19, decembrie, 2018
Breaking News:

Florența Coman și-a transformat pasiunea pentru coafură în legendă – “Am lucrat cu pre-infarct. Dar dacă sunt acolo și-mi pierd cunoștința, nu mi-e teamă, pentru că simt că o pot lua de la capăt. Când iubești ceea ce faci, renaști în fiecare clipă…”

florenta2Carmen Dumitrescu
Întâlnirea cu Florența Coman este inevitabil o surpriză. Nu te aștepți ca la coafor să descoperi un fin psiholog, un om atent la problemele tale, la neliniștile tale și nici teoriile tale despre viață. Abia când o descoperi poți înțelege de ce Florența este o legendă a coafurii la Alexandria. În cei peste treizeci de ani în care și-a practicat meseria cu dragoste și pasiune, ea a fost atentă la clientele care i-au trecut prin salon și prin suflet, încercând să afle de la ele ce e frumusețea și de ce este ea importantă în definirea unei personalități complexe. Dincolo de faptul că și-a transformat salonul într-un loc familiar, unde oamenii nu au altă variantă decât aceea de a zâmbi, Florența și-a petrecut cea mai mare parte a timpului acolo unde are șansa de a aduce la suprafață frumusețea interioară a femeilor. A fost bolnavă, a fost indispusă, a fost tristă, dar n-a fost niciodată dispusă să arate altceva clientelor sale decât un zâmbet larg și o afecțiune caldă și onestă. Partea frumoasă a oricărui om stă în ceea ce practică din pasiune. Iar pasiunea este pentru Florența un mod de a trăi și de a se elibera de propriile-i apăsări. De aceea, pentru noi, cei care încercăm să găsim frumusețea existenței, Florența Coman e un model de implicare și sacrificiu, care a înțeles că pe altarul iubirii de oameni așezi întotdeauna o parte din tine.
florence1R. Pasiunea pentru înfrumusețarea oamenilor trebuie să fi început de undeva. Când ai început să-ți dorești să practici această meserie?
Florența Coman: Aveam 14 ani… Abia atunci am început să merg cu mama la coafor, pentru că până atunci tata mă tundea la un frizer, care venea acasă. Ei, din momentul în care m-a dus mama la coafor, săptămânal îmi alocam timp pentru asta. De la vârsta de 16 ani am învățat să-mi fac cocuri. Cocuri franțuzești, care mie îmi plăceau foarte mult. După care am terminat liceul. Eram olimpică la filosofie la vremea aceea și profesoara mea nici n-a mai vorbit cu mine când m-a văzut într-un coafor, zicând că locul meu nu este acolo, iar eu i-am răspuns că nu voi face niciun compromis cu viața mea și voi face mereu ceea ce-mi place. Dar mie îmi plăcea foarte mult și numai să stau în coafor, să observ… Cea care mi-a pus foarfeca în mână, tot Florența se numește, are și ea un salon în Alexandria, era mirată că voiam să-mi petrec timpul la coafor, ca să văd cum lucrează. Văzând că am dezvoltat această pasiune, m-a preluat ca ucenică… De acolo a început totul. La 18 ani deja începusem să lucrez în acest domeniu, iar la 19 ani eram calificată…
R. Sunt sigură că despre frumusețe afli multe lucruri de la clientele tale. Ce ai învățat despre frumusețe de la sutele de cliente care ți-au trecut prin salon?
F.C. Eu cred că te respecți ca persoană, atunci când înțelegi că trebuie să ai grijă de tine. Dumnezeu îți dă, dar trebuie să pui și tu umărul. De la clientele mele am învățat chiar foarte multe lucruri. Într-o oarecare măsură, prin exigențele lor, ele m-au ajutat chiar să mă perfecționez. E o chestiune de colaborare, până la urmă. Eu discut cu ele și apoi le spun ideile mele. O comunicare bună îți asigură niște rezultate frumoase. Pe de altă parte, dacă mă întrebai în tinerețe care sunt criteriile care stau la baza unui coafat, ți-aș fi spus că țin cont de temperament, vârstă, loc de muncă. Acum spun același lucru, dar adaug și vârsta pe care o simți… E cea mai importantă.
R. Și cum ți se par alexăndrencele din punctul acesta de vedere, al vârstei pe care o simt?
F.C. Clientele mele sunt toate tinere, cu suflet bun și caracter. Nu am vreo clientă despre care să pot spune că nu mi-a intrat în suflet. Îi spuneam unei cliente că mi-a dat Dumnezeu numai cliente cu suflet bun, iar ea mi-a spus că e posibil ca eu să fi atras acest segment de persoane. Până la urmă, binele atrage binele pe lumea asta. Atragi ceea ce cunoști și recunoști în tine însuți. Evident, oamenii au și defectele lor. Dar eu mereu am zis: “Ia-l pe om așa cum e, că și el te ia pe tine așa cum ești!” Și eu am multe defecte, dar dacă omul mi le acceptă, eu de ce n-aș putea să le accept pe ale lui? Aici la mine la salon ne simțim ca o familie. Trebuie să fii tu însuți și atât. Eu nu pot să joc teatru. Pentru că sunt treizeci și ceva de ani de când practic această frumoasă meserie. Aș fi obosit dacă m-aș fi prefăcut până acum. Pe om trebuie să-l iubești așa cum e. Eu și prost dacă tund, eu pun acolo sufletul meu. Și adevărul e că nu-mi pare rău că pun atâta pasiune în meseria asta. Ea mă definește până la urmă.
R. Ești cunoscută, cel puțin în Alexandria, ca o legendă a coafatului. Cum te împaci cu gândul că ești “o legendă”? E ușor, e greu?
F.C. Nu sunt legendă. Nu sunt cea mai bună, asta cu siguranță. Nu voi fi nici ipocrită, să spun că mă deranjează faptul că se discută astfel despre mine. Dar nu îmi place într-atât, încât povestea asta să mă facă să devin arogantă. Pierzi contactul cu solul dacă devii arogant. Sau te poți plafona. N-am să pot niciodată mulțumi pe toată lumea, deși îmi doresc tare mult lucrul ăsta. Și eu fac greșeli, dar am întotdeauna grijă ca greșelile să-mi fie acceptabile. Se poate să nu fii într-o stare bună, să nu ai inspirație, dar trebuie să ai întotdeauna grijă ca erorile să nu fie majore. Atât am făcut eu ca să mă mențin pe această piață a frumuseții: am păstrat contactul cu realitatea și am avut grijă să nu greșesc foarte mult.
R. Ești adepta frumuseții ca simetrie sau ca asimetrie?
F.C. Frumusețea e și simetrie, și asimetrie. Depinde de persoană. Sunt femei cărora li se potrivesc asimetriile și femei care au o atitudine simetrică, astfel că simetriile le avantajează. Coafura e pentru mine nebunie. Așa că dacă mă duci în punctul meu, acolo unde ma simt eu confortabil și-mi las imaginația să lucreze, atunci merg pe asimetrie. Dar de multe ori trebuie să mă ponderez. Persoanele calme, asezate, potolite, nu vor digera niciodată asimetriile. Sau poate sunt niște excepții, dar rare. Mie îmi place nebunia. În ciuda vârstei, îmi place nebunia.
R. Am observat că ești mai nonconformistă…
F.C. Așa mă simt bine. Sufletește, am doar treizeci de ani, deci încă îmi permit nebunia…
R. Ți-ai împărtăși cunoștințele altor fete care iubesc această meserie?
F.C. Desigur. Am făcut-o întotdeauna cu mare plăcere, deși cred că pe viitor o să fiu mai selectivă în privința asta.
R. Cum vezi piața frumuseții din Alexandria?
F.C. În Alexandria e loc pentru toată lumea. De aceea, nu cred în competiție, ci în colaborare. Nici n-aș putea să fiu competitivă, iubind atât de mult oamenii. Dacă îți faci meseria din plăcere, oricât ai fi de obosit, nu simți. Am lucrat cu pre-infarct. Dar dacă sunt acolo și-mi pierd cunoștința, nu mi-e teamă, pentru că simt că o pot lua de la capăt. Când iubești ceea ce faci, renaști în fiecare clipă…

Lasă un răspuns