21, noiembrie, 2017
Breaking News:

Din catacombele Casei de Cultură din Alexandria: frig, igrasie şi pericol de electrocutare

casa de cultura 1978Carmen Dumitrescu

Casa de Cultură din Alexandria are în spate o istorie frumoasă. Finalizat în anii ’60, acest edificiu impunător, situat în centrul Alexandriei, reuşise să coaguleze tot ce însemna experienţă culturală la nivelul judeţului Teleorman. Acolo se afla cel mai important depozit de carte din judeţ, sală de teatru, săli de repetiţii pentru actori şi muzicieni, săli de întrunire, bibliotecă şi săli de expoziţie. Dacă ar fi să privim către trecutul cultural al judeţului fără patimă, am putea constata faptul că au fost vremuri în care experienţa culturală chiar cântărea destul de greu, comunismul având, cel puţin, meritul de a forţa interesul oamenilor pentru muzică, teatru, dansuri şi tradiţii populare. Timpul a trecut iar capitalismul a adus în prim plan interesele economice şi iată că am ajuns să privim cu surprindere şi teamă către Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria. Nu doar pentru că evenimentele culturale care au loc acolo sunt rarisime şi ne pun oraşul într-o postură jenantă cam de fiecare dată, ci şi pentru că starea precară a clădirii şi a instalaţiilor electrice, în mod special, ridică problema riscului permanent de electrocutare. Şi, în condiţiile în care uneori sala mare a edificiului este folosită de elevi pentru repetiţii şi spectacole, e firesc să ne simţim revoltaţi la gândul că această casă de cultură putea fi reabilitată cu multă vreme în urmă, dacă sindicatele n-ar fi ţinut cu dinţii să demonstreze că orgoliul nu are limite.

Un proiect de reabilitare supus amânărilor repetate

IMG_3648 IMG_3664 IMG_3674 IMG_3675 IMG_3691 IMG_3693 IMG_3712 IMG_3715

Primăria Alexandria încearcă deja de aproape doi ani să reabiliteze acest edificiu cultural al judeţului. Primarul Victor Drăguşin declara, oricui îi întreba, că are planuri mari pentru Casa de Cultură, care urma să devină un Centru al Artelor, cu săli de expoziţii, săli de repetiţii pentru artişti, sală de spectacole şi cinematograf  3D. Evident, pe fondul acţiunii în instanţă deschise de organizaţiile sindicale, visul reabilitării imediate s-a spulberat. Astfel că, dacă la începutul acestui an, Drăguşin declara că Cinematograful 3D e doar o chestiune de câteva luni, el achiziţionând deja echipamentele necesare, acum nimeni din Primăria Alexandria nu mai declară nimic. Pentru că acţiunea din instanţă nu s-a finalizat iar până la o pronunţare definitivă a instanţei nu se mai pot face planuri. Ştefan Tăbăcitu, administratorul municipiului, este şi persoana care are în grijă Casa de Cultură în acest moment. Dezamăgit de felul în care decurg lucrurile, Tăbăcitu pare revoltat de faptul că, de cele mai multe ori, orgoliile preced interesele comunităţi: ““Instanţa de fond a hotărât acum două săptămâni că Primăria Municipiului Alexandria are dreptate şi ne-a dat câştig de cauză. Recursul făcut de acele organizaţii fantomă la nivel naţional ale sindicatelor care revendică proprietatea acestei case de cultură a fost stabilit de către Curtea de Apel pe 18 decembrie. Dar noi credem că Curtea de Apel nu are ce să hotărască diferit faţă de instanţa de fond, pentru că cei care revendică dreptul de proprietate nu au documente care să ateste acest lucru. Şi în acest sens, noi credem că ar fi bine să ştie toată lumea cum au gestionat în aceşti 20 de ani acele sindicate, prin structurile lor, Casa de Cultură, să vadă toată lumea starea jalnică şi condiţiile improprii de acolo. Primăria are deja un studiu de fezabilitate privind acest imobil, şi după procesul din 18 decembrie, când credem că va fi ultima hotărâre a instanţei, vom trece la un proces de reabilitare şi de repunere în funcţiune a acestei case de cultură. Dacă nu s-ar fi tergiversat lucrurile în instanţă, până acum aveam funcţionabil cel puţin cinematograful  3D. Va spun la modul cel mai sincer. Eu cunosc ce înseamnă organizaţiile sindicale şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor. Sunt nişte organizaţii a doi şmecheri care încearcă să se folosească de orice. Au întârziat reabilitarea Casei de Cultură cu toate aceste procese mai bine de un an pentru a demonstra că ei au forţă. Nu au nicio forţă! Ei funcţionează ilegal în aceste imobile. Guvernul, prin Hotărâre de Guvern a  trecut în Cartea Albă acest imobil şi Primăria va trece, din luna ianuarie, la reabilitarea acestui imobil. Era bine dacă în această toamnă aveam şi noi un cinematograf 3 D, dar asta e. Pe mine mă doare că sunt şi oameni din Alexandria care au marşat  la acestă şmecherie a structurilor sindicale de la nivel naţional. Dar probabil că interesele unor indivizi sunt mai presus decât interesele comunităţii. ”

“Casa asta de cultură va ajunge exact ca ruina de la Turnu Măgurele”

O vizită prin spaţiile mai puţin vizibile ale Casei de Cultură te duce cu gândul la degradare, în cea mai agresivă formă a ei… Cablurile electrice ies din pereţii plini de igrasie şi pun în pericol pe oricine ar avea imprudenţa de a le atinge, pentru că, în mod cu totul şi cu totul riscant, de curent electric e nevoie în Casa de Cultură. Şi marele risc e acela că, în afara spectacolelor care se susţin pe scena edificiului, Casa de Cultură e populată pe timpul zilei de copii care fac repetiţii pentru diverse evenimente. De altfel, personalul Casei de Cultură a luat decizia să încuie căile de acces către diferite zone mai riscante din clădire, pentru a nu periclita viaţa copiilor. Eugen Delcea se ocupă, în numele Primăriei Alexandria, de monitorizarea situaţiei acestui edificiu. Iar ceea ce el povesteşte despre riscurile la care îi expune această clădire pe eventualii ei vizitatori e pur şi simplu, şocant: “Înainte de a pune noi, de la Primărie un acoperiş improvizat, deasupra sălii mari a Casei de Cultură era pusă doar o folie, în care se aduna apa, care curgea apoi pe pereţii clădirii, ceea ce a şi dus la igrasia avansată pe care o constatăm cu toţii. Mai mult, mi s-a părut suprinzător faptul că, la un moment dat, cineva îşi amenajase o garsonieră în care locuia efectiv şi, când făcea baie, apa toată curgea pe pereţii etajului inferior. La un moment dat, situaţia devenise chiar periculoasă, pentru că uşa de evacuare pentru oameni, în cazul în care s-ar fi produs un incendiu sau un cutremur sau orice altceva, era sudată. Aşa că nu existau mijloace de evacuare în caz de pericol. Acum, noi, cei la Primărie, am remediat acest lucru şi acum există o cale de evacuare în caz de pericol. Dar lucrurile sunt totuşi grave. Din toţi pereţii ies cabluri prin care circulă curent electric. Riscul e destul de mare în continuare. Şi vă spun. Dacă, prin absurd, situaţia asta din instanţă se mai prelungeşte vreo doi ani, casa asta de cultură va ajunge exact ca ruina de la Turnu Măgurele…”

În timp ce femeia de serviciu nu are detergent să spele pe jos iar copiii care fac repetiţii acolo ar îngheţa, dacă nu i-ar mobiliza alte pasiuni, sindicatele se complac în orgolii mărunte. Dar, aşa cum spunea şi Ştefan Tăbăcitu, “uneori, pe fondul unor orgolii mărunte, numai comunitatea are de suferit”. Şi oricât de multe am avea să-i reproşăm adminsitratorului municipiului, trebuie să admitem că în acest caz are dreptate.