21, august, 2017
Breaking News:

Ghiță se ascunde printre porcii lui Dragnea

Monica Vasilescu

Bârfe: Ghiță a dispărut de Ignat. Nu ne referim la porcul de Crăciun, ci la Sebastian Ghiță, afaceristul, sereistul, mogulul, politicianul și ce o mai fi el în timpul liber. Ca orice om serios și curajos, imediat după fugă, Sebi a arătat lumii niște casete cu tot felul de informații mai controversate și mai aberante. Că unele sunt și reale, nu ne îndoim, dar asta este altă poveste și sperăm să o lămurească personal. Până atunci, Ghiță se ascunde. Unde? Toată țara se întreabă, inclusiv autoritățile străine. Cine ar putea ști? Gura lumii spune că Dragnea, prieten cu Ghiță și coleg de servicii. Oamenii din zona Turnu Măgurele cred că Sebastian Ghiță s-ar ascunde în buncărul lui Dragnea, clădit bine undeva în comuna Seaca, despre care se spune că este bine securizat și îndepărtat de ochii lumii și de tehnica modernă. În zonă sunt și firmele baronului de nutrețuri, așa că nu este exclus ca Ghiță să se fi amestecat printre porcii lui Dragnea.

Lasă un răspuns