21, mai, 2018
Breaking News:

Florin Titirișcă: “Cred că un oraș se conduce ca o firmă privată!”

titiriscaCarmen Dumitrescu
Lui Florin Titirișcă i se pot imputa multe. Mai puțin lipsa de ambiție. La acest moment, foarte vocalul consilier local și aspirantul la fotoliul de primar al Alexandriei este unul dintre cei mai ambițioși politicieni ai locului și lucrul acesta nu poate fi negat nici chiar de către adversarii lui. Coleric, temperamental, agresiv, pe Titirișcă îl placi sau nu-l placi. Nu există cale de mijloc în evaluarea lui. Însă dorința de putere pe care o manifestă atât de deschis, fiind sau nu conștient de urmările ei, îl face un personaj public cel puțin interesant. I s-a spus în multe feluri: valutist, cămătar, oportunist. Dar toate lucrurile astea nu l-au afectat niciodată suficient de mult, încât să renunțe la visul pe care îl are. Și chiar dacă știe și el că drumul până la primărie e lung și anevoios, temperamentalul politician crede în el însuși mai mult decât oricare alt personaj vizibil pe scena politică a prezentului. Credința s-a dovedit a fi, de multe ori, suficientă pentru atingerea unor obiective imposibile, așa că drumul politic al lui Titirișcă nu poate fi anticipat. Cert este că am vrut să-i înțelegem înverșunarea și dorința interioară de a intra într-o luptă extrem de grea. N-am reușit să ajungem până acolo, însă am avut, pentru câteva zeci de minute, imaginea unui om care își asumă bunele și relele cu seninătate. Ceea ce nu e ușor pentru nimeni și cu atât mai puțin pentru un politician.
R. Cum cel mai bine e să începi cu începutul, aș vrea să-mi spuneți dacă atunci când erați copil v-ați gândit vreodată să vă implicați în politică?
Florin Titirișcă: Copilăria mi-am petrecut-o în “broscărie”. Și pe vremea aceea, știu că mi-am dorit să fiu aviator. Apoi a început pasiunea pentru fotbal. În paralel, am îndrăgit șahul, dar doar ca divertisment. Pe vremea aceea, tata avea doi prieteni foarte buni, așa că se întâlneau și jucau la noi acasă pe un leu partida până pe la patru sau cinci dimineața. De la ei am început eu să fur șahul. Între timp, mă enerva faptul că nu puteam să-i bat deloc și am zis să mă înscriu la un concurs între școli la șah. Am început să și citesc puțin despre șah, dar îmi plăcea tot fotbalul. Și m-am îmbolnăvit. Am făcut un reumatism, am stat vreo două luni de zile în spital, timp în care am tot citit despre șah. Și atunci tata mi-a zis să întrerup cu fotbalul și să mă pregătesc pentru șah. Așa viața te duce dintr-o nenorocire la o performanță… Politica pe vremea lui Ceaușescu nu mă interesa. După Revoluție am aflat că tata era membru de partid, că a fost lider de sindicat. Pe mine nu mă interesa subiectul…
R. Dar valutist cum ați devenit?
F.T. În 1990 aveam un prieten. Cel mai bun prieten al meu de la șah. Și își făcuse casă de schimb valutar la București. Ca să-ți faci casă de schimb valutar pe vremea aia ar fi trebuit să fii un nomenclaturist, trebuia să ai 30.000 de dolari garanție. Cei care aveau case de schimb valutar în anii 90 erau arabi. Îmi aduc aminte că el îmi spunea: “Băi, câți bani se câștigă din treaba asta!” și m-a întrebat dacă nu vreau să-l ajut. Dar adevărul e că am ajuns în zona asta pentru că n-am intrat din prima la facultate. Prima dată am dat la Electronică, pentru că aveam o mică pasiune pentru acest domeniu, dar știam că e foarte greu. A fost o ambiție, o ambiție care m-a adus aici. Că dacă eu intram din prima la facultate, viața mi-ar fi fost cu totul alta. Eu am fost un om care a tot plecat, fiind în lotul României la șah. Turneele de șah te duceau prin apropiere, ba la Sofia, ba la Belgrad. Eu mă duceam des la Timișoara și am învățat să cumpăr niște lucruri și să le vând aici. Vegeta, țigări, ceasuri electronice și espadrile. Lucruri care nu se găseau aici. Dar nu era o chestie la nivel mare, doar că am observat că se pot câștiga niște bani din treaba asta. Eu făceam în așa fel încât ce-mi luam eu să rămână gratis. La un moment dat, am revenit la visul de dinainte: să intru la facultate. Dar mă setasem pe bani. A venit propunerea din lotul național, m-am înscris la Mecanică, am luat. Dar eram un copil de 20 de ani, care avea bani mai mulți decât alții de seama lui, pentru că prinsesem gustul afacerilor. Și prietenul ăsta al meu de care ți-am spus îmi zicea: “Ce te mai apuci să înveți? Vine altă viață!” În momentul ăla eu m-am gândit că n-are sens să fac asta, era piața neagră sau piața gri, cum vrei s-o denumești. Și am refuzat, în primă fază. Pe vremea aia, se făceau multe mizerii. Unii dădeau valută falsă și era important să știi pe cineva de încredere. M-a chemat pe la el pe acasă, am văzut munți de bani, umbla cu genți de bani la el. Mi-am văzut de viața mea. Atunci făceam un mic trafic, mă duceam în Turcia, Serbia, Ungaria, dar n-aveam bani ca să fac realmente un profit serios. Am renunțat la visul de a deveni inginer, am rămas la București. Cu valuta am început prin 94 și totul a durat vreo trei ani de zile. Am terminat apoi școala de antrenori, am profesat cu copiii și am fost antrenor la Societatea de Inițiere a Copiilor în jocul de Șah. Era prima societate de genul acesta și avem atunci un drag de copii și mă bucur că mulți dintre ei au ajuns foarte bine. Recunosc că făceam bani și din meditații la șah și matematică. Dar meditațiile la șah erau mult mai scumpe decât celelalte.
R. Nu vi se pare jignitor apelativul de “valutist”?
F.T. Nu e jignitor. De ce să fie jignitor? Este termenul peiorativ folosit pentru intermedierea financiară.
R. E adevărat că ați făcut și camătă?
F.T. E o chestie ciudată asta cu camăta. Dacă numiți un contract de împrumut între persoane camătă, atunci am făcut. Eu n-am făcut camătă în sensul real al cuvântului, eu am făcut afaceri cu persoane. Și aici discutăm doar despre persoane care îmi propuneau afaceri, îmi propuneau să partajăm câștigul. Dar anunțuri în ziare sau că dădeam la persoane particulare, astea sunt legende. Erau niște sume foarte mici, derizorii. Nici nu aveam bani. Vorbim despre câteva sute de dolari…
R. Când a început interesul pentru politică?
F.T. În anul 2004, pentru că acumulasem bani și în perioada Năstase nu puteai să cumperi nimic. Totul era aranjat. Și îmi aduc aminte că am vrut să cumpăr atunci, cu licitațiile vestite de la Comalex, dar nu te apropiai de nimic.
R. Acesta a fost motivul pentru care ați intrat în politică, ca să vă mișcați mai bine în mediul de afaceri?
F.T. Nu, în 2004 a fost o ură față de PSD și de Năstase. Și recunosc că a fost admirația pentru Băsescu. L-am susținut în 2004 fără să fac parte din niciun partid, apoi au venit propunerile din partea prietenilor. Florențiu Tănase a fost prietenul meu atunci și prieten mi-a rămas.
R. Dar ați pierdut prieteni din cauza politicii?
F.T. Eu n-am avut atât de mulți prieteni ca să spun că am pierdut pe cineva. Oamenii ăia nu mi-au fost prieteni. E ridicol să te cerți doar pentru faptul că ești într-un partid sau din cauza unor situații de partid. Faptul că îmi doresc să candidez acum la Alexandria e o chestiune care pentru unii e extrem de deranjantă, atât deranjanată încât uită că eu nu sunt mereu om politic, ci și om, pur și simplu. Dar pentru ei, care se cred pe veci la putere și că toată viața lor vor fi în funcții de conducere, treaba asta e deranjantă. Că îndrăznesc.
R. Credeți că dacă puterea ar fi aparținut PDL-ului, ei n-ar fi avut aceeași senzație?
F.T. E posibil să se fi întâmplat în alte județe, în care am condus noi. Dar eu vorbesc din perspectiva mea legată de acest județ. Eu vin din mediul privat, cu o cultură a afacerilor foarte solidă. Eu n-o să înțeleg să țin pe cineva într-o funcție doar pentru că-mi este prieten. Am luat taurul de coarne abia în 2007 și am decis să mă implic în totalitate. Eu m-am simțit mereu liberal, dar îmi plăcea Traian Băsescu.
R. Ce percepție aveți legată de cei doi piloni ai politicii teleormănene, Dragnea și Nițulescu?
F.T. În primul rând au plecat de la același nivel, din același partid. De Nițulescu se leagă Alexandria. Are două părți bune: a asfaltat orașul și a adus gazele la Alexandria. Dragnea a făcut și el lucruri bune: asfaltările din Teleorman. Dar cred că puteam face dublu ca număr de kilometri, dacă nu ar fi lucrat cu firma lui de casă.
R. Pe Nițulescu cum l-ați cunoscut personal?
F.T. Pe Nițulescu îl cunosc de pe vremea când eram copil și era profesor la IPTE. M-a căutat să-l învăț șah. Nu-i plăcea să piardă, asta-mi aduc aminte. Și noi vorbim acum de anii 90. Și atunci voia neapărat să câștige ca să-i bată pe cei din anturajul lui. Apoi n-am mai relaționat mult timp. În 2012 mi-am asumat un proiect politic, cel cu Primăria Alexandria, și el m-a susținut în totalitate. Că mă susține Nițulescu? Păi eu accept să mă susțină oricine!
R. De ce câștigarea Primăriei Alexandria e o miză interioară atât de puternică pentru dumneavoastră, de ce contează atât de mult pentru dumneavoastră ca individ?
F.T. Asta m-au întrebat și unii dintre angajații mei de la firmă. I-am întrebat dacă le place cum au mers afacerile în Teleorman, de când PSD-ul conduce. Cred că sunt construit pe tiparul ăsta. Cred că aș fi un foarte bun administrator. Eu cred că funcția de primar e una care mi se potrivește. Altceva nu cred. Și mai cred că un oraș se conduce ca o firmă privată. Chiar mai ușor.Păi eu am cifra de afaceri a firmei de 15 milioane de euro. Bugetul Primăriei Alexandria este undeva la 25 de milioane. Cred că m-aș descurca…
R. Unde vă vedeți peste cinci ani?
F.T. În al doilea mandat la primărie.

Lasă un răspuns