19, iulie, 2018
Breaking News:

Florin Titirișcă sprijină performanța dezinteresat

Carmen Dumitrescu

Dacă la momentul în care mai făcea politică, faptul că sprijinea financiar câte un copil talentat putea fi interpretat, acum gesturile umanitare ale lui Florin Titirișcă nu mai cuprind niciun fel de controversă. Căci, deși nu mai e decât consilier local și declarativ nu mai are niciun interes politic pe termen scurt și mediu, Florin Titirișcă face în continuare gesturi foarte frumoase față de tânăra și foarte talentata șahistă Mălina Aciu, căreia îi suportă, parțial sau integral, costurile unora dintre competițiile la care participă. Practic, avem situația unei persoane fizice care face pentru un copil talentat al Alexandriei ceea ce ar fi trebuit să facă instituțiile publice locale. Și având în vedere că asta a determinat pierderea unui talent local în favoarea unui club sportiv din Focșani, chestiunea ar trebui să ne pună măcar pe gânduri. Pentru gestul lui, noi îi acordăm lui Florin Titirișcă un Plus în această săptămână și sperăm ca acțiunile de acest gen să îi încurajeze și pe alții să ia în grijă câte o valoare locală și s-o ajute. Căci dacă ne punem baza în instituții nu rezolvăm nimic…

Lasă un răspuns