liberinteleorman.ro

„Geniile” din Primăria Viișoara plombează strada lui Neamu cu ciment gol

13 iunie 2015

Monica Vasilescu

asfaltare viisoara  (1)Cârpeala drumurilor este modă printre autorități. Fie că nu dispun de bani sau de interes, edilii locali lasă de izbeliște arterele patriei, iar fisurile se lățesc pe zi ce trece și se transformă în gropi autentice.

asfaltare viisoara  (2)Atunci când mergi pe multe dintre drumurile Teleormanului ai impresia că intri în lumea a treia, deși TelDrum nu prea a șomat aici. Nu a avut, însă, trecere la toți primarii, iar unii, cei feriți de firma de succes, inventează metode noi pentru a scăpa de găurile din șosea. Nu și utile, după cum putem observa asfaltarea neaoșă de la Viișoara (foto). Aici, primarul Tiberiu Neamu (sau vreun ”specialist” din primărie care aruncă un ochi pe străzile satului și realizează că pe unele nu a existat plombare de ani buni) a decis să presare ciment în ochii cetățenilor. Spunem asta pentru că doar în felul acesta poate fi catalogată metoda de asfaltare văzută la Viișoara. Strada lui Neamu din localitate arată precum o ”operă” realizată de niște copii de clasa a patra. Cu toate că, intuim, și acei copii știu că mortarul de ciment se prepară simplu. În sensul că se pune ciment amestecat cu nisip sau pietriș, omogenizat cu apă. În niciun caz ciment gol, pentru că ”betonul” se fisurează și apar crăpături la distanță mică de timp. Nu știm dacă specialiștii au crezut că repară vreun coteț sau dacă au realizat că este vorba despre una dintre străzile principale ale comunei, cert este că au făcut mortar în mijlocul satului și au spoit cu ciment porțiuni considerabile din drum. Ca la Viișoara… Cineva spunea că istoria și civilizația au început acolo unde locuiește azi neamul românesc. Noi ne oprim, deocamdată, la Neamu’…

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Ce-i lipsea Alexandriei… pergole din lemn fin

Următorul articol

Sunt ales… dar mă (t)ratez! Cine este și ce face Adelina Ionescu în Consiliul Județean?

Cele mai recente articole de Fara categorie