17, noiembrie, 2017
Breaking News:

După ce a cucerit Berlinul, actorul alexăndrean Mircea Postelnicu visează și un teatru în Teleorman – “Ne dorim și sperăm ca la un moment dat să existe în Alexandria un spațiu cultural în care să ne putem manifesta…”

 

Carmen Dumitrescu

Pe tânărul actor alexăndrean, Mircea Postelnicu, premiat la Festivalul de Film din Berlin, ni-l amintim, fără prea mari eforturi, din rolurile sale în cadrul festivalului de teatru tânăr “Ideo Ideis”. Nu de alta, dar talentul lui Mircea era cu totul și cu totul evident pentru oricine și-a făcut vreodată o pasiune din teatru. Rolul său principal din filmul “Ana, mon amour”, film premiat la Berlin pentru contribuție artistică excepțională, l-a readus și pe Mircea în prim-planul discuțiilor despre valorile alexăndrene, obligate să se desfășoare pe alte meleaguri. Pentru că, în mod deloc surprinzător, Mircea este acum actor angajat al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț și se declară extrem de mulțumit de șansa ce i s-a acordat. În sinea lui, însă, actorul își dorește ca într-o bună zi să existe și la Alexandria un teatru, în care el și colegii lui să se poată exprima artistic, oferind astfel orașului natal darul extraordinar al culturii. Nu știm dacă speranța lui Mircea Postelnicu, Alexandru Ion, a Andreei Borțun și a celorlalți tineri actori scoși la rampă de festivalul “Ideo Ideis” se va concretiza vreodată într-un edificiu dedicat vindecării prin artă, dar suntem din ce în ce mai siguri că talentele Alexandriei sunt excepționale. Și e mare păcat că Alexandria trece atât de ușor cu vederea exact peste ce are ea mai bun, mai frumos și mai adevărat!

Reporter: De când a început să te intereseze teatrul?

Mircea Postelnicu: Târziu, pentru că trăind în Alexandria, știi și tu cum e… Am văzut primul spectacol de teatru pe undeva la sfârșitul clasei a unsprezecea, cred. Venise la Casa de Cultură un spectacol care se numea “Cafeaua domnului ministru” cu Maia Morgenstern și Mircea Constantinescu. Acela a fost primul contact al meu cu lumea teatrului, nu pot să zic că  a fost dragoste la prima vedere sau ceva de genul ăsta, dar a fost o experiență. Eu am urmat la liceu un profil real și mă pregăteam să dau mai departe la SNSPA, de altfel am și intrat la Relații Internaționale și Studii Europene. Dar în clasa a XII-a era o trupă de teatru în liceu, TETA se numea, și a venit la mine prietenul și colegul meu Alexandru Ion să mă invite în trupa de teatru și așa am ajuns în lumea asta. După ce am terminat liceul, un an mai târziu, nu știu, am avut așa un sentiment de moment că nu eram pe drumul cel bun și am decis să încerc actoria. Și m-am pregătit, am luat la Actorie la UNATC și așa am început…

R. Cum te-ai îndrăgostit de teatru?

M.P. Nu știu… Ține foarte mult de felul în care suntem construiți. Chiar dacă suntem pasionați de teatru sau nu, cred că e vorba de cum suntem noi obișnuiți să interacționăm unii cu alții. Unora le e confortabil, le e ușor să se exprime în niște moduri la adăpostul ideii că nu sunt ei…

R. Care a fost prima ta experiență ca personaj?

M.P. Am jucat într-o piesă făcută împreună cu colegii mei de la Alexandria. Se numea Cronicile unui răsărit de soare avortat sau Paparazzi de Matei Visniec. Noi am mers cu spectacolul ăsta la Arad, la un festival de teatru unde participam. Și prima experiență pe care am avut-o pe scenă n-a fost una neapărat fericită, pentru că din sală începuseră unii cu “Hai, frate, mai e mult?”, aruncau cu obiecte în actori, mi-a trecut o monedă prin fața ochilor la un moment dat. A fost destul de puternică prima experiență și poate și asta a contribuit cumva, nu știu…

R. Dintre personajele pe care tu le-ai interpretat, care ți-a venit ca o mănușă?

M.P. Nu știu. Oricum, nu pot să spun că a fost vreunul care mi-a fost atât de la îndemână, încât l-am făcut din poigne… Indiferent cum e rolul, munca e multă. Există lejeritatea de la un punct încolo în procesul de lucru, dar asta nu înseamnă că nu muncești…

R. Cum a fost contactul cu lumea culturală din București, ca tânăr care vine dintr-un oraș cu o viață culturală săracă, precum Alexandria?

M.P. O lungă perioadă de timp, contactul meu cu lumea asta a fost la nivelul școlii mai mult. Cu profesorii din facultate, cu colegii de facultate, foarte puțin cu lumea artistică din afara facultății. Și asta a durat destul de mult, pentru că n-am avut ocazia și șansa să lucrez prea mult în perioada facultății. Am avut o colaborare, la un moment dat, cu cei de la Divertis, după ce se despărțiseră ei și se numeau Distractis. Am lucrat la TVR cu ei un sezon și a fost o experiență foarte frumoasă din care am avut multe de învățat. Și am avut ocazia să-i cunosc pe oamenii ăștia din echipă. Îți dai seama, când eram mic, mă uitam la Divertis la televizor și apoi am ajuns să lucrez cu ei. În același timp, toată experiența din timpul Festivalului Ideo Ideis, aceea fiind adevărata rampă de lansare a mea în lumea asta artistică, a contat enorm. E un domeniu destul de greu, în care competiția este foarte mare și, în același timp, oferta pe piața locurilor de muncă este destul de scăzută…

R. Și apropo de asta, cum ai ajuns să fii actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț?

M.P. Vezi cum se întâmplă lucrurile? Când vin toate, vin toate… La scurt timp  după ce am obținut rolul din “Ana, mon amour”, am primit această ofertă din partea regizorului Vlad Cristache, care urma să meargă la Piatra Neamț să facă un spectacol. Cei de la Piatra Neamț au vrut să mă angajeze, m-am angajat acolo și  așa mi-am început și cariera de actor într-un teatru și n-am stat foarte mult pe gânduri. M-am dus la Piatra Neamț și de  atunci lucrez acolo, bucurându-mă că am ocazia și șansa de a-mi face meseria, în condițiile în care a fost ea gândită, împreună cu specialiști în domeniu.

R. Povestește-mi despre rolul din “Ana, mon amour”…

M.P. Este vorba despre acest personaj, Toma, care întâlnește o fată și reiese povestea lor de cuplu, din momentul în care se întâlnesc până la zece ani mai târziu. Și trece prin toate momentele esențiale și critice din această relație, filmul fiind prezentat dintr-un punct de vedere psihanalitic. E vorba despre felul în care personajul trece de la o amintire la alta, în timpul unei ședințe de psihanaliză. Și tocmai de aia, povestea nu are o ordine cronologică, ci una subiectivă.

R. Ai empatizat cu Toma?

M.P. Cum să nu? Încă de la început și cred că asta a fost și șansa mea, dincolo de capacitățile mele actoricești. Ți-am zis, fiind vorba despre o relație pe o perioadă atât de lungă, evident că se trece prin mai multe etape ale existenței acestor oameni. Și o primă etapă e cea de început, în care totul e bine și frumos, și exact partea asta mi-a fost mie foarte aproape. Căci acesta e felul meu de a fi. Atenția pe care o oferi omului de lângă tine, grija pentru el și sentimentul ăsta că tu trebuie să ai grijă de el, să-l susții, să-l faci bine. Și acestea au fost lucruri care există destul de puternic în mine. Mai târziu, când povestea merge mai departe, în alte etape, acelea au fost niște momente mai dificile, mai greu de făcut, pentru că a fost nevoie să accept că sentimentele de la începutul relației se transformă uneori în obsesie, în trădare, în gelozie, în dependență. Astea au fost niște lucruri mai greu de acceptat pentru mine, mai greu de înțeles că există și acelea în mine. Și aici a fost mai mult de muncă. Dar, în ansamblu, da, Toma a fost un personaj cu care m-am înțeles foarte bine.

R. Spune-le tinerilor din Alexandria ce trebuie să facă pentru a crede în visele lor.

M.P. Cred că cel mai important lucru e să încerce să fie sinceri cu ei înșiși. Și apoi e important să acționeze în consecință și să plece în căutarea scopului lor, evident, cu muncă, dăruire și sinceritate.

R. Dacă ar fi existat teatru în Alexandria, ai fi luat în considerare posibilitatea de a lucra aici?

M.P. Eu încă sper că se va întâmpla asta. Și nu sunt singurul. Mai sunt și alți actori care speră ca asta să se întâmple. Cu toții ne dorim și sperăm ca la un moment dat să existe în Alexandria un spațiu cultural în care să ne putem manifesta.

R. Încă vrei să faci lucruri pentru Alexandria…

M.P. Sigur că da!

 

Lasă un răspuns