23, noiembrie, 2017
Breaking News:

După ce Pitiș i-a dat-o cadou, Nicoleta Pene a lăsat să moară firma 3T Construct SRL, zisă și ”TelDrum de Neamț”

Monica Vasilescu

Afaceriștii de carton care au dat mediului economic un impuls mare pentru un județ mic își continuă în voie parcursul combinațiilor cu schepsis la umbra business-urilor de succes în zone providențiale identificate politic. În Sudul sărac sau în Estul sălbatic al României, trimișii de partid își construiesc portofolii solide și se îmbogățesc în doar câțiva ani din tunuri dolofane date la adăpstul legii licitațiilor publice, așa cum este cazul oamenilor lui Dragnea, despre care am tot relatat în ziarul nostru. Am vorbit, însă, mai mult despre suișuri, mai puțin despre coborâșuri. În ultima vreme descoperim că, în timp ce unii baronei sunt în plină ascensiune afaceristă, exemplu concret fiind fiul țarului de Teleorman (care are, la 28 de ani, afaceri cu profit de 20 milioane euro), alții își fac dispărute urmele, falimentând firme care și-au făcut plinul până la refuz în ultimii ani, iar în această ediție vă vom spune o altă poveste cât un rechizitoriu nescris încă.

Treaba e groasă! Nu le mai merg afacerile pesediștilor. Sau le merg?!

Dacă în județul lui Dragnea mai toată lumea a auzit de Teldrumul care asfaltează tot ce prinde pe bani mulți, Neamțul s-a făcut remarcat la construcții prin firma 3T CONSTRUCT SRL, gestionată tot de către teleormăneni. Nu orice fel de teleormăneni, ci apropiați ai celui care a ajuns să aibă putere de al treilea om în statul român printr-un PSD mai mult cumpărat decât convins. Așadar, 3T Construct SRL este o firmă înfiinţată în vara lui 2007, într-un sat din județul Neamț, de către unii anume Cosmin Tobolcea, Felix Tămășanu şi Fabian Tămășanu, având ca obiect principal de activitate “construcţii de clădiri şi lucrări de geniu”. Doar lucrările pe hârtie erau de geniu, căci activitatea a lipsit cu desăvârșire până în 2010. În anul de grație, ea a fost cumpărată de către TEL DRUM SA Alexandria, în acte, structura avându-l ca asociat majoritar pe celebrul în lumea construcțiilor și mare afacerist cu statul – Petreee Pitiș. De atunci, firma de apartament a amicului lui Dragnea a primit plocon sau prin licitații bine organizate niște contracte care pot tăia respirația unui om de rând care a văzut doar salariul mimim pe economie în buzunar, reușind să ajungă în scurt timp la o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei. Ascensiunea a continuat în anii următori, potrivit sintezelor publice, afacerile fiind de 24,16 milioane lei în 2012 şi de 32,84 milioane lei în 2013.

Marea cedare…

Timpul a trecut, iar lui Pitiș nu i-a fost ușor să gestioneze două afaceri de anvergura Teldrum, așa că a făcut o achiziţie nouă pentru compania de asfaltări de la Neamț, în persoana unei prezențe feminine agreate de patronat, pe numele său Nicoleta Pene. Din postura de director comercial al firmei Teldrum, aceasta s-a lăsat vrăjită și a devenit acționar majoritar al societății din Neamț, după ce Petre Pitiș i-a cedat acțiunile sale. În 2014, mai exact, printr-o adunare generală extraordinară a asociaților S.C. 3T Construct S.R.L., asociații: Petre Pitiș, născut în municipiul Baia Mare, județul Maramureș, domiciliat în Turnu Măgurele, județul Teleorman, deținător a 80% din capitalul social, Pop Gheorghe Viorel, născut în municipiul Carei, județul Satu Mare, domiciliat în satul Căciulești, comuna Girov, județul Neamț, având 10% din capitalul social, Pop Ana, născută și domiciliată în satul Căciulești, comuna Girov, județul Neamț, asociat și administrator, cu 10% din capitalul social, s-au întrunit în prezența invitatei Pene Nicoleta și au hotărât că asociatul Pitiș Petre cesionează părțile sociale pe care le deține în societate noii cooptate ca asociat. Astfel, madam Nicoleta va deține un număr de 80 părți sociale, reprezentând 80% din capitalul social al societății.

Inexplicabila insolvență

Noua șefă a 3T Construct, Nicoleta Pene, în vârstă de 35 de ani, are domiciliul în Alexandria și, înainte de a fi director comercial la TEL DRUM SA, a lucrat aproape șase ani ca asistent director judeţean la BCR, după cum se prezintă pe LinkedIn. Ea s-a preocupat atât de mult de Teldrumul din Neamț încât firma a intrat în insolvență în mod inexplicabil. La fel de curioasă este și ieșirea sa bruscă din ecuație, pentru că, recent, ea a cedat toate părțile primite în dar de la prietenul Petre.

În aprilie 2017, mai exact, asociații care dețineau împreună 10.070 din părțile sociale ale 3T CONSTRUCT S.R.L., – Pene Nicoleta, Pop Gheorghe-Viorel și Pop Ana – în prezența administratorului judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL, au hotărât retragerea din societate a asociatului Pene Nicoleta prin cesionarea părților sociale deținute către asociatul Pop Ana, care a rămas în firmă alături de Pop Gheorghe-Viorel și de… insolvență.

O prcedură care i-a afectat pe terți, pentru că șmecherii nu au nicio străbatere fac în continuare jocurile la umbra insolvenței fără vreo explicație că au băgat în șanț o firmă cu venituri de milioane de euro anual. Iar dacă Nicoleta nu ne spune cum a intrat în moarte clinică o societate de succes și care este logica manevrei, mai ales că aici a existat și o cercetare pentru trafic de influenţă într-un dosar de fraudare a fondurilor europene de către firma 3T Construct, poate ne lămurește parchetul. Noi așteptăm și povestim, că mai știm.

 

 

Lasă un răspuns