23, iulie, 2017
Breaking News:

EXCLUSIVITATE. Avocatul inculpaţilor în cazul angajărilor fictive de la DGASPC: “În noaptea aceea, toţi cei duşi la DNA erau obosiţi, stresaţi şi n-au dat declaraţii”

mascati DGASP (2)Carmen Dumitrescu

Despre angajările fictive de la DGASPC se va discuta multă vreme de acum înainte. Şi asta nu pentru că situaţia e de o gravitate neobişnuită, ci pentru că a fost nevoie de mulţi ani şi de un prejudiciu consistent pentru ca organele abilitate să sesizeze existenţa unei situaţii despre care se discuta în Alexandria de ani buni. Despre noaptea petrecută de către cei patru inculpaţi în acest caz la DNA s-a discutat, însă, foarte puţin, cei în cauză neavând voie să dea declaraţii în toată această perioadă.

Probabil că ei nu-şi vor spune punctul de vedere nici în zilele următoare, restricţiile impuse de măsura controlului judiciar fiind destul de serioase. Pe de altă parte, deşi DNA a dat publicităţii numele celor care ar fi contribuit la perpetuarea situaţiei, a omis să furnizeze opiniei publice şi numele celor care au acceptat o angajare, în condiţii ilegale, ei fiind, din punct de vedere moral, la fel de implicaţi ca şi cei duşi săptămâna trecută la Bucureşti. Andrei Ciorcilă, avocatul care a fost alături de inculpaţi în noaptea aceea, spune că i-a găsit pe clienţii lui într-o stare deplorabilă: “Erau obosiţi, stresaţi, aşa că n-au dat declaraţii. Pentru ei situaţia nu e chiar roz. Acum sunt sub restricţiile controlului judiciar şi probabil că nu le este uşor. Urmează să ne cheme la audieri şi vom afla atunci mai multe aspecte din dosar. Când am ajuns la DNA în noaptea aceea – cred că era trecut de miezul nopţii – încă aşteptau… Am stat acolo mai bine de două ore şi abia pe la 3.00 au demarat lucrările. Sunt acuzaţi de fals intelectual în formă continuată iar doamna Floarea Alesu de instigare la fals. Urmărirea penală a început “in rem”, după care, procedural. se va trece la urmărirea “in persona”, deci va fi audiat fiecare în parte. Consider că măsura controlului judiciar a fost una echitabilă, pentru că niciunul dintre ei nu a fost acuzat de vreo infracţiune gravă, în sensul pericolului social reprezentat. Însă, măsura controlului judiciar se va prelungi până la încheierea rechizitoriului, aşa că mai poate dura o vreme destul de îndelungată. Procedura a continuat până spre ora 6.00 dimineaţa, când celor patru li s-a permis să plece acasă. E prematur să discutăm acum un pronostic, dar e important să precizăm că ei sunt încă nevinovaţi, până la proba contrarie. Din punctul meu de vedere, ca avocat, speţa e foarte interesantă, pentru că se poate jongla cu multe probe. Din ce ştiu eu, nu toţi sunt funcţionari publici şi, în acest caz, încadrarea juridică va fi diferenţiată”.

 

Lasă un răspuns