liberinteleorman.ro

“Drăgnezeu” le arată pisica pesediştilor?

22 decembrie 2014

dragneaCarmen Dumitrescu

De când l-a ajutat pe Ponta să piardă alegerile, Dragnea nu mai are liniște. Sufletul l-ar trage spre Teleorman, că de o vreme nici capitala nu mai e așa de ofertantă ca acum doi ani, însă scorpionul din el știe că orice pas înapoi va fi interpretat malițios de adversari, așa că încearcă să-și umple timpul cu tot felul de vrăji administrative, ca să-i mai pună pe jar p-ăia mici, din subordine, eventual, din Teleorman. Și, dincolo de faptul, că ăștia mici din Teleorman nu prea știu cum să mai pună problema ca să primească și ei vreun răspuns valabil, ultimul lucru de care aveau nevoie era să se simtă săpați la temelie de către chiar zeul și idolul lor cu mustață. Care începe să mediteze la măsuri ce supără deja pe mai mulți dintre politicienii social-democrați ai Teleormanului. Și trezeşte frustrări vechi, care duc la discuții pe la colțurile de partid. Și uite așa, “Drăgnezeu” nu mai pare atât de puternic. Pentru că, oricât de plin de realizări ai fi, nu poți fi un mare om politic dacă-ți pierzi susținătorii. Acum, că prezidențialele au devenit deja istorie, toată clasa politică stă cu ochii ațintiți pe anul 2016, când puterea se va cerne din nou peste țară și trubadurii politici își vor relua reprezentațiile pentru un județ care a uitat de pâine, dar e încă profund pasionat de circ.

Ce i se coace lui Gâdea?

Nu ştim dacă Adrian Gâdea va mai câştiga un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Dar dacă starea de fapt se păstrează, este clar că şi el va simţi efectele vrăjilor administrative ale lui Dragnea. Pentru că acelaşi Dragnea, care a gândit descentralizarea administrativă într-un mod cel puţin diletant, pregăteşte acum un fotoliu mai puţin comod preşedinţilor de consilii judeţene. Chiar dacă chiar el a fost personajul care a demonstrat politicienilor de pretutindeni că un preşedinte de consiliu judeţean poate deveni un veritabil dumnezeu judeţean. Ei bine, acum Dragnea a reevaluat: ”Voi face o propunere ca, cel puțin la noi la PSD, să nu mai fie președinte CJ și, în același timp, președinte de filială județeană. Să despărțim funcția administrativă de funcția politică. Trebuie să stabilim prin lege ca președintele CJ să nu mai fie ordonator principal de credite. Trebuie să mai fie un administrator public. Ideea este ca președintele de CJ să nu mai acumuleze atât de multe atribuții, să nu mai acumuleze atât de multă putere, reală sau imaginară. Mai mult de 70% dintre cei care sunt în deconcentrate sunt din vechea guvernare și toți colegii noștri strigau că acești șefi de deconcentrate făceau campanie cu mașinile instituției. Dacă un președinte de CJ nu mai este ordonator principal de credite, nu mai are atât de multă putere, atunci nu mai există tentații. Nu știu de unde vin tentațiile, nu judec eu dosare, dar vedem în fiecare zi aceste lucruri. Trebuie să facem o analiză foarte serioasă pentru a vedea ce s-a întâmplat în județe și trebuie să facem această analiză cât mai rapid, cel târziu în februarie”. Cu ocazia asta aflăm că un parlamentar român poate face legi pentru PSD. Dar trecem mai departe, pentru că aberaţiile ne sunt deja familiare…

Nu ştim în ce măsură îl deranjează noile vrăji ale lui Dragnea pe Gâdea, dar credem că măsurile menţionate nu îl vizează pe el. Pentru că nu trebuie să fii specializat în analize politice pentru a intui că Dragnea ştie că nici 2016 nu va fi un an favorabil PSD-ului, aşa că morala lui se va aplica probabil baronilor de Dreapta. Căci Dragnea rămâne scorpion până la capăt. Şi un scorpion veritabil ştie că atunci când pierzi războiul, n-ai altceva de făcut decât să le pui otravă în vin învingătorilor, ca să nu se bucure de victorie…

Vrăjeli pentru primarii PSD

Şi pentru că nu i-a plăcut niciodată să-i ştie liniştiţi pe cei din subordine, Dragnea nu se va rezuma doar la limitarea atribuţiilor lui Gâdea, ci le va da emoţii şi bătăi de cap tocmai primarilor care l-au ajutat să fie catalogat drept “specialist în sistemul de votare”. Aşa că s-a gândit el să nu-i lase nici pe Drăguşin, nici pe Pârvu liniştiţi de sărbători. Pentru că i-a venit lui o idee genială, de promulgare a unui proiect de lege prin care primarii să aibă dreptul la cel mult două mandate: ”De asemenea, este un subiect care trebuie să dezbătut puțin: numărul de mandate la primari. Trebuie să ne gândim cu toții. Dacă din 2016 începem să gândim două mandate maxim la primari, ar fi un lucru bun. Toată lumea e îngrozită, nimeni nu mai vrea să semneze, ori nu putem să stăm așa. Există posibilitatea ca în orașele, nu neapărat în cele mari, să se facă tot felul de legături, care sunt periculoase. Nu știu cum, dar viața ne arată că așa se întâmplă…” Dacă ţinem cont de faptul că în Teleorman, primarii cu adevărat performanţi sunt cei care se afla deja la al doilea sau al treilea mandat, atunci e clar acum pentru toată lumea că nu binele teleormănenilor îl interesează pe Dragnea. Nu ştim cum le-a picat pe suflet declaraţia asta lui Drăguşin şi Pârvu, recunoscuţi de oamenii întregului judeţ drept buni primari, dar ştim că până şi primarilor aflaţi la primul mandat nu le place foarte mult iniţiativa primul pesedist teleormănean. Astfel, Cristi Duică, primarul de la Roşiori, aflat încă la primul mandat, crede că limitarea numărului de mandate la primari nu e chiar cea mai bună dintre idei, în contextul în care e perfect logic ca primarii realeşi în repetate rânduri sunt chiar cei capabili de performanţe: “Eu nu pot să vă spun nici dacă e bine, nici dacă e rău ce a spus Liviu Dragnea. Dar eu cred că sunt mulţi primari care performează. Cei care performează sunt realeşi. Aşa că, în principiu, eu nu cred în această limitare…”

Numai Nicolae Bădănoiu de la Videle crede că, în principiu, ideea nu e rea, pentru că niciun primar nu are ce să demonstreze după două mandate: “E minunat! Eu am spus-o şi înainte de declaraţia asta a lui Liviu Dragnea că, din punctul meu de vedere, mai mult de două mandate nu are ce să facă un primar la o primărie. Două mandate este intervalul de timp optim pentru a arăta ce poate. Apoi să mai vină şi sânge proaspăt. Că aşa e normal!”

În ceea ce-l priveşte pe Victor Drăguşin, el a reacţionat, cel puţin la nivel declarativ, destul de ferm, menţionând totuşi că nu-i vine să creadă că Liviu Dragnea a făcut o astfel de declaraţie: “Păi Liviu Dragnea a spus asta? Eu nu cred aşa ceva! În fine, ce vă pot spune e că mi se pare un lucru total neinspirat. În primul mandat, un primar se poate gândi la orice, dar de la al doilea mandat, el se va gândi exclusiv la binele oraşului, nu la prăduială… Deci… neinspirat!”

Desigur, în noul an se vor petrece schimbări considerabile la nivel politic. Şi tot atunci Dragnea îşi va redefini poziţia în sfera noului echilibru al Puterii. Nu ştim dacă anul viitor va fi şi anul în care dosarul Referendumului se va bucura de o soluţie, dar este cert că atâta vreme cât poartă grele pietre la gât, Dragnea ar trebui să fie puţin mai rezervat în declaraţii care îi fac colegii de partid să tremure. Pentru că altfel, toată imaginea de baron intangibil pe care şi-a construit-o cu atâta inteligenţă până acum se va transforma în acelaşi spectacol ridicol pe care îl dă Niţulescu unor colegi de partid care îl detestă fără vreun drept de apel. E trist, dar puterea e frumoasă până când îţi ia minţile.

 

Advertisement

2 Comments

  1. dragnea este un politicastru ordinar,dar altii sunt mai rai ca el: oamenii capabili sun lasi si s-au dat deoparte, ei nu sunt luptatori!

  2. Trebuie ca Parchetul General si Ministerul de interne sa treaca urgent la verificarea tuturor asa zisilor revolutionari, la demascarea impostorilor si recuperarea INTEGRALA a prejudiciilor produse. LA TURNU MAGURELE, de ex. SUNT PESTE 100 DE //REVOLUTIONARI// DESI NU A FOST NICI O REVOLUTIE!!.DINTRE ACESTIA MULTI AU FOST INFORMATORI AI SECURITATII SI AI P.C.R. ZIARUL DVS. AR TREBUI SA SE IMPLICE MAI MULT IN ACEASTA PROBLEMA!.

Dă-i un răspuns lui liviu banu Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Politicienii Teleormanului nu-și părăsesc județul de sărbători

Următorul articol

Spectacol caritabil la Izbiceni, marca “Ion Popa și prietenii”

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss