11, decembrie, 2018
Breaking News:

Curajoșii care au alungat morții din Teleorman

Carmen Dumitrescu

Teleormanul n-a fost doar un județ menținut în izolare de către conducătorii lui, pentru a evita creșterea nivelului de trai și pentru a lăsa loc opiniilor diferite, ci și un județ blamat mulți ani pe nedrept, într-un mod foarte convenabil pentru Dragnea și compania lui de slugi. De ce spunem asta? Pentru că alimentând bancurile despre un Teleorman al morților cu drept de vot și al proștilor care nu fac diferența între librării și papetării se putea dezvolta un teren fertil pentru ura a tot ce e teleormănean pentru exterior. Ori, un teleormănean complexat de imaginea lui în ochii celorlalți nu va încerca niciodată să pună sub semnul întrebării adevărul lui și va găsi în liderii responsabili de situația creată aliați stabili, care îl pot proteja de agresiunea exterioară, manifestată prin bancuri de prost gust, în cele mai multe dintre cazuri. Practic, teleormănenii dezvoltaseră un tip paradoxal de patriotism local, care nu le mai permitea să indice responsabilul pentru imaginea lor proastă la nivel național în politicianul care a dat morților dreptul la vot, ci doar să se alieze haotic cu acesta, contribuind la adâncirea izolaționismului. Dar a venit, totuși, o zi a revoltei în Teleorman. Starea de spirit despre care ne amintim acum cuprinsese cu siguranță mai bine de trei sferturi din județ, însă dintr-un județ întreg, numai 22 de oameni au ieșit în stradă, pentru a striga că lor nu li se pare normal ca Dragnea să-și facă legi, prin interpuși, în interes personal. A fost un gest aproape sinucigaș. Cei din jurul lor s-au speriat cumplit, căci nu mai auziseră cazuri de oameni care să se opus dumnezeului local și să trăiască sănătoși mai departe. Dar tinerii care au ieșit atunci în stradă nu păreau deloc înfricoșați, ba dimpotrivă! Strigau cât puteau de tare împotriva unei Românii care ar fi putut să se transforme, peste noapte, în Teleorman. Cu drapelul la piept și cu pancarte scrise din tot sufletul, tineri curajoși din prima seară s-au întâlnit apoi zilnic, ori în fața Casei de Cultură din Alexandria, ori în fața Guvernului României. Și se bucurau sincer când vedeau că lor li se alătură din ce în ce mai mulți oameni curajoși. Curajul s-a extins ca o viroză. Un fel de febră plutea în aer în acele prime zile ale revoltei din Teleorman și nimeni nu încerca să o țină în frâu, căci amorțirea de dinainte fusese de prea lungă durată. De asemenea, vestea curajului de Teleorman s-a răspândit fantastic de repede. După primele proteste, în care localii noștri le spuneau protestatarilor că sunt penibili, știrile despre curajoșii noștri au fost împărtășite de o țară întreagă, ba chiar și de Diaspora. În tot acest timp, ei au primit mii de mesaje de susținere și zeci de laude venite de la oameni care au reușit să vadă că Teleormanul nu înseamnă doar Liviu Dragnea, morți cu drept de vot sau papetării cu nume pompoase. Ei au avut, datorită celor câțiva curajoși care și-au strigat frustrarea chiar în fața conacului lui Dragnea, imaginea unui județ în care curajul are locul lui bine definit. Ei, cei care nu sunt și n-au fost niciodată teleormăneni, au înțeles că nu-i totuna să protestezi în Cluj sau în Teleorman. Că în Cluj riști o gripă, iar în Teleorman o viață făcută praf. Conștientizarea acestui aspect i-a determinat pe mulți să spună că protestul a 50 de oameni în Teleorman face cât protestul a 50.000 în București. Și nu s-au înșelat. Iar Teleormanul a avut de câștigat, pentru că și-a scos la interval, pentru prima oară după mulți ani, eroii, nu morții.

Lasă un răspuns