15, decembrie, 2017
Breaking News:

Eliberarea din lanțuri

o pozitie in teleormanCarmen Dumitrescu
De cele mai multe ori, lanțurile nu se simt. Pentru că te obișnuiești cu ele și le porți ca pe niște brățări, de care nu mai ești conștient. Mergi cu ele pe stradă și ți se pare că, în bătaia soarelui, lanțurile strălucesc ca aurul. Atunci, în ochii tăi, lanțurile devin aur și nu ți se mai pare ciudat faptul că ele cântăresc mai greu decât plumbul, pentru că tu știi că orice e greu are valoare. Dar într-o bună zi, te trezești cu brațele însângerate și cu lanțurile imprimate pe piele, așa că oricât ai fi de tolerant la durere, începi să înțelegi că lanțurile dor, de fapt. Că atunci când cuantifici valoarea unui om, nu-i pui la socoteală și lanțurile, oricât de strălucitoare ar fi ele. Că nu poți lupta cu morile de vânt dacă ai cătușe la mâini și la picioare. Unii se pot, însă, resemna. Își pansează brațele însângerate, bolesc o vreme în liniște și se întorc pe stradă, privind cum lanțurile le strălucesc la fel ca aurul. Sperând că lanțurile sunt, de fapt, o valoare în sine. Alții, în schimb, nu pot tolera prea multă vreme apăsarea plumbului și răceala fierului, așa că decid să rupă lanțurile. Ei înțeleg atunci că până când lanțurile i-au rănit pentru prima oară au fost prizonieri fără să știe. Și toți prizonierii visează la libertate. Și la tot ce decurge din aceasta. Ei văd că lanțurile nu sunt confecționate din aur și, chiar dacă ar fi, decid pentru ei înșiși că preferă să se lupte cu morile de vânt folosindu-și mâinile goale. Dar ușoare… Și sănătoase… Eliberarea din lanțuri începe greu și presupune mult efort. Uneori lanțurile nu se pot tăia, alteori cheile sunt imposibil de găsit, pentru că stau în biroului celui care nu uită și nu iartă. Dar ea nu este imposibilă. Și se poate întâmpla oricăruia dintre noi, dacă devenim cu adevărat conștienți de greutatea lanțurilor pe care le purtăm. Niciun om nu poate trăi cu o apăsare de care este conștient. Așa că libertatea începe odată cu înțelegerea faptului că ne dor lanțurile. Și, pe măsură ce tragem de lanțuri pentru a ne elibera încheieturile din strânsoarea lor, ne putem dori să ne oprim. Dar peste o vreme, când te vei trezi din nou cu brațele tumefiate, vei înțelege că lanțurile sunt doar un alt fel de moarte. Și cum nimeni nu vrea să moară, unii dintre noi își vor tăia brațele cu totul pentru a nu mai simți apăsarea lanțurilor. E adevărat: brațe noi nu vor crește în loc, dar restul de trup rămas va fi ușor și sănătos. Atunci morile de vânt nu vor mai părea decât niște iluzii și adevăratele lupte se vor purta cu responsabilitate. Voltaire spunea că acela care nu simte robia n-a fost niciodată liber. Noi spunem, însă, din experiența pe care am trăit-o până acum, de la construcția acestui ziar și până astăzi, că toți oamenii sunt liberi, preferând lanțurile doar pentru că ele conferă purtătorului un sentiment de confort. Dar confortul e anestezie iar lanțurile mușcă din carne până când, într-o dimineață, cel care le poartă va prefera să nu mai aibă brațe, dacă brațele trebuie să stea legate și tumefiate. Nu poți defini libertatea în afara lanțurilor. Dar lanțurile trebuie conștientizate pentru ca eliberarea din strânsoarea lor să devină o gură de aer proaspăt. Și în Teleorman există atâta aer proaspăt, încât ar fi păcat să nu ne bucurăm cu toții de el.

2 comments

  1. Da, interesant. Cati din cei care au dat like or fi si inteles despre ce e vorba?

    am sc ris cu dgetul de l a piciior r ca nu anjung c cu mainile la tastatuuura

  2. genial.autoarea s-a intercut pe sine.Lanturile au devenit normalitate aici in ciulinii Baraganului. daca de 20 de ani e votat Dragnea si suntem ultimul judet din Tara? ce pretentii sa mai avem de la meltenii din Alexandria.las ca e bine …..au plecat toti tinerii si au ramas numai slugile comuniste. CEI MAI IMBECILI OAMENI CARE AU DUS SOCIETATEA IN JOS ,SUNT OAMENII DE 60 DE ANI.

Lasă un răspuns