21, octombrie, 2017
Breaking News:

Din stejar, stejar răsare. Din scandal… o ţeapă mare

culiseCarmen Dumitrescu
De ceva vreme, dreptacii teleormăneni îşi trăiesc viaţa ca în filmele cu mafioţi. Cele câteva bisericuţe formate şi-au încropit propriile locuri de complot, majoritatea restaurante, în care taie şi spânzură pe o coală imaginară de hârtie inamici fără substanţă, ce poartă chipurile unor foşti prieteni sau colaboratori. E adevărat că viaţa e o oglindă deformată, în care graşii pot părea slabi dacă se poziţionează într-un unghi favorabil, dar să vezi cum oameni care au împărţit bani, funcţii şi destine îşi taie unii altora macaroanele imaginare parcă e prea mult. Chiar şi pentru un nou PNL, format din resturi de putere şi animat exclusiv de foame… De fapt, poate că foamea ar trebui să ne explice şi apetenţa dreptacilor noştri de a-şi încropi strategiile pe masa de la restaurant, în contextul în care sediile de partid amintesc de o sărăcie lucie, de chirii neplătite şi de efectul întârziat al unor pereţi care au urechi. Animaţi de această foame, dar şi de o mânie proletară de neimaginat, care-i determină pe toţi să strige că vor o politică din aceea curată pe care să-şi sprijine afacerile murdare, dreptacii îşi spală de o vreme rufele în plină stradă. Şi dacă cineva îi ratează, au ei grijă să urle ca din gură de şarpe că rufele pe care le spală ei sunt cele mai soioase, în timp ce partenerii de la butoane au făcut manevre ca să spele mai puţin.
În tot acest timp, pe frontul adversarilor e pace. Sau, cel puţin, aşa pare… Niciun pesedist nu-şi atacă în mod public prietenii şi colegii, chiar dacă au fost şi sunt în interiorul acestui partid mare destule divergenţe. Un deputat e supărat pe un primar, un primar e supărat pe un preşedinte de consiliu judeţean, un senator detestă un prefect şi tot aşa… Numai că la pesedişti, disciplina de partid funcţionează. Şi tocmai în baza acestei discipline, ei ştiu aproape instinctiv că nu scuipi acolo unde mănânci. Pentru că scuipând, n-o să mănânci mai mult, ci doar compromiţi porţia adversarului… E mai greu pentru dreptaci să înţeleagă toate aceste lucruri. Deşi e ciudat că de strategia lor se ocupă oameni care păreau să aibă toate minţile la purtător, de tipul lui Jieanu sau Rînescu… E drept că vechiul PNL duce lipsă de strategi, dar asta nu ar trebui să însemne nimic pentru un partid măcar conştient de interesul lui electoral. Cu atât mai mult cu cât la mijloc sunt două partide, care dispun de resurse diferite, resurse ce pot fi puse laolaltă pentru binele tuturor. Aşa că în loc să-şi mai decapiteze liderii pe la restaurante şi să mănânce intestinele foştilor parteneri în cadrul unor bârfe anoste şi fără substrat autentic, liberalii vechi şi noi ar trebui să se uite peste gard şi să vadă cum stă treaba la PSD. Că poate înţeleg şi ei cum a crescut stejarul din care li se va confecţiona lor ţeapa, dacă nu-şi revin din crize…

Lasă un răspuns