15, decembrie, 2017
Breaking News:

Dacă, Doamne fereşte, nu se întâmplă altceva în România, Liviu Dragnea vrea hidrocentrală la Seaca

Monica Vasilescu

dragnea

Vicepremierul ţării i-a adus, din nou, pe chinezi la Teleorman, să inspecteze zona. O delegaţie din China, condusă de preşedintele Huadian Lingweii, Yang Yong, a poposit tocmai în comuna Seaca, pentru a analiza posibilitatea unor investiţii de anvergură, spun aceştia. Este vorba despre firma China Huadian Engeneriing, companie a statului chinez, specializată pe acest tip de construcţii, hidrocentrale.  

Alături de Maricel Popescu, secretar de stat şi Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, Liviu Dragnea a dorit să fie, vineri, în ultima zi a campaniei electorale, la Teleorman, pentru a le promite oamenilor că este foarte interesat de acest proiect, dorind ca, pe viitor, să construiască o hidrocentrală.

“Am început cu Cernavodă. Eu cred că, în primăvara anului viitor, vom avea procedurile de avizare şi certificare şi atunci putem discuta de începerea efectivă a investiţiei, dacă, Doamne fereşte, nu se întâmplă altceva în România”, a declarat vicepremierul în faţa presei.

Cât despre costuri, pentru investiţia în energie se vorbeşte despre aproximativ un miliard de euro, dar dacă se va stabili realizarea unui dig se discută despre încă vreo 3-4 miliarde de euro, a spus Dragnea. Sumele sunt cunoscute, banii lipsesc. “Pentru construcţia hidrotehnică, compania are resurse proprii, iar pentru cealaltă investiţie… împreună putem găsi finanţare”, a încheiat Liviu Dragnea discursul cu promisiuni şi a plecat.