16, decembrie, 2017
Breaking News:

EXCLUSIVITATE. Florea Roşu clarifică noaptea incendiului care i-a pus afacerea sub semnul întrebării

EXCLUSIVITATECarmen Dumitrescu

În vara anului 2013, afacerea unui cunoscut alexăndrean a luat foc. Este vorba, fireşte, despre Florea Roşu, cel care s-a remarcat la nivel local prin afacerile lui în domeniul serviciilor de alimentaţie publică, susţinut – spun mulţi – de puterea politică a vremii. S-a vorbit prin oraş, la momentul producerii incendiului, despre ipoteza, potrivit căreia însuşi patronul restaurantului care a ars din temelii a contribuit la declanşarea focului, existând supoziţii legate de dorinţa acestuia de a arde accidental nişte documente care i-ar fi periclitat întreaga afacere. Timpul a trecut şi oamenii au uitat evenimentul, chiar dacă, între timp, în acest caz s-a făcut lumină. În incendiul respectiv au ars cantităţi însemnate de bani şi aur, a căror valoare impresionantă n-a permis nimănui să mai creadă că Roşu şi-ar fi incendiat singur restaurantul, fără să pună valorile respective la adăpost. Întrebat acum despre noaptea incendiului, lui Florea Roşu îi vine mai uşor să vorbească. În numai câteva luni el a reconstruit restaurantul şi amintirea nopţii fatidice nu i se mai pare atât de apăsătoare: „Ştiu că atunci s-a scris de faptul că singur aş fi incediat locul. Chiar eram aici când s-a întâmplat. Eram împreună cu un prieten şi cu fiul meu. La un moment dat, i-am auzit pe oameni strigând că a luat foc restaurantul. Când am văzut că oamenii zic că am dat eu foc, chiar m-am supărat. Aveam atunci bani strânşi, că voiam să fac şi eu o afacere cu grâu, bani care se aflau la locul incendiului. Au ars toţi banii, care nu erau puţini… N-am putut să intru să salvez nimic. Iniţial am vrut să intru şi am văzut flacăra aceea mistuind totul şi mi-am dat seama că nu pot face nimic. Am fugit în hotel, încercând să intru prin hotel în restaurant. Acolo aveam şi bani, şi haine, şi acte. Au venit toţi ăştia ai mei, toată lumea plângea, aveam şi un străin cazat în hotel. M-am tot uitat în jur, mă tot gândeam să nu fi murit cineva. Am intrat pe holul acela, acolo era un fum de nu vedeai nimic în jur. Mă tot gândeam cum să salvez banii. Fiul meu şi prietenul acela erau în spatele meu. Când mi-am dat seama că e posibil să mor acolo, m-am întors şi am hotărât să renunţ. Ei au crezut că am înnebunit. Dar atât de mult m-am bucurat apoi, că mi-am dat seama că am avut minte în clipa aceea. Puteam să intru acolo, să intre şi fiul meu cu prietenul meu după mine şi să cadă totul peste noi.  Nu mai aveam ce să fac. Am fotografii cu banii arşi şi aurul de acolo. Asta e… A fost noroc de lacul amenajat aici, că ardea totul. Pentru că pompierii nu mai aveau apă, aşa că au folosit apa din lac şi s-au putut proteja restul construcţiilor. Şi aşa a fost dificil, pentru că a doua zi aveam o nuntă organizată, urma nunta fiului meu şi apoi nunta fiicei primarului… Eu zic că n-am avut duşmani. Poate doar câţiva, din invidie, dar eu muncesc mult. Am început apoi să muncim şi în trei luni am ridicat în loc construcţia de acum. Aşa că am luat-o de la capăt şi am mulţumit Cerului că nimeni n-a fost rănit sau ucis în incediu. Cred că asta e cel mai important. Să ştii să o iei mereu de la capăt.”

 

Lasă un răspuns