15, decembrie, 2018
Breaking News:

INEDIT. Liviu Vasilică a salvat de uitare nu doar cântecul, ci și portul popular teleormănean

liviu5Carmen Dumitrescu

Despre talentul muzical al marelui Liviu Vasilică nu se poate scrie suficient. De asemenea, recunoștința noastră pentru salvarea atâtor cântece de la uitare nu va fi niciodată cuantificată în vreun fel. Dar ceea ce puțină lume știe rămâne faptul că marele nostru rapsod  a salvat de la dispariție mii de piese vestimentare din portul tradițional teleormănean. Că ipingeaua specifică zonei Teleormanului ar mai existat doar la muzeu, dacă Liviu Vasilică nu și-ar fi dedicat sute de ore din viața lui coaserii și înfrumusețării acestor obiecte tradiționale, astfel încât ele să nu se piardă, ci să amintească în continuare celor care au rădăcini, că au strămoși care știau să se îmbrace frumos, cu haine împodobite de ei, în funcție de o simbolistică pe care bătrânii noștri au înțeles-o aproape instinctiv. În casa lui Liviu Vasilică, oamenii care l-au iubit mai mult decât orice pe lume păstrează cămășile recondiționate de el, dar și amintirea momentelor în care acesta împodobea cămăși populare deteriorate, în timp ce-și punea la punct repertoriul. Și astfel, muzica și dragostea pentru portul tradițional, puse laolaltă, au dat lumii întregi adevărata valoare a culturii tradiționale teleormănene, protejată cu sfințenie de un om cu un suflet cât toată armonia lumii. Liviu Vasilică rămâne alături de noi, atât prin muzica pe care ne-o cântă în toate împrejurările importante ale vieții noastre, cât și prin obiectele vestimentare tradiționale pe care le-a salvat de uitare.

Ipingeaua, pe cale de dispariție

liviu3Un element specific al portului tradițional teleormănean este ipingeaua. În fapt, vorbim despre o haină lungă, croită din foi de stofă sau postav, cu formă evazată spre poale. Mâneca are pavă sub formă de romb la subraț, marginea fiind cusută cu o bentiță lată. Gulerul este format dintr-o bentiță de care este prinsă gluga (chepeneagul), iar haina este închisă cu un bumb de găitan. Decorul este expus pe guler, pe glugă, pe poale, la marginea mânecilor și a deschizăturii din față, lateral sub mânecă. Pentru ipingea se foloseau motive decorative florale sau geometrice, iar cromatica este variată, pe fondul negru fiind aplicate culori cu simbolistică aparte, precum albastrul, roșul, verdele sau auriul. Se purta cu o căciulă, pantaloni de dimie, mintean și bocanci. Dacă la un moment dat, ipingeaua făcea parte din peisajul tradițional al zonei, în timp oamenii n-au mai confecționat astfel de straie. Numărul celor păstrate s-a diminuat semnificativ, astfel încât puținele ipingele din Teleorman mai existau doar la muzeu sau la Centrul de Conservare a Culturii Tradiționale. Fiind cel mai important interpret popular teleormănean, Liviu Vasilică a avut posibilitatea de a achiziționa o ipingea, veche de peste 200 de ani. Dar pentru că întreg  grupul de artiști care constituiau ansamblul trebuia să poarte astfel de piese vestimentare, Liviu Vasilică și-a dedicat o bună parte a timpului liber pentru a readuce la viață acest element de cultură tradițională teleormăneană. Florina Vasilică, soția marelui artist, își amintește acum, ca și cum ar fi fost ieri, de dragostea lui Liviu Vasilică pentru portul nostru popular: “Prima ipingea a lui Liviu are o vechime de vreo 260 de ani și a achiziționat-o prin intermediul muzeului nostru. El lucra la vremea respectivă, a descoperit-o și i s-a propus să cânte astfel îmbrăcat. Liviu știa de aceste ipingele, dar nu găsea niciuna. Și atunci muzeul i-a dat o mână de  ajutor și a achiziționat acea ipingea. Ipingelele, ca număr, sunt foarte puține, căci nu s-au păstrat cele autentice. Pentru că aceste ipingele erau puține și grupul trebuia să poarte ipingele în timpul spectacolelor, a început el să croiască noi ipingele. A învățat să tragă la mașină și le-a înfrumusețat cu găitane, ca să se asemene cu cele autentice. Pe una a făcut-o aproape numai și numai din mărgele. Îți dai seama ce lucru deosebit era, mai ales că mărgele pe care el le-a folosit erau mărgele din sticlă, cum erau pe vremuri. De ceva vreme se folosesc mărgele din plastic, ce nu mai au frumusețea și nu mai pun în valoare costumele populare cum o făceau cele din sticlă. Și astfel a făcut ipingele pentru tot grupul. Norocul lui a fost că pe vremea aceea nu se închisese încă fabrica de la Azuga și avea de unde să achiziționeze postav, materialul din care se făceau. Acum, materialul acesta se mai găsește doar la meșterii populari de prin nordul țării. Stofa nu are aceeași calitate, aceeași valoare ca postavul.”

Cântecul readuce portul popular la viață

liviu1Existența lui Liviu Vasilică a fost profund legată de cultura tradițională teleormăneană. Practic, toată munca lui a avut ca scop principal salvarea de la dispariție a comorilor din bătrâni. Despre această dragoste aparte, tot Florina Vasilică a fost în măsură să ne vorbească, arătându-ne tuturor roadele sutelor de ore petrecute de soțul ei în slujba conservării tradiției locale: “Fiind un om care a iubit din tot sufletul folclorul, categoric că asta includea și portul popular. De mic copil a căutat să achiziționeze cămăși. Pe unele le-a cumpărat, pe altele le-a primit cadou de la diverse persoane, care au vrut ca aceste cămăși să nu se piardă sau să rămână uitate într-un colț, acoperite de praf. Totul pornea de la faptul că aceste cămăși, fiind foarte vechi, ținute în lada de zestre sau pentru că unii nu le dădeau prea multă importanță, se deteriorau. Printre cămășile astea care erau de o valoare inestimabilă, pe care Liviu le-a avut, bineînțeles că s-au găsit și cămăși de genul ăsta: ori cu dantela agățată, ori cu modelul incomplet, tocit de vreme… Și le recondiționa. Recondiționarea lor consta în cârpitul acestora și unele erau cu paiete și mărgeluțe. El având pasiunea asta pentru cămăși, a achiziționat în timp și foarte multe mărgeluțe, multe paiete: unele mari, mici, din alamă, ulterior au apărut și cele mai moderne, de plastic, pe care le folosea la recondiționat. Practic, lua mărgeluțe de pe cămășile care nu mai puteau fi reparate deloc și le folosea pentru celelalte. De multe ori, mărgeluțele se amestecau între ele, așa că Livia și Florin aveau sarcina să le aleagă. Fiind copii și având răbdare, le separau. Până să înceapă să le coasă, trebuia să le spele. Detergenții taie firul cămășilor și țesătura se deteriorează. Le spăla cu apă călduță, pentru că de fapt le speli ca să le albești, că ele nu erau murdare, și cu săpun de casă. Nu se punea în discuție mașina de spălat. În timp ce recondiționa cămășile, își punea la punct repertoriul. Își trecea prin filtrul lui melodiile pe care le adunase, le asculta, le reasculta și apoi începea să le fredoneze. Plăcerea asta deosebită o trăia în timp ce recondiționa cămășile. Seara aveam o tradiție de familie, aceea de a sta împreună. Așa că mergeam cu toții în sufragerie, el începea să recondiționeze, copii stăteau în jurul nostru și era un fel de șezătoare în familie, un moment de vis, când eram împreună, vorbind, povestind sau cântând. „

Lasă un răspuns