23, octombrie, 2017
Breaking News:

Fii prefect pentru o zi!

prefectCarmen Dumitrescu

Inspirată de acțiunea lui Victor Drăgusin – „Primar pentru o zi”, Carmen Daniela Dan continuă acțiunile de popularizare pe care am învățat să le luăm ca atare cu o altă activitate, în urma căreia un tânăr teleormănean va avea șansa de a deveni prefect pentru o zi. De data aceasta, vorbim despre un concurs organizat de Instituția Prefectului, în ideea de a sprijini tinerii care doresc să cunoască instituțiile publice ale județului să vadă din interior în ce constă funcția de prefect. Latura creativă a celor interesați va fi apreciată, se pare, de reprezentanții instituțiilor media din județ, care vor forma juriul competiției de eseuri, ce le va permite celor tineri să aibă acces la funcția de prefect pentru o zi.

Condițiile de participare sunt destul de simple: se pot înscrie tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani, fiind exclusă participarea rudelor angajaților Prefecturii. Cei interesați se vor înscrie cu un eseu, care va cuprinde idei inovative pe care un prefect ar trebui să le demareze și vor completa o fișă ce poate fi descărcată de pe site-ul instituției: www.prefectura-teleorman.ro.

Eseul nu trebuie să depășească două pagini, să fie scris în format A4, să aibă titlu și subtitlu, să fie corect așezat în pagină și să conțină elemente care să conducă la ideea de a iniția, în calitate de tânăr prefect pentru o zi, proiecte pentru adolescenții din Teleorman, ținând cont de atribuțiile și de rolul prefectului. Plagiatul și limbajul trivial vor fi taxate prin descalificarea din concurs. Eseurile vor fi evaluate în perioada 25 mai – 28 mai de o comisie formată din reprezentanți ai presei iar rezultatul va fi comunicat câștigătorului pe data de 29 mai.

Lasă un răspuns