17, octombrie, 2017
Breaking News:

Ingineriile de manual ale Rodicăi Miloș au ajuns la DNA, iar ”doamna de fier” în brațele mascaților

Monica Vasilescu

milos”Ceaușeasca” are probleme cu legea. Ne-am propus să-i spunem așa, fiindcă acesta este apelativul folosit de mulți dintre angajații de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman când se referă la Rodica Miloș, directorul economic al instituției, iar în acest fel ar putea fi reperată mai ușor. ”Doamna” are probleme cu legea și asta i-a dat bătăi mari de cap în ultima vreme, măcar și pentru faptul că ”mascații” și-au parcat duba la scara blocului ei, zilele trecute. De ce? În căutare de marfă. Pentru că în cel mai sărac județ din țară se fură și de la gura copiilor din orfelinat. Aspecte în acest sens au fost depistate de autoritățile abilitate la cercetările ce se fac tot mai amănunțit în ultimul timp.

După ce au descoperit că la DGASPC s-au făcut angajări fictive, fiind destul de cunoscut faptul că, în Teleorman, mai mulţi membri ai unui anumit partid politic sunt salariați prin instituții, de formă, procurorii continuă să-i verifice la corupție pe suspecți. Trist este că, la noi, copiii instituționalizați au contribuit la prosperitatea grupurilor de interese care s-au format în ultimii 10 ani înspre Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman și au jefuit la drumul mare bani publici.

Recent, cei de la DNA s-au vindecat de orbul găinilor și au luat cu asalt mai multe persoane bănuite că au fost sau sunt maeștri ai șmecheriilor de la Teleorman. Săptămâna trecută, bărbații cu mască au efectuat percheziţii la sediul DGASPC, dar și la domiciliul directorului economic Rodica Miloș, despre care se presupune că ar fi responsabilă, prin semnătură, de acte de corupţie. Conform unor informații din interior, procurorii au căutat doar hârtii, ci au și chemat la audieri unele persoane. Despre una dintre acestea știm că ar fi fost reținută pentru 24 de ore, dar aici nu avem nicio certitudine, fiindcă toți cei chestionați oficial au negat aspectul.

Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Cornel Bleajă, ne-a spus că a primit un raport referitor la percheziții, din care reieșea că procurorii DNA au solicitat niște documente de la două centre din județ: ”Au avut două mandate. M-am interesat dacă au fost persoane reținute și mi s-a spus că nu. S-a solicitat, într-adevăr, și ceea ce ține de achiziții”.

Smenuri semnate de Rodica M.

Rodica Miloș se ocupă de banii instituției. În acest sens, ea centrează și tot ea dă cu capul atunci când vine vorba de contracte. Probabil, o influență oarecare vine și ”de sus”, din partea instituției superioare – Consiliul Județean Teleorman și, în consecință, partidul protector – PSD, dar asta nu e o scuză, fiindcă nu o obligă nimeni să se iscălească fără să gândească.

Din informațiile extrase din culise știm că, de această dată, DNA a stat în instituție până la ora 18.00 și a căutat contracte din 2008 până în prezent. Un zvon credibil se referă la faptul că specialiștii în combaterea corupției mari și medii au luat la puricat contracte făcute cu unele firme apropiate partidului roșu, de către reprezentanții conducerii DGASPC, în speță Floarea Alesu, care a fost condamnată după ce s-a depistat că a luat cea mai penibilă șpagă din istoria administrației locale (un lănțic din aur cu fluture), și la Rodica Miloș, aflată, încă, în cercetare. Am auzit că sunt verificate contracte cu societăți de top precum SC Al software SRL, din Roșiorii de Vede, firmă de IT coordonată de Alexandru Lunganu. Această societate a avut contracte în trecut cu instituția amintită, actualmente nu mai au nicio relație de colaborare, după cum ne-a confirmat directorul interimar al DGASPC Teleorman, Olguța Șefu.

Toate drumurile duc la Floarea

Surse demne de încredere care doresc să-și păstreze anonimatul și locul de muncă spun că ar mai fi vorba și despre o firmă de construcții din Roșiorii de Vede și de o altă societate de detergenți lichizi din București, despre care fiica Floarei Alesu, fostul director de la Protecția Copilului, ar putea furniza mai multe detalii.

Din gloata abonaților mai fac parte și alte firme care căpușează cu tact banii copiilor abandonați, de la DGASPC. Și nu prea mai avem degete să-i numărăm pe cei care au dat tunuri de neam prost în dauna statului, dar în beneficiul lor. Chiar dacă multe dintre contracte și licitații sunt blătuite corect, probabil că Justiția va găsi cale să scape de la muls vaca statului și pe Rodica de la a mai semna contracte ”în interes de serviciu”.

P.S.1: Cei care au văzut, pe vizor, perchezițiile spun că ”doamna de fier” i-a cam pus la punct pe vizitatorii veniți să o deranjeze în concediu, dar nici această informație nu a fost confirmată de niciun oficial.

P.S.2: Sperăm că Rodica Miloș nu ne va acționa în judecată și pentru că am comparat-o cu singura femeie-premier a monarhiei constituționale din Regatul Unit și prim-ministru britanic cu cea mai lungă durată în funcție în decursul secolului al XX-lea – Margaret Thatcher (nu de alta, dar râd judecătorii, doamnă). Ne revedem, cu siguranță, în edițiile viitoare.

One comment

  1. rar, extrem de RAR, sau niciodata, intalnesti, intr-o viata, o bestie de „calibrul” acesteia …
    bestia asta nu are tata, nu are mama, nici vorba de Dumnezeu !
    si continua sa supravietuiasca pe seama oamenilor de omenie …
    cat o mai rabda pamantul ?????

Lasă un răspuns