20, iunie, 2018
Breaking News:

Încă un record nedorit în Teleorman: avem cei mai mulți asistați social din țară!

Monica Vasilescu

Nu surprinde pe nimeni faptul că Teleormanul nu este pe primele locuri la nivel de țară privind nivelul de trai. Din contră. Fiecare cetățean fără influență politică știe foarte bine traiul din județul pe care îl numim, poate nemeritat, european. Totuși, chiar dacă știm cum stăm cu sărăcia la nivel local, nu este deloc plăcut să aflăm că județul din care provin, vorba aia, cei dintâi conducători ai țării, se află pe ultimele locuri ale clasamentelor naționale în majoritatea privințelor. Chiar și la nemuncă. Pentru că, la acest capitol, judeţul Teleorman are cel mai mare număr de beneficiari de venit minim garantat din ţară, fiind pe locul întâi în România, cu 2,56% beneficiari ai Legii 416/2001, urmat de Buzău (2,3%), Mehedinți (2,18%) și Vaslui (2%), conform profit.ro. La cealaltă extremitate se situează judeţele cu activitate economică dezvoltată. Este vorba de București, cu doar 0,01% din populație beneficiară de acest tip de ajutor social, urmat de Timiș (0,23%), Ilfov (0,37%) și Cluj (0,41%).

Situația este una paradoxală, dacă ne gândim la faptul că este nevoie mare de forță de muncă, dar mulți dintre cei apți preferă să stea cu mâna întinsă la stat, așteptând  venitul minim garantat care este în jur de 300 lei pe lună. Pe de o parte ne gândim că aici ne-a adus sărăcia din județ, pe de alta, însă, lenevia celor încurajați să stea degeaba pentru că statul le oferă bani pentru supraviețuire…

Lasă un răspuns