liberinteleorman.ro

Daniel Fierăscu strigă victorie! La partid, nu la primărie

19 februarie 2016

Monica Vasilescu

fierascuZilele trecute, după ce am primit un sondaj de opinie destul de discutat, în care puțini au avut încredere, spuneam că PNL are candidat la Primăria Roșiorii de Vede, în persoana lui Constantin Berechet. Sondajul ”măsluit”, după considerentele multora, nu a fost luat în calcul de majoritatea membrilor de partid, astfel încât ei s-au reunit în ședință, vineri seara, pentru a clarifica lucrurile și pentru a desemna, prin vot, candidatul la una dintre cele mai importante primării din Teleorman.

După câteva discursuri interesante, așa cum am aflat de la sursele noastre extrem de active, Organizația PNL de la Roșiorii de Vede a decis să-l trimită în lupta pentru câștigarea primăriei, în ring cu actualul primar Cristian Duică, pe Daniel Fierăscu, motivul principal fiind acela că pe Berechet nu-l cunosc nici membrii de partid, fiindcă s-a prezentat destul de rar la întâlniri, ba chiar s-au auzit zvonuri că ar fi negociat cu alte partide la fel de neștiute.

Entuziasmul actual este resimțit de majoritatea penelistă de la Roșiori, care a avut numeroase intervenții în susținerea cauzei. Se pare, totuși, că decizia nu este definitivă, ea va mai fi supusă unui șir de păreri în viitorul BPJ al partidului, dar nu sunt prea mai șanse să se răzgândească cineva, astfel încât, Daniel Fierăscu a demonstrat că are șanse de izbândă la partid, dar rămâne să se descurce la fel de bine și la examenul pe care îl va da cu poporul, în fața căruia nu se află pentru prima dată.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

27 Comments

  1. Groaznic!!!!Candidatul este un PENAL NOTORIU, SLUGA TOXICULUI NITULESCU, a tradat P.N.L. si in 2000, cand a plecat la P.S.D., de unde, ATENTIE, sa fie CLAR, nu a demisionat, ci a fost IZGONIT, nici aceea nu ii mai puteau suporta „calitatile”, nesimtit ca un porc, arogant si mincinos notoriu!!!!A avut un mandat de haos si mega-furturi, a promovat numai slugi si jigodii, are un singur scop, inavutirea personala, va calca peste cadavre pentru aceasta tinta!!!Din anii ’90, a candidat in continuu, numai pe stanga, incepand cu comunistii lui VERDET si terminand cu securistii lui NITULESCU, este cea mai murdara, imorala si golaneasca decizie a P.N.L.-Rosiori, care astfel, si-a incetat existenta de facto!!!Lisandru Kurwarul, Alexe gaozarul, Zorro, sluga oportunista, sunt acolo unde era de mult locul…la TOMBERON!!! Mare minune sa nu il vedem din toamna inapoi la partidul lui Dragnea!!!!!

  2. Trebuie subliniat faptul ca cei ce nu il cunosc pe Berechet sunt Lingăii lui Fierăscu . In actualul nou PNL rosiorean din partea PD-ulii au mai rămas datorită impunerii lui Fierăscu ca președinte interimar doar trădătorii de cea mai joasa speța ca si fostul primar corupt si navetist politic. Gâtlan & consoarta, Săraru, baba Simion & fiul, Gina contabila, Paula secretara, se tem de schimbare si de pierderea minimei influente pe care o mai au. Daca Berechet va candida, sunt sigur ca va completa echipa cu oameni integri si profesioniști. Ceea ce nu văd la echipa lingăilor corupți. Ma întreb de unde va candida de fapt Fierăscu ….

    • eu sunt chiar din interior…si imi mermit sa te contrazic clar!! berechet nu merita sa fie candidatul nostru, nu a fost la nici o sedinta, ne’a tratat pe toti cu maxima indiferenta. fierascu macar a avut bunul simt si a participat la toate actiunile partidului. desi, nici pe el nu’l agreem suta la suta, dar e singurul care se poate lupta cu psc in momentul asta.

  3. Si Nate si Teddy au dreptate in cazul asta… Eu ma intreb cat de defecti trebuie sa fie PNL-istii rosioreni sa il accepte pe Fierascu tradatorul….Fost PSM, fost PNL, Fost PDSR, fost PSD, fost PDL intors la PNL ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Oare chiar cred PNL-istii ca vor castiga cu cel ce a vandut parcul, sau vor doar sa ii faca jocurile lui Duica pentru ca Iliescu futetot sa nu isi piarda slujba…..sau influenta in spitalul peretean Caritas… in logica lor bolnava, le e frica de Berechet si de faptul ca nu vor mai insemna nimic pe scena politica rosioreana. Le e frica de Berechet si de curatenia pe care o va face incepand cu propriul partid. Cei mentionati de Teddy au afirmat ca nu vor merge pe strada cu Berechet, Dar oare Berechet s-ar afisa cu George Sararu? Sau cu Gina Neagu fosta Toropoc contabila vietii? Sau cu Daniel Fierascu vanzator de parc si ctitor de pensiuni la Moeciu si Costinesti? Sau cu Familia problema Gatlan parintii infractorului rosiorean? Sau cu doamna profesor Olga Simion & peruca, comunista senila ce a distrus sute de elevi de la Anastasescu? Sincer ma indoiesc. Il cunosc pe Berechet si stiu ca va fi urmatorul primar al Rosiorenilor chir daca va candida independent. Generatia Facebook merge cu Berechet!

    • asta este idea unui om care nu stie sa piarda nu conteaza de unde si prin ce mijloace eu tot candidez daca asa comanda nitulescu

  4. Veste excelenta pentru psd-iști. Deja fac socoteala sa pună vice pe Nutu ! Fierescu – fost partidul socialist, fost, pnl-ist, fost pdl-ist , fost … de… si psd-ist este ca și batut. A mai pierdut de 5 ori ( de trei ori la primărie și de 2 ori la psd , cand a fost pus pe tușa ) . Succesuri , deci !

  5. Teddy, cu amărăciune iți spun că pleacă ai noștri, vin ai noștri… Nu s-a schimbat NIMIC! Costi e prea cuminte și de caracter să răzbească in lumea politicii… El nu e o „fiară” și va pieri dacă va candida.

  6. Realizati cu ce s-a ocupat gasca ca linge-blide si poopa-koor a lui Lisandru-macho man ot Caritas, timp de 4 ani????Vine cu un rebut, o ciorba calaie si reincalzita, de care si pesedistilor le-a fost scarba????La P.N.L., numai bagabonzi si fufe de doi lei s-au aciuit, Birlic, mai mereu tosnit de o tuica ieftina, sta la usa si ii pazeste!!!!Trebuie dizolvata toata organizatia de cretinoizi si jeguri umane!!!

  7. Gitlan family, sunt parintii lui Ion DILAU????Cel implicat in toate dezastrele si nenorocirile locale, protejatul Danei Blonda Koor de Fier de la Economic si a lui madamei Fierascu-spaga!!!!Nenorocitul ala are pe constiinta viata unei pustoaice, batuta pana la sinucidere!!!!Le-a dat omorul non-stop la parinti, a ajuns protaganosit la OTV, cu dementele lui, momentan puscarias!!!!Aceasta sa fie echipa reformatoare a liberalilor???Lisandru kurwar batran, Niculce, ce cu limba ta l-ai spalat la buci pe Almajanu, Alexe-dragostea lui Tarnacop, ia mai duceti-va dracu toti de cretini, hoti si nenorocoiti!!!Lisandru-PENSIONAR EXPIRAT!!!

  8. Nate
    February 18, 2016 at 2:53 pm
    Candidatul footbalist, va lua fix doua voturi!Nu are treaba cu niciun PNL, a pus bazele MP, in Rosiori-City, este ingropat in datorii, valetul lui Titirisca!!!!Nici cei care se duc la stadion sa manace seminte, nu ar da cu stamplia in amarat, mai ales ca are un mare dusman in limba romana, greoi in gandire, groaznic in exprimare!!!Costele, stai acasa tata, ca te stie lumea!!!Cu asa candidat, DUSKA-alcoolistul rosu, poate dormi linistit!!!!Trist oras, putere de tot rasul, opozitie de tot plansul!!! CUM DE AI SCHIMBAT OPINIA CAT AI FOST PLATIT

  9. Nu am schimbat nicio opinie!!!Berechet este coma indus…Fiersacu moartea liberalismului!!!In loc de rau, este o CATASTROFA!!!

  10. Am citit acest articol cu atentie.
    Vreau sa spun ca nu este vorba de nici o victorie a d-lui Fierascu!
    Ca unul din cei care au participat la organizarea alegerilor locale, si celelalte alegeri din 1994 pana in prezent, vreau sa le aduc aminte celor din PNL vechi si actual, care spun ca nu il cunosc pe Berechet Constantin, cand partidul nu a avut sediu si logistica, refugiul a fost in locatiile lui, cu masa, cu casa, cu calculatoare etc.
    Sa nu uite domnul Fierascu ca in 2012 a fost impus de Militaru si conducerea Centrala a PDL, cu cateva zile de inceperea campaniei. In 2014, inainte de alegerile Europarlamentare, ne-a fost impus presedinte al organizatiei PDL Rosiori de Bitanu si a a obtinut 7%. Asa se intampla cu traseistii. Partidul de la care pleci te considera tradator, partidul la care te duci, nu te asimileaza, iar alegatorii nu au incredere in aceste gen de personaje.
    Vreau schimbarea! Vreau un candidat necompromis, competent si onest!

  11. Viata de partid nu inseamna domnule gica sa stai in spate si sa barfesti ………….,intalniri ,cotizatii ,reprezantari la anumite evenimente.asta este viata unui partid………
    Unde ati fost in ultimul timp…….. poate prin Brazilia ….

  12. Nici domnul profesor doctor Constantin BERECHET, cu atat mai putin compromisul total Fierascu nu pot fi solutii!!!!Este o rusine, sa tot vii cu un acelasi candidat, mereu vopsit, la propriu si figurat (porcul batran se vopseste la par), mereu in ultimii 26 de ani, doar-doar o pacli pe cineva…Fierascu este un produs total expirat, pute efectiv…dar la oameni ca Lisandru Futerman, ce poti sa-i ceri???Coana Eliza, trezeste-l tu, alte timpuri, alte generatii, tataia al tau nu mai judeca are Alzhaimer!!!

  13. Fierule!!!Esti de o nesimtire rara!!!!Ce dreaqu nu intelegi ca li s-a luat la toti de tine!!!????Nu mai pacalesti niciun fraier sa dea cu stampila in tine!!!Ai 70 de ani aproape!!!Hai, du-te la taranoaia de unde ai venit!Huideo!!!

    • Pentru ca suntem sătui de comuniști care favorizează infractorii, pentru ca sunt sătui de securiști corupți, pentru ca ne-am saturat sa-i îmbogățim in timp ce ne chiorăie matzele, pentru ca vrem altceva pentru Rosiori si roșioreni. Pentru ca vrem un proiect viabil bazat pe investiții si investitori care sa contribuie la supraviețuirea orașului, nu un mandat de trista amintire pe care il invoci tu… Pentru ca vrem sa TRĂIM IN ROSIORI !!!

  14. Daca fiecare ar vede de treaba si de munca lui,lucrurile ar merge de o mie de ori mai bine in urbe. Va apuca analiza politica de cate ori se apropie alegerile. Sa mai pierdem timpul. Oricum nu hotarasc cetatenii.

  15. Daca sunteti oameni asa de seriosi,de competenti si de importanti,de ce va framanta atat soarta administratiei locale.Nu cumva sunteti cu gandul la ce puteti ,,apuca,,.Hai ca nu afost rau nici pana acu.

Dă-i un răspuns lui Zavera-CIOFALCA Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Chef Cătălin Jernoiu, manager în bucătăria Harmony Restaurant & More: ”Cât de curând, voi face un spectacol culinar la Alexandria!”

Următorul articol

Gelu Pisică s-a răsculat contra unor tineri care luau ”pulsul” PNL la Țigănești

Cele mai recente articole de Actualitatea politică