20, noiembrie, 2018
Breaking News:

Dan Popescu nu va fi repus în funcţia de viceprimar al Alexandriei

dan popescuCarmen Dumitrescu

După ruperea USL, viceprimarii Alexandriei, Dan Popescu şi Eduard Oprea au intentat o acţiune în instanţă împotriva Consiliului local Alexandria, motivând că schimbarea lor din funcţie a avut la bază exclusiv jocuri politice. În cazul lui Dan Popescu, prima instanţă a decis faptul că acestuia i s-ar cuveni atât repunerea în funcţie, cât şi recuperarea drepturilor salariale din perioada în are a fost lipsit de avantajele fotoliului de viceprimar. Consiliul local a făcut însă apel, iar procesul a mers mai departe, urmând ca o soluţie să fie pronunţată pe data de 28 septembrie. Instanţa a amânat pronunţarea până în cursul zilei de astăzi, iar Dan Popescu a aflat că a pierdut procesul şi că nu va mai putea ocupa, cel puţin în actualele condiţii, funcţia pierdută: “Am aflat şi eu astăzi soluţia pe scurt şi am pierdut procesul. Asta e. Nu comentez decizia instanţei, vă spun doar ce am aflat şi eu…”

Celălalt fost viceprimar liberal, Eduard Oprea, a pierdut procesul încă din prima instanţă, aşa că el n-a trăit niciun fel de emoţii în această perioadă, cu excepţia celor legate de prestarea muncii în folosul comunităţii.

Lasă un răspuns