20, septembrie, 2017
Breaking News:

În Teleorman, nu s-a dat 10 la Bacalaureat

Monica Vasilescu

elevi bacBacalaureatul din acest an se anunţa a fi greu, dar nu aproape imposibil de trecut, aşa cum s-a dovedit că a fost pentru mai bine de jumătate dintre candidaţi! Din datele înregistrate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman reiese că, dintre cei 3.084 tineri prezenţi la sesiune, mai mult de jumătate au căzut sub linie.

Nepregătirea absolvenților de liceu a făcut ca Teleormanul să ocupe locul trei pe țară, din coada clasamentului, după Giurgiu şi Ilfov, la cel mai mic procent de promovabilitate. 44,10% dintre candidaţi au promovat examenul din acest an, înregistrându-se o creștere a promovabilității cu circa 9 procente, faţă de 2013, când doar 35,22% dintre liceenii teleormăneni au luat BAC-ul.

Într-o privinţă, rezultatele de anul acesta s-au identificat cu cele din 2013: niciun candidat nu a reușit să facă o lucrare de calificativ maxim. Cea mai mare medie din sesiunea prezentă a fost 9,96, obţinută de către Bianca Luisa Bălan, de la Liceul Teoretic “A.I. Cuza” Alexandria, urmată de Anda Mioara Chivu, de la Colegiul “Al.D. Ghica” din Alexandria, cu media 9,91, şi de Monica Florentina Epure, de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat”, Alexandria, având media 9,9.

La promovabilitate, cel mai bun procent l-au înregistrat elevii Liceului Pedagogic “Mircea Scarlat” din capitala Teleormanului – 80,43% – iar cel mai slab – 0% – aparţine Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” din Botoroaga.

Principala probă care le-a dat bătăi de cap absolvenților de clasa a XII-a a fost cea la matematică, la care au picat cei mai mulți dintre candidați. Menţionăm că datele sunt provizorii, până după soluţionarea contestaţiilor. În sesiunea iunie-iulie a Examenului de Bacalaureat 2014, în județul Teleorman, s-au înscris 3.340 de elevi. Dintre aceștia, s-au prezentat la examen 3.084 de candidați, 256 fiind absenți, iar 7 eliminați.

Lasă un răspuns