20, septembrie, 2018
Breaking News:

Imagini din „hotelul de lux” în care s-au spălat banii Teldrum

Carmen Dumitrescu

Deși Turnu Măgurele nu e un loc cunoscut pentru potențialul său turistic, el adăpostește în centrul lui un hotel aparte, care se numește, în mod paradoxal, TURRIS. Pe oricine întrebi acolo despre proprietarii locului, ți se va răspunde ferm: „e al familiei Dragnea”. Ei bine, dacă e să luăm de bune declarațiile de avere ale lui Dragnea, vom constata că hotelul de la Turnu Măgurele nu-i mai aparține, acesta fiind acum al fostei sale soții, Bombonica. Probabil că, la câte datorii acumulase locul, nici nu era profitabil pentru Liviu Dragnea să țină cu dinții de el.

Înainte de anii 2000, hotelul Turris se încadra într-un tipar de proprietate mixtă. În anul 2002, Florinel Marinaș, despre care în Turnu se știe că ar fi soțul surorii Bombonicăi, Gabriela, devine administrator ales al S.C. Hotel Turris și schimbă tipul de proprietate din mixtă în privat autohton, ca urmare a cesiunii prin vânzare de acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat.

La acel moment, capitalul social al societății era de 2.303.700.000, împărțit în 92.148 de acțiuni a 25.000 lei fiecare. Printre acționarii de la acea dată se număra și SIF Oltenia. Mai târziu, în anul 2005, adunarea generală a acționarilor aprobă transformarea S.C. Hotel Turris SA în societate de tip închis și retrage acțiunile de la Consiliul Național al Valorilor Mobiliare și de pe piața RASDAQ. În 2006, SIF Oltenia se retrage din acționariat, prin vânzarea celor 1351 de acțiuni nominative către Bombonica Dragnea. Prețul convenit pentru o acțiune era de 12,95 lei, astfel că Bombonica a plătit celor de la SIF Oltenia suma interesantă de 17.495,45 lei. Capitalul social rămâne nemodificat, iar Bombonica se înscăunează drept acționar majoritar, cu 98,1768% din capitalul social. Noi credem că această schimbare a acționariatului n-a fost făcută deloc întâmplător în perioada în care Tel Drum aparținea deja lui Marian Fișcuci și începuse să treacă pe un profit absolut colosal, care trebuia cheltuit undeva.

De altfel, în anul 2005, prin cererea de mențiuni cu numărul 31536, Tel Drum închiriază de la Hotel Turris restaurantul. O să vă întrebați de ce avea nevoie Tel Drum de restaurant? Păi nu avea, dar motivația era parte a unei inginerii financiare care acoperea un transfer de bani dinspre Tel Drum spre Hotel Turris. Mai târziu, în 2007, adunarea generală a acționarilor Tel Drum aprobă deschiderea și declararea a două noi puncte de lucru: Hanul Diligenței și un magazin de carne din Turnu. De ce? Pentru că ambele spații îi aparțineau lui Liviu Dragnea, iar Turris le-a închiriat pe cele două, permițând președintelui de consiliu județean de la acea vreme să-și încaseze lunar dividendele de la TelDrum.

Și lucrurile au mers în ritmul acesta ani la rândul, chiar dacă hotelul în sine se tot degrada. Oricum, nu era pentru nimeni un motiv de supărare, în contextul în care acolo erau cazați muncitorii de la Teldrum și alți câțiva oameni de care Dragnea se folosea.

Simultan, se acumulau și datorii, pe care iată, acum trebuie să le achite Bombonica.

Din când în când, însă, la Hotelul Turris se mai cazează și oameni normali. Ce descoperă ei acolo demonstrează că banii în Teleorman se fac ușor. Dai puțin la început ca să iei totul pe urmă.

Lasă un răspuns