20, septembrie, 2017
Breaking News:

“Domnu’ Dan” acuză: “PSD Teleorman este plin de trădători”

dan-diaconescuCarmen Dumitrescu

Se pare că experienţa colaborării cu PSD în consiliile locale a fost una de-a dreptul traumatizantă pentru PP-DD. Cel puţin, asta demonstrează prezidenţiabilul poporului, când în cadrul unei vizite în Teleorman, a decis să vorbească despre trădările social-democrate. Astfel, Dan Diaconescu, alături de Liviu Neagu, Simona Man, Lucian Iotu şi Stelică Tălpigă au analizat planurile iniţiale ale PP-DD, privind colaborarea cu PSD-ul în consiliile locale şi rezultatele acestei colaborări, care au constat în acţiuni de trădare ale unora dintre primarii şi viceprimarii PP-DD, prin trecerea cu acte în regulă la PSD.

Oricum, nici în acest moment, Dan Diaconescu nu ştie pe cine va susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, declarând că are la dispoziţie trei variante: votul pentru Ponta, pe care l-a desemnat drept duşmanul său de moarte, votul pentru Iohannis şi anularea votului. În legătură cu trădătorii din PP-DD, Dan Diaconescu a vorbit minute în şir, pornind de la ideea că e mai bine să fii în postura celui trădat, decât în a cea a persoanei care trădează:  “Cine a trădat o dată, va trăda şi a doua oară. Este, însă, pentru noi, un motiv de dublă bucurie, în sensul că, dacă noi suntem trădaţi, noi cei de la această masă, înseamnă că noi suntem pe drumul cel bun. Aţi văzut că în istorie nu pot fi trădaţi decât oamenii  care au încercat să schimbe ceva în bine. Cei care au încercat să schimbe lucrurile în râu, n-au fost niciodată trădaţi. Hoţii, bandiţii, mincinoşii nu sunt trădaţi. Sunt trădaţi oamenii importanţi, care încearcă să schimbe ceva în  România. De la Decebal la Burebista, de la Mihai Viteazul la Mareşalul Antonescu,  de la Horea la Ceauşescu – toţi au fost trădaţi, la un moment dat, de apropiaţi de-ai lor. Aşa ceva ni se întâmplă şi  nouă. Vedeţi dumneavoastră, niciun om ca Victor Ponta, Klaus Iohannis sau Kelemen Hunor nu poate fi trădat. Sunt eu trădat, ceea ce îmi arată că mergem pe drumul cel bun. Atâta timp cât noi nu trădăm, înseamnă că e bine şi pentru popor. Pe  de altă parte, ne bucură faptul că, dacă acum un an sau doi, când am mai  venit prin Teleorman vă spuneam că partidele adverse sunt mizerabile, vă spuneam că sunt pline de târâturi. Iată că acum aţi avut dovada! Că nişte primari PP-DD Teleorman, că doi parlamentari PP-DD au trădat şi s-au dus la PSD, asta este dovada cea mai clară că partidul PSD este plin de trădători. Ei au trădat idealurile celor care i-au votat. Aşa că PSD este un partid de trădători, în timp ce PP-DD nu mai are trădători în el, ci doar alegători. Lucrurile sunt atât de  evidente, încât suntem fericiţi că PP-DD este singurul partid în care nu mai sunt trădători. Poate dacă vor mai fi, îşi vor da arama pe faţă şi-i vom înlătura. De exemplu, în Teleorman, partidul nostru are un electorat de minim 20%. Prin urmare, la alegerile locale şi parlamentare anticipate, noi vom introduce pe funcţii cam 20% din oamenii noştri. În PSD Teleorman, situaţia este pe dos. PSD Teleorman nu va obţine  niciodată mai mult de 50% – 60%, oricâte voturi ar  fura ei şi oricât de mulţi decedaţi vor vota iar 30% dintre oamenii care au trădat şi se bucură acum de privilegii de la PSD nu le vor mai avea. Ei presupun că vor încerca din nou să bată la uşile noastre, pentru a-i primi înapoi. Dar m-au asigurat colegii din PP-DD Teleorman că asta nu se va întâmpla. ”

Lasă un răspuns