23, octombrie, 2018
Breaking News:

Gâdea se înscăunează președinte peste pesediști

Carmen Dumitrescu

După o lungă perioadă în care a lipsit din Teleorman, fiind numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, numele lui Adrian Gâdea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman, se aude din nou clar și răspicat pe meleagurile noastre. Căci pesediștii teleormăneni își aleg în liniște conducerea internă și se pare că, deși au oscilat între mai multe variante, au ajuns la concluzia că tot cu Gâdea vor face casă bună în următorii ani. Nu de alta, dar dacă tot e omul cu banii, de ce să strice niște combinații bune, alegând președinte pe unul care chiar stă în județ și s-ar dedica activităților din partid? Oricum, pe surse noi am aflat că cealaltă opțiune a pesediștilor noștri era ministrul de interne, Carmen Dan, așa că într-un fel, ne bucurăm că totuși s-a ajuns la concluzia că Gâdea e mai bun. Nu de alta, dar parfumul puterii avea deja un miros de putregai în apropierea Danielei Carmen Dan. Gâdea, orice i s-ar reproșa, măcar a avut decența și bunul simț să nu se dea niciodată în stambă de dragul imaginii, așa că înscăunarea lui pare, de departe, unul dintre cele mai normale lucruri pe care le-a făcut PSD Teleorman în ultima vreme.

Lasă un răspuns