16, decembrie, 2017
Breaking News:

Eu pe cine votez? – Florin Titirișcă e pe tabla de șah a Alexandriei

Monica Vasilescu

titiriscaÎn perioada care urmează, mulți ne vor solicita încrederea. Dar, înainte de a le-o acorda și de a le permite accesul liber la banul public, ar trebui să știm exact cu cine avem de-a face. Nu de alta, dar să nu ne mai trezim cu agenți de pază turmentați și taximetriști cu vocația răspunderii în funcții la care noi nici nu visăm. Așa că, în edițiile care vor urma, ziarul Liber în Teleorman vă va prezenta candidații partidelor la principalele funcții administrative din orașul și județul dumneavoastră, în speranța că veți ștampila buletinul de vot în perfectă cunoștință de cauză.

Opoziția de dreapta-stânga din Teleorman a reușit de multe ori să rateze alegeri importante, din motive de șuste politice. Anul acesta, însă, sunt mari șanse de a rata cu poarta goală, în sensul în care PSD nu mai are atât de multă putere la nivel de județ, dar are destule tentacule încât să acapareze zonele de interes din administrație. Nu credem că este cazul la Primăria Alexandria, acolo unde lupta între puternici și cei care se opun s-a dat mereu pe față. Și bănuim că se va da și în campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016, în ringul cărora au intrat, momentan, patru candidați. După Victor Drăgușin, care se află în ”pole position” din câteva puncte de vedere esențiale, se situează competitorul din partea PNL pentru Primăria Alexandria – Florin Titirișcă, unul dintre cei mai ambițioși politicieni ai prezentului.
Venit din zona portocaliilor, acesta a fost de când se află pe baricadele politicii locale unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai regimului care, după ani buni de domnie, are un portofoliu extrem de încărcat, plin de borduri, semafoare, flori și muzică stradală. Și nu considerăm că Florin Titirișcă este persoana care va face Alexandria să strălucească, dar pentru că analizăm de fiecare dată lucrurile în funcție de cum își fac oamenii treaba la locul de muncă, în funcția publică aleasă, nu putem să nu remarcăm faptul că alesul PNL este singurul consilier care a luat atitudine în mod frecvent în Consiliul local Alexandria și nu a uitat să stea cu ochii pe inițiatorii de proiecte, atunci când blatul se putea observa din avion. Și, chiar dacă uneori a făcut-o din exces de zel sau din dorința de a se face remarcat, de multe ori a avut argumente și chiar a descoperit nereguli acceptate ca atare de majoritate.
Examinând portretul său de candidat, ne dăm seama că Florin Titirișcă este încă tânăr, abia trecut de 45 de ani, are o voce pătrunzătoare, care ţi se agaţă de urechi și te face să o asculți, ca și cum ai putea rata ceva consistent. Totuși, nu vorbește interesant de fiecare dată, dar este printre puținii din partid care susțin că păcatul suprem ar fi să pactizeze cu PSD-ul.
”Le voi oferi oamenilor din Alexandria siguranța și stabilitatea de care au foarte multă nevoie”, spunea el deunăzi. În ce fel!? Este sistemul nostru de așa natură încât cetăţeanul să fie respectat, să i se asigure confortul urban de către primărie, la care plăteşte impozite şi taxe, iar asta ar trebui să însemne că administrația să facă viceversa?! Nu este! Dar nici Florin Titirișcă nu este un buldozer, pentru a putea rezista în fața roților puternice ale mașinăriei roșii de votare, deși a mutat piesele de pe tabla de șah în baza regulilor admise și a câștigat o luptă destul de grea cu propriii colegi, pe care a plătit-o cu foarte multe resurse interne. Din păcate pentru el, PNL are slabe șanse să răzbată în actuala compoziție de partid, chiar și în eventualitatea în care ai lui nu mai fac armistiții cu PSD. Domnia sa, totuși, crede. Și, ne oprim din a ne mai antepronunța, că vorba aia… fericiţi cei care cred, căci a lor va fi împărăţia administraţiei publice locale!

One comment

  1. PNL in Teleorman lucreaza in stil mafiot, pe gasiti, trupe, bisericut.Titirisca a format axa cu Berechet-faliment, Nitulescu cu Fierascu-ciorditorul, cine castiga?Sigur P.S.D.-ul!!!!!!Cand P.N.L., nu va mai fi atat de plin de oportunism, nesimtire si ura, va exista o sansa. Ne este dor de Almajanu, Popescu, Balan, Zorro-la prefectura!!!!!!Au fost cei mai buni!!!!!

Lasă un răspuns