19, octombrie, 2017
Breaking News:

Drăgușin și-a mobilizat instinctul comunist în campanie

victor-dragusinCarmen Dumitrescu

Victor Drăgușin părea a fi un politician mai mult decât decent. Erau vremuri când nu ducea războaie cu persoane de vârsta copiilor lui și nu prea lăsa ștacheta sub un nivel al bunului simț. Dar cum tot ce-i bun trebuie să dispară, iată că avem un Drăgușin destul de confuz, care nu mai luptă strategic, ci instinctiv. Și instinctul lui îi spune să împânzească toate gardurile cu fața lui, chiar dacă nici legea și nici bunul simț nu-l susțin. Tot el… instinctul… îl determină să-și pună lătrăii să atace presa în plină campanie electorală. Așa cum tot instinctul îl îndrumă pe calea susținerii oamenilor proști, dar supuși, în vederea obținerii de funcții pentru mai târziu. Ei bine, analizând instinctul lui Drăgușin, începem să ne temem… Nu de el. De Drăgușin. Ci de PSD-ul comunist, care spală creierele și celor mai buni dintre noi și care transformă un om ce părea în firea lui într-un animal politic dispus să calce pe legi și principii în care altădată credea. Cu tristețe îi oferim un Minus” și continuăm să ne temem. Nu de el. De Drăgușin. Ci de instinctul comunist.

9 comments

  1. Dragusin e comunist numai in campanie pana le da opium prostilor ca sa-l voteza la urma trece la capitalism:licitatii ,spagi bani publici etc .Face parte dintr-o specie greu de prevazut :la serviciu adora ordinea comunista ,sa tremure secretara cu cafeaua sa faca toti poteca cand trece el sa nu-l contrazica nimeni ,iar acasa sare imbracat in piscina si mananca icre negre cu polonicul,.De fapt nu crede in nimic decat in capatuiala si parvenire..

  2. Nu de Dragusin ne temem ci de demonul din el mai precis de firmele lui Nae Tatu care vine infometat dupa campanie.

  3. Articolele superbe ale ziarului nu vor ajunge niciodata la cine trebuie in special la prostimea din Alexandria care poate fi usor cumparata.Pensionarii care populeaza orasul sunt fostii muncitori ceusisti adusi de la dracu cu carti care au trait din minciuna si au furat de la fabrica si nu vor intelege niciodata principiul cerere si oferta .Ei sunt fericiti sa fure rulmentul sa-l vanda, sa le iasa ceva in plus si sa li se dea ceva ,oricat de mica ar avea pensia sunt satisfacuti Unii dintre ei au venit din bordeie si bojdeuci de la tara iar Alexandria e deja prea mult pentru imaginatia lor..Pacat ca oamenii educati ,cati au mai ramas ,sunt condamnati sa traiasca printre asemnea specii.

  4. Dragusin Victor

    Halucinant!
    Doamnelor sunteți….debordante!
    Comunist…si nu am apucat sa fiu, confuz, garduri, lătrău, prosti, frica, postaci si mai tari: opium, icre negre, demoni, muncitori ciausisti, prosti, bordeie….
    Trebuie sa recunosc ca sunteți….diabolice!

  5. Cea mai mare problema a dl Dragusin este ca o sa castige din nou si va trebui sa se justifice ,nu in fata patibularilor ,ci a DNA uli.sau poate sa arunce vina pe greaua mostenire a Dictatorului Slabescu antecesorul sau.

    • Dragusin Victor

      Ma lasi !
      Urmare a reclamațiilor făcute de PDL-isti si alți oameni de bine, mi-au verificat întreaga activitate si surpriza! Activitate legală! Si asta pentru ca nu am făcut ceva ilegal!
      Va dau voie sa plângeți putin!
      Transmiteți si omului care încă mai crede ca voi fi arestat!
      Doamne….câta ura la unii!

      • Nu e vorba de ura ci de faptul ca ne crezi pe toti prosti ,pardon pensionari.Cu tine nu se poate dialoga decat in poezii si texte gata invatate de acasa.Eu te votez daca iti justifici averea imensa ,cu salariul de primar.Atat.

  6. mioara de la IAICA

    Ma rog la Dumnezeu sa nu iesi primar, si sa iesi la pensie de la fabrica unde ai fost inginer daca mai exista.

  7. Draga Victor, nu stiu de ce intodeauna folosesti la adresa Fetelor ,apelativul ,,Doamnelor,,.Dupa stiinta mea una dintre ele este chiar necasatorita ,asa cum si tu esti ,,virgin ,,visa- vis de furaciunile lui Dragnea.Putina decenta te rugam

Lasă un răspuns