20, iulie, 2017
Breaking News:

Din puţul gândirii lui Teodor Niţulescu: “Oamenii sunt enigme”

Nitulescu6Carmen Dumitrescu
Niciun politician din Teleorman nu poate da dovadă de atât de multă uitare de sine ca Teodor Niţulescu. Pentru el, fiecare nouă zi e o zi în care o ia… de la zero. Şi orice ar fi făcut sau spus înainte devine perimat, odată ce în mintea lui complicată se înfiripă alte idei despre sine, astfel că Niţulescu e unul dintre puţinii politicieni convingători ai Teleormanului. Pentru că el, atunci când spune ceva, chiar crede. Amintirile i-ar fi un bagaj prea greu… De aceea, refuză să se complice şi evită orice manieră de cunoaştere de sine, pe care alţii o practică cu mult efort, pentru a şti de ce reacţionează aşa cum reacţionează în situaţii dificile. Partea frumoasă e că situaţiile lui Niţulescu nu sunt niciodată dificile. Pentru că el uită cum voia să fure şi zahărul din ceaiul teleormănenilor, uită şi cum lăsa fără salarii cadrele didactice, uită şi cum urla la jurnalişti… De aceea, probabil, că adevăratul motto al vieţii lui Niţulescu ar trebui să fie: “Exist, pentru că uit!”
Dar nimic n-a fost mai frumos pentru opinia publică decât să-i asculte cel mai recent discurs electoral, susţinut într-o conferinţă de presă, în care n-a simţit nevoia să-şi respecte nici partenerii de la masă, pe Titirişcă şi Pîrvulescu, nici pe oamenii din mass-media, prezenţi acolo atât cât a avut politicianul nevoie să se defuleze complet. Astfel, în cadrul respectivului discurs, Niţulescu a demonstrat că este un veritabil înţelept cu reale virtuţi filosofice, pe care i le-am aprecia dacă n-am şti şi alte aspecte din conduita şi activitatea lui politică şi… nu numai. Totuşi, am putut nota o serie de maxime şi cugetări demne de o carte filosofică, marca Teodor Niţulescu, pe care l-am sfătui chiar să ia iniţiativa de a se retrage pentru a-şi scrie memoriile, în loc să se plafoneze în politica mizerabilă a anilor aceştia. Şi, pentru că ne-a impresionat profund filosofia lui despre oameni şi viaţă, nu vom comite aroganţa de a trece în uitare faptul că “Recunoştinţa e floare rară…”. Mai mult, nu vom trece sub tăcere nici faptul că, dacă eşti Niţulescu, “te bucuri atunci când oamenii fără caracter pleacă de lângă tine”. Şi credem că Niţulescu s-a bucurat mereu, atitudinea aceasta aducându-l chiar în postura de acum, cea a patriarhului singur, care nu înţelege că vremurile lui au apus…
N-au lipsit, din discursul lui Niţulescu, numeroasele referiri la sine, ca şi când ar fi vrut să cucerească vreo parteneră imaginară în cadrul unei cine romantice: “Eu sunt un tip tare, un luptător!” sau “Noi, ăştia mai bătrâni, am fost crescuţi în rele”. Dar cel mai important lucru pe care politicianul l-a considerat demn de menţionat în cadrul discursului său filosofic a fost că “oamenii sunt enigme”. În mod cert, această teorie nu poate fi combătută în niciun fel, dar poate… doar poate… dacă Niţulescu ar fi făcut vreodată un minim efort să dezlege cu adevărat vreuna dintre enigmele care i s-au peridat prin viaţă, fără să se gândească atât de mult la el însuşi, acum discursul lui filosofic nici n-ar mai fi avut nici subiect şi nici… obiect.

Lasă un răspuns