16, ianuarie, 2018
Breaking News:

Dan Botez lansează o nouă carte

Monica Vasilescudan-botez

Cel mai prolific fost procuror în ale scrisului, din Teleorman, Dan Botez, aduce în fața cititorilor săi o nouă carte. „Dr. Petru Groza – Burghezul Roşu” se numește recenta apariție semnată de autorul Dan Botez, aceasta urmând a fi lansată într-un eveniment cultural, organizat de Muzeul Judeţean Teleorman în colaborare cu Scrisul Românesc – Fundaţia – Editura, vineri, 4 noiembrie 2016, ora 11.30, în Sala „Auditorium” a Muzeului.
La manifestare vor lua parte personalităţi din domeniul cercetării istorice şi al vieţii publice româneşti: prof. univ. dr. Florea Firan – director „Scrisul Românesc” – Fundaţia – Editura, prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă – Universitatea „Valahia” Târgovişte, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu– Universitatea din Craiova şi prof. univ. dr. Ion Calafeteanu – Universitatea „Valahia” Târgovişte.
”Dr. Petru Groza – Burghezul Roşu” este cea de-a cincea lucrare a autorului Dan Botez. Acesta a impresionat prin volumele dedicate Mareșalilor României. ”Trilogia Mareșalilor” a arătat publicului partea extrem de profundă a unor oameni importanți ai României, în trei volume de referință: „Ion Antonescu – destinul unui Mareşal al României”, ”Alexandru Averescu – Mareşalul poporului”, „Constantin Prezan – Mareşalul datoriei”, ieșite de sub tipar sub egida Editurii Scrisul Românesc, cărți care i-au adus lui Dan Botez premiul ”Nicolae Iorga”, la Colocviile Scrisul Românesc.

Lasă un răspuns