16, ianuarie, 2018
Breaking News:

Gripă aviară în mai multe localități din Teleorman! Sute de păsări au fost ucise

Având în vedere confirmarea influenței aviare înalt patogenă H5N8 pe teritoriul comunei Dracea, sat Dracea, Prefectura Teleorman infrmează: În data de 01 martie 2017, cetățeanul Năstase Petre, cu domiciliul în satul Dracea, comuna Dracea, a notificat medicul veterinar concesionar despre mortalitea păsărilor din gospodăria proprie. Imediat după confirmarea bolii influența aviară (gripa aviară), în această gospodărie, prin buletin de analiză emis de IDSA Bucuresti, în data de 6.03.2017, Prefectul Județului Teleorman a convocat în ședință extraordinară Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman, fiind stabilite măsurile imediate care se impun a fi întreprinse, în conformitate cu legislația în vigoare. De asemenea, s-a luat măsura uciderii tuturor păsărilor din această gospodărie.

Potrivit hărții GIS a focarului de influență aviară, zona de protectie este de 3 km în jurul focarului de boală și cuprinde localitățile: Dracea, Zlata, Crângu, iar zona de supraveghere este pe o raza de 10 km în jurul focarului și cuprinde localitățile: Furculești, Moșteni, Voievoda, Bogdana, Ulmeni, Spătărei, Broșteanca, Putineiu, Cârlomanu, Băduleasa.

Ulterior, pe masură ce boala s-a diagnosticat și în alte gospodării din comuna Dracea, satul Dracea, aceste arii s-au extins și în localitățile: Piatra, Lisa, Seaca și Traian.

În toate aceste localități s-a efectuat o inspecție a stării de sănătate și  catagrafierea  efectivelor de păsări deținute de persoanele fizice.

În exploatațiile din satul Dracea, unde s-a confirmat boala, s-a procedat la uciderea păsărilor, dezinfecția gospodăriilor afectate și întocmirea documentelor privind acordarea de despăgubiri pentru animalele ucise/moarte.

Până în prezent, au fost ucise 496 de păsări domestice și s-au prelevat cadavre de la alte 418. Cadavrele de păsări, produsele și subprodusele provenite de la păsările ucise în satul Dracea, au fost predate către unitatea de neutralizare specializată cu care Primaria comunei Dracea are încheiat contract de prestări servicii.

Acțiunea de monitorizare a stării de sănătate a efectivelor de păsări deținute de locuitorii din localitățile mai sus menționate este permanentă și se va desfășura pe toată perioada de evoluție a acestei boli.

De la prima suspiciune de boală de gripă aviară în satul Dracea, comuna Dracea, Prefectul Județului Teleorman a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman într-un număr de 6 ședințe extraordinare, fiind adoptate 14 hotărâri pentru aprobarea programelor/planurilor de măsuri specifice ce urmează a fi întreprinse în gospodăriile afectate precum și în zonele de protecție și supraveghere.

Totodată, a fost convocat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman într-o ședință extraordinară și a fost aprobat Planul de măsuri pentru situația în care a fost confirmată existența unui focar de gripă aviară.

De la prima suspiciune de gripă aviară din județ, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, în cadrul acțiunilor de inspecție a exploatațiilor, a distribuit proprietarilor din zonele de incidență, de protecție și supraveghere, sub semnătură, Decizii de supraveghere în confirmare de influență aviară în exploatațiile de păsări cuprinzând măsurile ce trebuie respectate.

Pentru preîntâmpinarea răspândirii bolii, în comuna Dracea, au fost constituite din dispoziția prefectului județului Teleorman, echipe mixte formate din reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, ai Inspectoratului de Poliție Teleorman, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman și ai Primăriei comunei Dracea pentru verificarea/conștientizarea populației cu privire la respectarea măsurilor adoptate, precum și filtre pentru interzicerea scoaterii din localitate de păsări domestice, produse și subproduse ale acestora.

În prezent, în satul Dracea, comuna Dracea sunt active 26 de focare de boală confirmate și o suspiciune de boală într-o gospodărie din care s-au prelevat și expediat probe la Laboratorul Național de Referință din cadrul IDSA București.

Pentru cunoașterea situației și urmărirea evoluției focarului, Prefectul Județului Teleorman a efectuat deplasări în teren în comuna Dracea și în localitățile din zonele de protecție și de supraveghere și de asemenea, a solicitat Direcției Sanitare Veterinare, Primăriei comunei Dracea și primăriilor comunelor vizate să transmită, zilnic, informări privind problemele deosebite și măsurile întreprinse ca urmare a apariției focarului de gripă aviară.

Lasă un răspuns