Am sunat la ADP săptămâna aceasta de două ori, după care am mers acolo personal. Au trimis un angajat care a stropit cu ceva, dar în van.

Omizile intră și în apartament, sunt cățărate până la etajul doi pe fațadele blocurilor. Copacii arată ca și cum ar fi ninși. Vecinii spun că primăria Alexandria e datoare celor care făceau dezinsecția în trecut și de aceea a stat cu mâinile în sân. M-am gândit că e bine ca situația să devină publică, pentru ca primăria să reacționeze proporțional.”

Aflăm, de asemenea, că intervențiile de anul acesta, făcute la solicitarea locatarilor afectați au fost de mântuială: „Am înțeles că ei vor acționeze de acum încolo, când sunt mii de omizi și larve, în loc să se fi acționat preventiv. Angajatul de la dezinsecție a stropit în miezul zilei, dar tratamentul, pentru a fi eficient, trebuie aplicat dimineața, când soarele nu e puternic, ca să distrugă substanța. La Drobeta, la Târgu Frumos și Medgidia s-au făcut dezinsecții în iunie, iulie și început de august. De ce acolo autoritățile iau inițiativă și la noi nu fac nimic?”

De pe pagina de Facebook a primarului Alexandriei, căci numai de acolo mai aflăm și noi cu ce se ocupă primăria, este precizat faptul că de luni, 14 august 2017, ADP va declanșa campania de tratamente contra omizilor. Se pare că primele străzi care vor beneficia de atenția ADP-ului sunt: Str. Negru Vodă, Str. Libertății, Str. Cuza Vodă, Str. Al. Ghica, iar apoi se vor continua tratamentele pe toate străzile municipiului.
Numai că este evident pentru toată lumea că intervenția este tardivă, din moment ce oamenii au început să se trezească cu larve în pat… Și, din păcate, acțiunile sau non-acțiunile din ultimul an ale primăriei din Alexandria încep să denote că acolo cineva chiar nu-și mai face datoria. Poate pentru că în loc să se preocupe de lucruri importante, pentru care a primit încrederea oamenilor, acel cineva e ocupat cu detectivii particulari…

Lasă un răspuns