23, octombrie, 2017
Breaking News:

Ilie Bălan – câinele care nu moare de foame fiindcă nu pleacă de lângă abator

Monica Vasilescu

ilie balanS-a născut la 1948, pe timpul Congresului de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat, şi a rămas consecvent. Ilie Bălan este precum câinele care nu moare de foame, pentru că nu se îndepărtează nicio clipă de lângă abator.

Toţi cei care îi purtau sâmbetele şi credeau că după ce a plecat din cea de-a doua funcţie a Consiliului Judeţean Teleorman (cea de vicepreşedinte), Ilie îşi va vedea de mandatul de consilier judeţean şi atât, s-au înşelat. Pentru întreaga loialitate purtată ani în şir partidului roşu, fiind cel mai liberal dintre social-democraţi, cum mai spun unii pe la colţuri, Ilie Bălan a mai primit o mică recompensă.

Consiliul Judeţean Teleorman, prin votul unanim al consilierilor, l-a pus pe fostul vice, astăzi, în Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător. Numirea presupune, evident, şi finanţare, cheltuielile însemnând plata indemnizaţiei aferente participării la lucrările comisiei de specialitate. Hotărârea a intrat în vigoare imediat după adoptare şi are valabilitate până la finalizarea mandatului de consilier judeţean, adică până în 2016.

Concluzia? Extrem de bine orientat spre scopul său şi, totodată, greu de oprit, Ilie Bălan a ştiut să nu cadă în dizgraţia celor care au un cuvânt de spus în conducerea judeţului, iar asta i-a adus statornicia în funcţii cât pentru o întreagă carieră de succes. Pentru că este un succes să rezişti pe val până la 66 de ani, chiar şi prin posturi date din oficiu, mai ales că, în viaţă, nu este obligatoriu să urci pe scara de valori, dacă se poate la fel de bine şi pe cea de serviciu.

Lasă un răspuns