15, august, 2018
Breaking News:

Directorul de școală Daniela Gheorghescu a comis-o!

Monica Vasilescu

daniela gheorghescuPe Daniela Gheorghescu o identifică lumea, în municipiul Roșiorii de Vede, prin faptul că are mai tot timpul ținute vestimentare extravagante și captează priviri mirate ori de câte ori apare într-o împrejurare cu oameni care nu o cunosc. Asta nu contează în mod deosebit în acest context, dar am menționat aspectul de dragul diversității textuale.

Ceea ce nu știu foarte mulți despre domnia sa și nici nu ar fi aflat, dacă aceasta nu s-ar fi hazardat să scrie mesaje pe Facebook, este faptul că dascălul are deficiențe de scriere în limba română, după cum vom afla din acest material, realizat cu largul sprijin al doamnei în cauză.

Daniela Gheorghescu este director la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Roșiorii de Vede. Pentru buna informare a celor interesați, ea a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care anunța că programul școlar la unitatea de învățământ pe care o păstorește se va desfășura normal. Nimic straniu până aici. Ne-am fi dorit, însă, ca domnia sa, în calitatea pe care o deține, să aibă și unele nelinişti ortografice, nu să distribuie textul fără o cosmetizare prealabilă. Nu a făcut acest lucru, drept pentru care, în postare s-au strecurat niște greșeli impardonabile pentru statutul său: a omis o virgulă între subiect și predicat și a păstrat un ”i” pentru viitoarele scrieri. Nu mai vorbim despre exprimarea nefericită ”vă urez la toți”, pentru că am fi acuzați de o analiză prea amănunțită pe text. Deci, nu mai avem de comentat, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să reflectați și să concluzionați (foto).

scris director

 

Lasă un răspuns