27, aprilie, 2018
Breaking News:

După dezbatere, consilierii locali ai Alexandriei au rămas la un ”pahar de socializare”

Monica Vasilescu

consiliul local

Consilierii locali alexăndreni au încheiat ultima ședință ordinară din acest an într-o atmosferă de armonie. Pentru a contribui la tabloul sărbătorii Nașterii Domnului, înainte de a deschide lucrările ședinței, reprezentanții forului legislativ au primit urarea colindătorilor. Corul de voluntari ai Primăriei Alexandria, copii pregătiți de Alina Stoican, a fost cel care a adus spiritul sărbătorii în sala primăriei.

Revenit la activitatea Consiliului local Alexandria, pe ordinea de zi a întrunirii de lucru s-au aflat 18 proiecte de hotărâri. Încă de la început, consilierul local Florin Titirișcă s-a opus dizolvării societății Alexsal Prest SA, considerând că acest lucru aduce după sine cheltuieli mari. Acesta a propus consilierilor ca societatea să rămână în stadiul de față și să i se adauge un alt domeniu de activitate, pentru a nu mai fi nevoie de înființarea unei alte societăți, vorbim aici de Primalex Proiect Tel SRL, aflată, de asemenea, pe ordinea de zi a ședinței. De altfel, proiectul referitor la constituirea unei noi unități în subordinea Consiliului local Alexandria a mai fost în mapa consilierilor, dar Prefectura Teleorman, cea care se ocupă de legalitatea hotărârilor locale, l-a trimis înapoi, imediat după ce Florin Titirișcă a semnalat aspecte pe lângă lege. Este vorba despre faptul că în obiectul secundar de activitate al noii firme era trecut codul CAEN 6910 – activități juridice, lucru interzis societăților cu răspundere limitată.

La toate acestea, primarul Victor Drăgușin a spus că este preferabil să se închidă societatea de salubritate înainte de a genera datorii, urmând ca municipalitatea, nu știm prin ce metode, să se ocupe de recuperarea celor 40 de miliarde restante de la populație. Referitor la noua societate de proiectare, primarul a argumentat inițiativa cu mai multe întâmplări nefericite pe care le-a avut cu firmele private care au un astfel de domneniu de activitate, dar și cu reducerea cheltuielilor, pentru că se știe că proiectările sunt printre cele mai scumpe operațiuni făcute în cadrul unei investiții.

Discuții de ambele părți au mai fost și pe marginea proiectului cu privire la acordarea unor fonduri, mai precis două miliarde de lei, Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman-Alexandria. Același consilier al Opoziției, Florin Titirișcă, a întrebat de ce se acordă acești bani la final de an, când nu mai sunt competiții în curs, și ce reprezintă suma cu pricina. Răspunsul a venit de la primar, care a justificat donația cu faptul că asociația a cerut bani pe tot parcursul anului, timp în care au acumulat datorii, și abia acum s-au găsit resursele necesare unui astfel de sprijin financiar.

În mijlocul dezbaterilor din Consiliul local Alexandria a fost și directorul Administrației Domeniului Public Alexandria, Mioara Toțe, pe care un cetățean, venit în fața consilierilor să reclame o problemă dintr-un cartier, a acuzat-o pe aceasta că nu i-a permis accesul în cadrul instituției pe care o conduce.

În finalul reuniunii, primarul municipiului a ținut să închine o cupă cu șampanie alături de membrii deliberativului și cei ai aparatului propriu, moment pe care președintele de ședință, Florea Voicilă, l-a numit ”pahar de socializare”. Dacă gustul socializării le-a priit aleșilor locali sau dacă au mai lăsat ceva conținut în pahare, vom vedea la următoarele întâlniri ale executivului alexăndrean, din 2015.

Lasă un răspuns