27, mai, 2018
Breaking News:

Ică Calotă, pretext de zâzanie între foștii liberali și democrat-liberali

icaCarmen Dumitrescu
Deși părea că lucrurile merg pe un drum ceva mai drept în interiorul marelui PNL Teleorman, se pare că iar se ascut săbiile. De data aceasta, Pîrvulescu nu mai are lupte de purtat cu ai lui, acolo lucrurile fiind lămurite prin preluarea oficială a interimatului organizației, ci cu vechii democrat-liberali, care nu văd cu ochi buni ascensiunea acestuia și nici strategiile lui. Totul a început în cadrul unei ședințe a marelui PNL, la care au participat și lideri de la București, pentru a analiza situația partidului și starea de spirit a membrilor. În cadrul ședinței, Eugen Jieanu a ridicat o problemă mai veche, în ideea de a scoate în evidență lipsa de strategie a liderului liberal, Eugen Pîrvulescu, cei doi având de împărțit acum și speranța de a candida la Consiliul Județean Teleorman. Numele problemei ridicate de Jieanu este Ică Calotă Florică, personaj politic care nu mai devreme de o săptămână declara că nu se va întoarce niciodată în PNL, sperând că PNL-ul va veni la el. Eugen Jieanu, însă, având ca reper o discuție mai veche purtată cu Calotă și încă vreo câțiva primari foști liberali, a spus în ședința amintită că ar trebui lămurită situația lui Ică și că porțile partidului ar trebui să se deschidă larg în fața lui, politica fiind, în fapt, o matematică a voturilor. Contactat telefonic pentru a ne confirma intervenția în cauză, Jieanu n-a negat-o, ba chiar a susținut că își dorește ca toată lumea care a plecat din partid să revină: “Eu am avut niște întâlniri acum aproximativ două luni cu Ică și cu niște primari foști liberali pe tema revenirii lui în partid. Ică a fost chiar la București pentru a purta niște discuții, dar probabil că persoanele cu care a vorbit au fost influențate de aici. Eu am ridicat această problemă în ședință, pentru că eu cred că orice vot e important. Așa că dacă Pîrvulescu vrea să câștige, ar trebui să accepte situația. Verbal, el n-a declarat că n-o acceptă, dar eu cred că, de fapt, el nu e de acord cu ideea.”
Schimbarea de atitudine a lui Ică Calotă Florică ne-a mirat în mod deosebit, pentru că nu poți reevalua o decizie atât de importantă precum revenirea în PNL fără condiții în doar câteva zile. Așa că l-am contactat și pe deputatul teleormănean, în ideea de a afla ce l-a determinat să-și schimbe atitudinea. În mod surprinzător, acesta susține că discuțiile lui Jieanu s-au purtat cu prea multă vreme în urmă, încât să mai fie valabile și că el nu mai vrea să revină vreodată în PNL: “Eu nu știu de ce sunt așa agitați din cauza mea. Ce sunt eu? Motanul pe care și-l arată unul altuia ca să se sperie reciproc? Da, am vorbit cu Jieanu, dar asta se întâmpla în urmă cu luni de zile. Ce v-am spus în conferința de presă, așa rămâne. Poate sunt strategii d-ale lor ca să se agite unii pe alții. Eu nu-mi bat capul cu strategiile lor”.
Concluzionând fără naivitate, observăm că, de fapt, discuțiile despre revenirea lui Ică au avut loc cu ocazia puciului intern din vechiul PNL, când lui Pîrvulescu i se pregătea decapitarea. Dar pentru că strategia n-a funcționat, Ică s-a reorientat și este folosit în continuare, așa cum singur afirmă, pe post de sperietoare. Așadar, în PNL nu e nici acum liniște. Lucru total neproductiv pentru cei ce se vor opozanți puternici ai PSD-ului. Ba chiar am putea intui o vagă implicare roșie în construirea unui nou conflict intern. O opoziție fărâmițată e mai ușor de învins. Și nu vrem să credem că vechii democrat-liberali sunt atât de inocenți, încât să nu-și dea seama de existența unei cozi roșii în toată povestea asta.

Lasă un răspuns