liberinteleorman.ro

În Teleorman, PSD a câștigat pe toată linia

5 iunie 2016

IMG_7509 Carmen Dumitrescu

Ziua alegerilor a fost una glorioasă pentru PSD în Teleorman. Încă de la primele ore ale zilei se prevedea un scor detașat pentru candidații partidului roșu, astfel că nimeni n-a avut cu adevărat emoții în privința rezultatului final al votului. În toate localitățile urbane, candidații PSD au câștigat detașat alegerile, iar potrivit declarațiilor acestora, nici confruntarea cu liberalii și cu celelalte partide nu le-a ridicat prea mari probleme.

IMG_7506La Alexandria, în fața sediului organizației municipale a PSD era plin de votanți specifici: beneficiari de ajutoare sociale și pensionari. Cu toții așteptau relaxați rezultatul votului, savurând o bere direct din sticlă. Victor Drăgușin se afla și el alături de susținătorii săi , manifestând doar o vagă emoție, legată de rezultatul adversarului principal. Aflând rezultatul numărătorii paralele, Drăgușin ne-a declarat că este foarte mulțumit de votul alexăndrenilor, care l-au creditat cu aproximativ 52% din sufragii și că e foarte relaxat pentru că s-a încheiat campania electorală, pe care a catalogat-o drept una murdară la adresa sa. Mai mult, el a spus că intenționează să-și continue proiectele și că finanțarea unora dintre acestea din bani externi e doar o chestiune de timp. Florin Titirișcă, contracandidatul lui Drăgușin, ar fi obținut, se pare, un scor de aproximativ 20%.

La Videle, candidatul PSD, Nicolae Bădănoiu, a obținut 55% dintre voturi, reușind să-i învingă pe Carabet și Militaru, rezultat pe care noi l-am anticipat încă dinainte de începerea campaniei electorale. Bădănoiu a fost succint în declarații, manifestându-și doar bucuria că lupta s-a încheiat fără prea mari incidente.

La Turnu Măgurele, Dănut Cuclea a câștigat alegerile, dar nu detașat, așa cum s-a întâmplat în alte localități. În replică, contracandidatul liberal, Claudiu Crăcea a notat pe Facebook în această noapte că se va retrage din politică în urma înfrângerii suferite.

La Zimnicea, Petrică Pârvu a câștigat detașat  aceste alegeri, însă nimeni nu avea vreo emoție în privința lui. Iar la Roșiorii de Vede, Valerică Cîrciumaru, a obținut și el suficiente voturi cât să se poată declara învingător în această noapte, chiar dacă scorul care l-a despărțit de contracandidatul Daniel Fierăscu n-a fost foarte mare, pentru că vorbim de un scor de 39 la 23%

IMG_7513La sediul județean al PNL, co-președintele liberal Eugen Pîrvulescu s-a declarat dezamăgit de rezultat, menționând că în perioada imediat următoare vor avea loc reevaluări ale organizațiilor partidului, pentru a se identifica eventualele cauze ale înfrângerii. El a mai spus că cele mai mari speranțe le avea, în privința mediului urban, la Videle și Roșiorii de Vede.

Advertisement

7 Comments

  1. in primul rand, PNL a iesit pe plus in aceste alegeri, in privinta comunelor. in al doilea rand, reevaluat se scrie legat. in al treilea rand, in poza care zici ca e de la psd ( scris cu intentie asa ) nu se vede nimic, ceea ce inseamna ca ori sunt ciori, ori pixelii rosii iti fac probleme

  2. L Rosiori de Vede, P.N.L. este publela P.S.D., aruncatul Fierascu este lider la fraierii liberali, Iliescu o mizerie de om, manipuleaza si murdareste tot!P.N.L., partid de maimutoi si ratai!

  3. daca ar fi sa comparam scorul pnl TR cu scorul pe bucuresti sau final, ai nostri au iesit sincer foarte bine. dupa prestatia domnului iohannis era normal ca lumea sa sara in bratele psd. si in conditiile in care teleormanul este rosu de 20 de ani, sunt de parere ca pnl s-a tinut bine pe pozitii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

UPDATE: Șiretlicuri de Teleorman: unul dintre candidații la Primăria Alexandria nu s-a regăsit pe buletinul de vot

Următorul articol

Muzeul Județean Teleorman marchează Ziua Eroilor

Cele mai recente articole de Actualitatea politică