22, noiembrie, 2017
Breaking News:

Dr. Valentin Filip, la final de mandat: ”Mă încearcă sentimentul de mândrie că sudoarea frunții mele și frământările mele nocturne au contribuit ca acest spital să arate la ora actuală așa”

Monica Vasilescu

spitalul3Nu este cetățean în Teleorman care să nu fi auzit măcar în treacăt numele doctorului Valentin Filip. Mulți l-au cunoscut personal sau și-au lăsat sănătatea în mâinile sale.

Dacă pentru unii doctorul Filip este doar un medic și atât, pentru miile de pacienți pe care i-a operat și i-a vindecat, acesta este un binefăcător și un profesionist. Aproape jumătate din viață și-a petrecut-o între casă și spital. 35 de ani și în jur de 14.000 de intervenții chirurgicale stau mărturie unei întregi cariere în halat alb și în permanentă stare de alertă. Acum, la final de mandat în funcția de manager al Spitalului Județean Teleorman, l-am provocat pe medicul Valentin Filip la o discuţie deschisă despre întreaga sa activitate, despre sistemul de sănătate teleormănean și despre unitatea pe care a condus-o cu mână fermă timp îndelungat.

Reporter: Ce v-a făcut să alegeţi medicina?

Valentin Filip: Întotdeauna am vrut să practic această meserie nobilă și întotdeauna am vrut să fiu chirurg. După mine, chirurgia este chintesența medicinei. Adică, a fi chirurg este ultima treaptă în această nobilă profesie. Să nu cumva să credeți că aș îndrăzni să minimizez meritele unui medic internist sau din oricare altă specialitate, dar, sigur, toate specialitățile chirurgiei, în care ești pus în fața faptului de a adormi un bolnav și de a încerca să îndepărtezi răul din organismul lui, să oprești numai binele și să-l redai familiei în stare bună, mi se pare că e scopul suprem în viață. Am vrut să fiu chirurg și chirurg m-am făcut.

Cum a evoluat cariera dumneavoastră?

Eu am făcut liceul în comuna Piatra, locul meu de naștere. Am avut un pas greșit după terminarea liceului, nu am reușit să iau la facultate din prima, erau 10-12 candidați pe loc atunci și am pierdut primul examen de admitere la facultatea de medicină. Am făcut armata, ca orice tânăr din timpul ăla, apoi, în 1972, am intrat la Universitatea de Medicină Generală din Timișoara, acolo unde am dat examen și prima dată, pe care am absolvit-o șase ani mai târziu, cu media 10 la examenul de diplomă și media generală 9,50. Am venit ca medic stagiar în Spitalul Județean Alexandria, trei ani. Am fost primul medic care alegea un spital din provincie. Am avut atunci ocazia să cunosc corifeii medicinei din județul acesta, mă gândesc acum la dr. Dianu, dr. Nicolaescu, dr. Slăbescu, dr. Cârjan. După aceea, am participat la un concurs național și mi-am câștigat dreptul de a face specializarea de chirurgie generală, specializare pe care am făcut-o în Spitalul de Urgență Floreasca, sub directa îndrumare a dr. Vintilă Ion și dr. Miron Ioan, a șefului de clinică – general profesor doctor docent Iuliu Suteu. Aș aminti aici o lucrare importantă – Șocul – de Iuliu Suteu, o lucrare pe care o știe toată lumea medicinei de pe mapamond. Din păcate, niciunul dintre ei nu mai trăiește în momentul de față, dar le port stimă și respect acestor oameni care m-au învățat să fac ceea ce am făcut până acum. Profesez de aproximativ 35 de ani. După specializare, am venit medic în Alexandria.

Au fost momente în care v-ați dorit să plecați din țară?

Niciodată!

De ce? De ce ați rămas aici?

Am considerat că locul meu nu poate fi nicăieri în altă parte decât în județul Teleorman, în orașul Alexandria. Aici am profesat 35 de ani. Nu mi-am făcut un calcul, dar estimările mele duc către 14.000 de intervenții chirurgicale în acest județ. Mă pot mândri că aici am rezolvat cazuri de plăgi cardiace, plăgi de vase mari, aorta abdominală și multe alte intervenții complicate. Sigur, niciodată nu am lucrat singur. Am făcut totul în echipă. Cu unii colegi mai tineri sau mai bătrâni, cu asistente. Nu aș fi putut face nimic fără o echipă. În chirurgine, nu faci nimic dacă ești solitar, ci doar într-o echipă, care este ca și familia ta.

Cum priviţi evoluţia unităţii medicale de când o conduceţi şi până acum?

Mai sunt două săptămâni și îmi încetează mandatul de manager al spitalului și, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, voi rămâne șeful Secției de Chirurgie a Spitalului Județean Alexandria. În ‘93 am devenit director al acestui spital. Am fost director adjunct al dr. Gâdea, care era director general, director adjunct al dr. Pană, care era director general. În 2000, am ajuns director general, cu o sincopă, din 2005 până în 2012, când am fost numai șef de secție. Din 2012, am pus umărul, din nou, la conducerea acestui spital și mă mândresc că atunci am promovat examenul de management și am reușit să fiu manager în perioada în care acest spital a ajuns la un grad de trei stele, atât în ceea ce înseamnă locația pentru bolnavi, cât și în privința aparaturii pentru a profesa corespunzător.

Cum apreciaţi starea de astăzi a Spitalului Județean din Alexandria?

La ora actuală, mă mândresc cand spun asta, probabil că este cel mai bun spital din Sudul țării, chiar dacă există și spitalele din Craiova, din Călărași, din Slobozia, eu mă mândresc cu acest spital căruia îi lipsește un Computer Tomograf, dar, în rest, are toate cele necesare. Mai avem deficiențe în ceea ce privește medicii pe Terapie Intensivă, numărul de medici la UPU, dar din 2012 și până astăzi consider că Spitalul Județean din Alexandria a câștigat la toate capitolele. Este un spital multifuncțional și cred că-și îndeplinește cu brio toate sarcinile pentru care a fost făcut.

Vă despărțiți cu regrete de ”direcțiunea” spitalului?

Fiecare început are și un sfârșit. Nu pot să spun că mă despart cu regret de conducerea acestui spital, deși unul există, dar mă încearcă, în primul rând, sentimentul de mândrie că sudoarea frunții mele și frământările mele nocturne au contribuit ca acest spital să arate la ora actuală așa. Probabil, cel mai mare merit este al celor care au reușit să facă un proict european în care s-au investit peste 20 milioane de euro și aproape cinci milioane de euro, bani de la Consiliul Județean Teleorman. Nu este cel mai bun spital din țară, dar este populat cu același fel de oameni ca și în Cluj sau Piatra Neamț, care au aceleași dorințe și cereri către unitățile sanitare. Avem un spital care poate face față dorințelor și năzuințelor acestor oameni și poate să rezolve problemele lor în proporție de peste 90%.

Aveți vreun proiect pe care nu ați reușit să-l implementați?

Da. Am un mare regret că nu am reușit să externalizez Serviciul de Hemodializă și Dializă peritoneală ca și locație. Noi ne aflăm în lunca Dunării, areal în care apariția insuficienței renale cronice are o anumită rată. De exemplu, în zona spitalului nostru, în jur de 70-80 de persoane anual trebuie să intre într-un program de hemodializă. Nu am reușit să externalizez acest serviciu pentru că am constatat că sunt și alte interese. M-am bătut cu morile de vânt, dar nu am reușit.

Sunteți considerat o persoană atipică în peisajul profesional medical, din pricina atitudinii temperamentale pe care o aveți… Ce anume vă stârnește reacțiile impulsive?

Indolnța și lipsa bunei creșteri. În momentul în care vii în spital, trebuie să respecți niște reguli. Trebuie să fii corect cu tine ca să ceri corectitudine de la alții. Nu cred că sunt un personaj atipic, sunt un perfecționist. Mi se pare corect ca înainte să te prezinți la spital să nu uzezi de unele servicii. Mulți vin la urgență. Normal este să te duci întâi la medicul de familie, care are contract cu Casa de Asigurări, să-ți facă un consult, să-ți spună despre ce este vorba, să-ți recomande un proiect de tratament și de investigații pe care să-l urmezi și numai dacă nu rezolvi problema să te trimită la un medic specialist. E deranjant să vezi la UPU sute de bolnavi care scurtcircuitează drumul normal al pacientului, care vin cu dureri de mâini, de spate, care ar putea fi rezolvate la medicii de familie. În altă ordine de idei, la spital se vine în orele de vizită. Trebuie respectat acest program. Dacă intri în salon și vezi că mai sunt vizitatori la alt bolnav, ai bunul simț să ieși afară, să aștepți să iasă ceilalți. Mă răscolește, sincer, când mă duc la vizită și la fiecare bolnav văd câte doi-trei vizitatori. Unii stau pe cearșaf, pe patul lui. Nu ai voie să te așezi pe patul bolnavului, că îi aduci germeni sau microbi de afară. Și nu îl îmbolnăvești numai pe el, ci și pe alții care sunt în salon. Astea sunt reguli de bun simț, pe care trebuie să le respectăm toți, începând cu mine și până la ultimul om. De aia sunt, probabil, considerat atipic.

Aveți un mesaj pentru viitorul director?

Îi doresc să realizeze ceea ce nu am realizat eu, dar pentru asta trebuie să petreacă multe ore în spital, și mult succes.

Lasă un răspuns