20, noiembrie, 2017
Breaking News:

”Cupa Iepurașul” – o competiție reușită marca CS ”Basket Game Canada” Alexandria

Monica Vasilescu

cupa iepurasul

Atunci când oamenii mari, cu experiență, se implică în activități menite să dezamorțească sistemul, nu doar cei mici au bucurii, ci și societatea, în ansamblu, că are pe cine să conteze în viitor. La noi, în domeniul sportului, sunt câțiva profesori dedicați, care au înțeles importanța formării spiritului sportiv încă din primii ani, pentru a le dezvolta copiilor abilități fundamentale de joc, dar şi aptitudini comportamentale în viața cotidiană. Unul dintre cei implicați la care facem referire este, fără doar și poate, Florin Roman, președintele Clubului Sportiv ”Basket Game Canada” Alexandria. Pentru că nu poate sta deoparte de activitatea sportivă, fostul baschetbalist de Divizia A a înființat un club pentru a antrena noi talente în domeniu. Pe lângă clubul privat la care activează, antrenorul se implică și în acțiuni extra, organizând tot felul de competiții pentru a le dezvolta celor mici dorința de a învinge, dar și aceea de a fi fair-play cu adversarul, în cazul unei înfrângeri. Așa s-a născut ”Cupa Iepurașul” – un concurs amical de minibaschet băieți, înfăptuit cu scopul de a promova baschetul local.

Sâmbătă, 4 aprilie, începând cu ora 10.30, la sala de sport a Liceului Teoretic ”A.I. Cuza” din Alexandria, ”Cupa Iepurașul” a reușit să strângă la un loc suporteri ai baschetului, jucători, părinți și autorități. Organizată de Clubul Sportiv ”Basket Game Canada” Alexandria, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman și Primăria Alexandria, cupa a reunit echipe precum: CS ”Amicii” Pitești, CS ”Total Sport” Bcurești, CS ”Șufrariu Basketball School” Pitești, CST Alexandria, CSS Giurgiu și CS ”Basket Game Canada” Alexandria.

După jocurile programate, toți sportivii au primit câte o medalie, iar cluburile de proveniență au luat diplome. Pe lângă acestea, organizatorii au oferit premii speciale, între care amintim: Andreea Grosu – cea mai bună apărătoare – CST Alexandria, Oana Mitran – cea mai combativă jucătoare – CST Alexandria, Pano Kardas Justina- cea mai de perspectivă jucătoare – CS Sufariu Basketball School Pitești, Sorina Oinaru – cea mai bună recuperatoare – CST Alexandria, Maria Marin – cea mai tehnică jucătoare – CST Alexandria, Mihai Nițu – cel mai bun pivot – BGC Alexandria, Dragos Berbecaru – coșgheter – CSS Giurgiu, Iustin Costea – cel mai bun pasator – CS Sufariu Basketball School Pitești, Codruț Ciobanu – cel mai combativ jucător – CS Total Sport București, Codruț Sasha – cel mai tânăr jucător – CS Amicii Pitești, Cune Denis – cel mai bun apărător – BGC Alexandria, Octavian Berceanu – cel mai tehnic jucător – BGC Alexandria.

Printre invitații care au participat la competiție s-au remarcat: cei doi viceprimari ai Alexandriei Ionuț Neacșu și Lucian Iotu, directorul DJST – Mariana Mitran, inspector DJST – Emil Pene, interpretul de muzică populară Florin Vasilică, fostul arbitru de baschet internațional – Aurică Oprea.

La sfârșit, mulțumit de feedback-ul pozitiv primit din partea participanților, antrenorul Florin Roman a promis că va mai pune bazele și altor concursuri de acest gen, pentru ca micuţii să evolueze și să capete deprinderi competiționale, astfel că, în viitor, măcar unii dintre aceştia să poată atinge cel mai înalt nivel baschetbalistic.

Lasă un răspuns