20, septembrie, 2017
Breaking News:

Ei nu dau cizmăria pe mall. Bogdan, Nicolae și Petrică încă bat cuie în talpa alexăndrenilor

Monica Vasilescu4700820_n

Revoluţia tehnică din zilele noastre face ca noi să fim generaţia care asistă la înlocuirea acului de cusut cu tastele calculatorului. În societatea actuală își fac loc noi meserii, care nu îi sperie pe meșteșugarii orașului și nu-i fac să se orienteze către alte îndeletniciri, chiar dacă vârsta le-ar permite să o ia de la capăt.

Avem cu toţii deprinderea de a observa şi aprecia tradiția, chiar dacă o privim cu ochi diferiți. Dacă în trecut, cizmarii erau oameni apreciați, iar profesia lor era practicată și căutată, astăzi, este pe punctul dispariției, dar este bine păzită de ”ultimii mohicani”.

În Alexandria, mai sunt câțiva domni care se dedică să cârpească încălțăminte, iar unii dintre aceștia ne-au povestit despre îndeletnicirea de a repara pantofi, pentru că de multă vreme ne-am gândit cât de interesant ar fi să vorbim cu oamenii care încă se mai ocupă de meserii ocolite astăzi de către cei mai mulți dintre noi. Cum mai rezistă aceste mici afaceri în era consumerismului, când oamenii sunt din ce în ce mai ocupați să fie în ton cu moda? Cine se mai gândește că merită să readuci la viață o pereche de pantofi deteriorați de timp sau să mai porți o pereche de cizme căptușite?

Bogdan Constantin, în vârstă de 37 de ani, mânuiește uneltele de cizmărie de peste 20 de ani, neavând o specializare în domeniu, doar priceperea și dexteritatea dobândite în câmpul muncii. Alături de Nicolae Nistor (37 ani) și Petrică Porojan (47 ani), Bogdan Constantin repară defecțiunile produselor de încălțat, dar și genți fermoare și tot ceea ce ține de acest domeniu. În atelierul situat în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, între orele 08.00-17.00, clienți de toate vârstele vin să-și primenească pantofii, primind garanția că reparația e calitativă și durabilă. Cei trei ne-au spus că fac tot posibilul să-i mulțumească pe oameni, iar asta se poate observa în numărul mare de persoane care vin în fiecare zi, mai puțin sâmbăta și duminica, și apelează la servicii de cizmărie.

Consideră că puterea de cumpărare redusă a celor mai mulți oameni este principalul motiv pentrIMG_3921u care acest meșteșug nu va apune. ”Sigur că vin oamenii, doar nu vor merge desculți pe centru. Nu te înduri să arunci o pereche de pantofi de câteva milioane de lei pentru un flec deteriorat. Nu mai sunt clienți așa cum erau cândva, dar ne descurcăm”, ne-a povestit meșterul Bogdan, în timp ce analiza problema unei perechi de cizme nou intrată în atelier. Dacă ar fi să privească spre viitorul cizmăriei, Bogdan Constantin nu-și face griji prea mari. Știe că nu vin din urmă tineri interesați de acest lucru, dar are certitudinea că meseria nu va muri, fiindcă vor fi tot timpul oameni interesați de reparare, și nu doar de înlocuire.

Cizmarii, în general, nu se pot lăuda cu profit mare, având în vedere că astfel de servicii sunt plătite puțin, iar către stat se duc sumele cele mai mari, dar, pe de altă parte, se spune că nu este meserie atât de neînsemnată care să nu-și hrănească meseriașul. Uneori, lucrează și pe datorie, dar numai pentru cunoștințe. Cu toate greutățile întâmpinate, cizmarii sunt singurii chiriași ai Casei de Cultură care sunt la zi cu plata utilităților, după cum ne-a șoptit cineva.

Pentru că își fac treaba foarte bine, iar lumea e mulțumită de lucrare, pe cei trei pantofari nu-i ocolește nimeni. Repară atât încălțămintea săracului, cât și papuci de oameni sus puși. Pragul micului atelier este trecut de mulți alexăndreni care vin cu pantofi, adidași sau cizme. Doamnele cer cel mai mult să fie schimbate flecurile, în timp de domnii solicită de regulă o talpă nouă pentru pantofi. După două-trei zile, pantofii sunt ca noi, iar recompensa rezonabilă, în funcție de complexitatea reparației.

Cu bunele și relele aferente, îmbucurător este faptul că mai sunt meseriași care nu se lasă intimidați de specificul vremurilor moderne și mai oferă alternative pentru cei care vor să țină în viață lucrurile de valoare, preferând o cizmărie îmbibată în miros de cauciuc, cu iz comercial și lipsă de lux, în detrimentul unui mall sclipitor, cu aere occidentale.