11, decembrie, 2017
Breaking News:

Florin Thomits: “Folk-ul este simplitatea omului cu o trăire pusă pe note”

tomichCarmen Dumitrescu

Florin Thomits nu este doar bunul prieten de la Sibiu al Arhaicilor noștri, ci și un interpret de muzică folk apreciat peste tot în țară. Muzica lui are forță, echilibru, dar și o puternică revoltă împotriva a tot ceea ce poate compromite frumusețea simplă a cuvântului. De fapt, întreaga filosofie de a fi și de cânta a folkistului sibian este chiar aceasta: tot ce faci și tot ce spui trebuie să aibă ca fundament dorința de a păstra frumosul în lume. Sosit în Teleorman pentru a-i celebra pe cei din Trupa Arhaic, cu prilejul împlinirii a cinci ani de existență, Florin Thomits ne-a acordat un interviu exclusiv, în care ne-a vorbit despre ceea ce știe el să facă cel mai bine: să cânte folk. Și face acest lucru cu mândrie și bun simț de 36 de ani. Teleormanul este, pentru el, un loc al amintirilor plăcute, dar mai ales, o lume în care trăiesc cel puțin zece oameni la care el ține și pentru care ar reveni mereu. Asemeni tuturor celor care ajuns prin Teleorman, Florin Thomits a remarcat aici lipsa de interes a oamenilor pentru cultură, dar spre deosebire de alții, care acuză fără să înțeleagă, folkistul sibian remarcă normalitatea acestui fapt. Căci prioritățile teleormănenilor sunt altele. Și atâta vreme cât material nu ai foarte multe posibilități, e absolut firesc ca partea culturală să te intereseze puțin spre deloc. Asta nu înseamnă că ni s-a găsit scuza perfectă, ci doar că explicațiile trebuie să ne determine să schimbăm ceva. Iar muzica folk este, în mod cert, unul dintre cele mai eficiente genuri muzicale, ce poate stimula apetitul pentru armonie și frumusețe.

Reporter: Florin, aș vrea să-mi povestești cum ai descoperit dragostea pentru muzica Folk.

Florin Thomits: Aveam paisprezece ani când am pus prima dată mâna pe chitară și vreau să-ți spun că în nici măcar o lună am învățat să cânt fără să am un profesor. Am învățat de pe niște foi pe care le găsisem undeva. La nici trei luni după ce m-am apucat de cântat la chitară am interpretat prima oară în Cenaclul Flacăra o piesă pe care am compus-o pe versurile lui Adrian Păunescu, “La adio”. Și iată s-au împlinit de atunci 36 de ani. Nu mi-am schimbat dragostea, pentru că pe vremea aia folkul era numărul 1, nu mai exista alt curent care să-l poată egala. Poate doar muzica disco pe care o ascultam în măsura în care era posibil atunci, dar folkul era folk. Era simplitatea aceea a omului cu o chitară, cu o simțire, cu o trăire pusă pe note…

R. Ai înțeles vreodată folk-ul ca pe o formă de revoltă?

F.T. Da. Am inclusiv eu melodii protestatare, deși n-am considerat niciodată că folk-ul este o metodă de protest. Totdeauna noi am extrapolat folk-ul la Woodstock. Folk-ul n-a fost Woodstock. Când a apărut folk-ul pe meleagurile noastre, era vorba de melodii simple, precum cele cântate de Mircea Florian, printre care e inclusă și una pe care mulți o știu ca melodie de grădiniță “Podul de piatră”. De fapt, “Podul de piatră” este o melodie folk din 1960. Eu zic că folk-ul a fost, mai degrabă, un curent liric, care a pornit de la ideea de simplitate și de adorație față de natură. Primele piese folk n-au fost de tip protestatar. Muzica protestatară a apărut după anii 70. Erau piese mult mai acide, pe acel simbol al revoltei. Protestul era unul simplu. Dar folk-ul nostru a păstrat întotdeauna partea estetică. Eu consider că folk-ul mizează pe valoarea unui vers. Noi toți am plecat de la valoarea unui vers, n-am creat un simbol al revoltei… Ce înseamnă revolta într-o melodie? Degeaba mă revolt eu într-o melodie, pentru că într-o țară ca a noastră nu se va schimba nimic, orice melodie aș cânta eu…

R. Deci forța versului… Și atunci poți să îmi spui cum explici faptul că se ascultă din ce în ce mai puțină muzică definită de mesaj?

F.T. Simplitatea versului nu mai e apreciată, pentru că după revoluție s-a trecut de la acele compuneri cu introducere, cuprins și încheiere la acele referate descărcate de pe internet. Și atunci mesajul se pierde. Ca să apreciezi melodiile folk, trebuie în primul rând să citești, să știi să apreciezi armonia cuvintelor. Ori copiii astăzi nu mai citesc, așa că nu prea pot aprecia un mesaj bun. Câtă vreme nu citești și singura ta preocupare e să afli dacă în afară de Florin Salam mai există și un Vasile Cârnat, niciodată nu vei putea aprecia valoarea unui vers. Nu poți să vezi metafora, nu poți să vezi sentimentul…

R. În Teleorman ai mai venit. Cum ți se pare județul?

F.T. Am venit și o să vin întotdeauna cu drag. Eu iubesc Teleormanul din 1995. În 1995 am fost primul om care a instalat televiziune pe cablu în Turnu Măgurele. Am stat ceva timp în Turnu Măgurele și îmi place foarte mult județul. Am fost la Islaz, iubesc această zonă. Oamenii, nu neapărat din Teleorman, ci din toată zona asta de sud, mi se par foarte speriați.

R. Speriați? E prima dată când aud o astfel de descriere…

F.T. Da! Speriați de ziua de mâine. Nu știu, sunt oameni care țin foarte mult la lucrurile concrete. Se întreabă de două ori înainte dacă e mai bine să meargă la un spectacol cultural, care costă doar 10 lei decât să își cumpere din piață trei kilograme de roșii din banii ăia. E normal ca omul de aici să gândească așa, pentru că nici posibilitatea lui de a munci ceva în zonă nu este foarte mare. Așa îmi explic și faptul că nici n-aveți teatru și sală de spectacole. Prioritățile sunt, pur și simplu, altele decât cele ale sibienilor, unde, apropos, costurile culturii, dar și ale pâinii sunt mult mai mari decât cele din zona asta.

R. Mai crezi în libertate?

F.T. În România, nu. Nu mai cred. Din păcate, eu cred că țara mea este de foarte mult timp vândută. Sau nici măcar vândută, că așa aveam și noi vreun ban. Mai degrabă e dată degeaba. Știu că sunt foarte rău, dar nu mi-e frică de nimeni și nimic. Și de aceea eu cred că sunt un om liber. Așa că poate nu cred în libertatea țării, dar cred în libertatea fiecăruia dintre noi de a ne manifesta fără cătușe. Lipsa de libertatea e o alegere. Iar eu strig. Ăsta este protestul meu…

R. În momentul acesta, Trupa Arhaic e cam singura ta legătură cu Teleormanul. Spune-mi povestea prieteniei voastre!

F.T. Eu cu Nicu Doboș suntem legați de o prietenie de 35 de ani. Cea mai veche prietenie. Ne cunoaștem din perioada în care amândoi concuram, eram tineri concurenți, iar el vine dintr-o zonă în care horinca de pere era cel mai bun motiv să stabilești o legătură cu un alt om. Eu n-am fost niciodată o tentativă de Fecioara Maria, n-am fost vreun sfios, iar Nicu a găsit în mine un prieten deschis și cu capul pe umeri, un om cu care poate să bea, un om cu care poate să cânte. Anii au trecut peste noi, Nicu a venit aici din Maramureș. Ne-am reîntâlnit la Slatina, la un festival, unde am aflat că a străbătut toată țara ca să vină aici în Teleorman. Când am aflat mi-am făcut cruce. În ce sens? Știam temperamentul lui de dac liber. Să te muți dintr-o zonă de daci liberi într-o zonă în care ocupația turcă, tătară era permanentă, căci diferența față de Maramureș e enormă. Nu-l vedeam în stare să se adapteze aici… Bucuria mea mare a fost că atunci i-am cunoscut și pe Sorin Preda și pe Alex Antonescu și i-am zis că s-a apucat de un lucru foarte greu, dar știam că o va scoate la capăt. E drept că vă plâng pe voi, teleormănenii, că nu știți să apreciați ce aveți aici, și mă refer acum și la Trupa Arhaic, dar și la alte valori locale. Nicu, dacă avea cu 20 de ani mai puțin, putea să schimbe lucrurile aici. Dar nu înseamnă că așa nu le va schimba, numai că s-ar putea să aibă nevoie de suport.

R. Ai o fetiță foarte talentată, Patricia. Ce speri pentru viitorul ei?

F.T. Eu dacă mi-ar da Dumnezeu zece mii de femei și zece milioane de copii, aș vrea ca toți să fie construiți exact după tiparul Patriciei. Care este un copil complex, care și-a depășit condiția de vârstă. Patricia, la vârsta ei, știe peste 200 de cântece de la cap la coadă. Nu mai vorbesc despre poezii și altele… Meritele sunt doar ale ei, eu n-am încercat decât să-i fiu ghid în a cânta corect. Și așa a crescut Patricia. Acum poți să-i dai cel mai bun profesor de canto sau de limba română. Nu mai poate să facă nimic cu ea, pentru că ea deja a învățat tot ce trebuie să știe la vârsta ei. Patricia se joacă cu publicul, chiar dacă nu gustă suficient ceea ce face. Nu-i plac laudele. Dar a învățat mereu. Și uite că a ajuns la un nivel la care e greu să nu rămâi surprins de ce face copilul ăsta. Oricum, cred că va avea un viitor foarte frumos, pentru că știu ce poate face și a demonstrat.

R. În final, spune-mi dacă ai vreo temere legată de viitor?

F.T. O să râzi, dar nu mă tem decât de un singur lucru: să nu înceapă cel de-al treilea război mondial. Noi nu suntem foarte conștienți, dar e un eveniment care ne bate la ușă. Suntem atât de inconștienți, încât nu realizăm că e atât de mare posibilitatea să se întâmple asta.

Lasă un răspuns