11, decembrie, 2017
Breaking News:

Drăgușin, în lupta cu timpurile: “Trăim niște vremuri în care nu-ți mai permiți să greșești!”

Victor DragusinCarmen Dumitrescu
Acum, că Dragnea simte fiori reci, de pușcărie, aflăm cu toții de la cel mai credibil pesedist rămas în Teleorman că au fost vremuri în care politicienilor le era permis să greșească. Și, în consecință, greșeau… Acum, tot partidul roșu privește cu înfrigurare către instanța care va decide soarta lui Dragnea și speră ca lucrurile să revină la normal, pentru că vremurile s-au schimbat și ei nu fac față foarte ușor schimbării. Cel puțin, asta a sugerat în ședința Consiliului local primarul Victor Drăgușin, declarând, cu nerv, că: “trăim niște vremuri în care nu-ți mai este permis să greșești!”
Mai mult, pe la colțuri se discută că în PSD nimeni nu-și mai face planuri înainte de sentința lui Dragnea, orice plan fiind supus riscului de a muri din fașă, astfel că numai de liniște nu au parte cei care ne conduc destinele și ne administrează resursele. Evident, am putea fi acum mai catolici decât Papa, întrebându-l pe Drăgușin care este legătura între sentința lui Dragnea și orice plan al său de viitor. Pentru că, într-o lume normală, aceste lucruri sunt fac parte din realități distincte. Cu Dragnea la pușcărie sau în libertate, viața politică și administrativă a colegilor săi de partid artrebui să meargă mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar pentru că numai o lume normală nu este cea în care ne-am obișnuit să trăim, înțelegem și lupta cu vremurile. Deși suntem destul de dezamăgiți. Această asumare a vremurilor în care era posibil să greșești ne sperie, de fapt. Pentru că, din declarația publică a primarului Alexandriei rezultă destul de clar că în vremurile în care greșelile erau permise, pesediștii mai greșeau. Acum nu-și mai permit, de frica justiției. Nu știm cât de conștienți sunt pesediștii cu scaun la cap de importanța declarațiilor pe care le fac acum, la nervi sau de emoție, dar asumarea, oricât de lăudabilă ar fi, este judecată și din punct de vedere electoral. Așa că dacă îți asumi vremurile în care puteai greși, electoratul te-ar putea privi cu alți ochi și s-ar putea întreba de unde știi tu că se putea greși fără consecințe… Din punctul nostru de vedere, e inutil să-i mai sfătuim pe politicieni să gândească de două ori înainte de a deschide gura, pentru că oricum ei vor acționa impulsiv, dar cu astfel de asumări publice nu știm de unde mai există suficient tupeu pentru a ține lecții de moralitate politică…

Lasă un răspuns