20, iunie, 2018
Breaking News:

Florin Titirișcă a strigat VICTORie în Consiliul local Alexandria!

Monica Vasilescu

titiriscaConsilierul local Florin Titirișcă nu le nimerește pe toate în Consiliul local Alexandria. Are numeroase intervenții privind proiectele propuse de către municipalitate, dar nu de fiecare dată vine cu argumente sau soluții pentru situațiile pe care le consideră problematice. Astăzi, însă, a răzbit. La ședința în care s-a dezbătut proiectul de hotărâre privind aprobarea listei de priorități cu persoanele îndreptățite să primească locuințe din fondul locativ de stat al municipiului Alexandria în anul 2016, Florin Titirișcă a venit cu o analiză în urma căreia a depistat că șase dintre persoanele aflate pe lista de priorități să ocupe o locuință din fondul locativ dețin casă.

”Am descoperit o anomalie. Șase persoane nu se mai încadrează în lista de priorități pentru că au devenit proprietari între timp. Am verificat declarațiile lor de avere din care reiese faptul că au o locuință. Mi s-a spus la comisie că nu s-a mai revizuit lista de priorități din 2008. Nu putem să votăm ceva, dacă știm din capul locului că este o neregulă”.

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a recunoscut inadvertența și le-a propus aleșilor să nu voteze proiectul. ”Înțeleg că ați identificat oameni care nu ar avea dreptul să primească o locuință? E foarte grav! Dragi colegi, are dreptate domnul consilier, v-aș propune să picați acest proiect. Nu avem acum timp să verificăm”.

Proiectul împricinat nu a primit votul consilierilor locali pentru a deveni hotărâre, urmând a fi analizat și pus la punct până la ședința viitoare.

Lasă un răspuns