liberinteleorman.ro

Cum ne respectăm eroii: Înainte de Ziua Armatei, Cimitrul Eroilor din Alexandria arată ca după război…

23 octombrie 2017

Carmen Dumitrescu

Peste câteva zile va fi 25 octombrie. Însă, autorităților teleormănene data aceasta nu le spune nimic… Nouă această zi ne amintește însă, în schimb, de generalul Gheorghe Avramescu, comandatul Armatei a 4-a Române, care a stabilit că pe 25 octombrie va începe ofensiva, astfel încât să-i facă Regelui Mihai I cadou o victorie de ziua lui de naștere. Practic, data de 25 octombrie ar trebui să ne amintească fiecăruia dintre noi că suntem urmașii unor oameni curajoși, care și-au respectat și și-au iubit țara mai presus de propria viață și bunăstare.

Autoritățile din Alexandria nu sunt prea sentimentale, însă. Așa că pentru ele nu e deloc relevant faptul că de Ziua Armatei ne mai despart puține zile și, tocmai de aceea, Cimitirul Eroilor se află într-o stare deplorabilă. Steagurile sfâșiate, gunoiul vizibil de la distanță, crucile în aceeași stare de degradare în care le găsim anual, toate acestea vorbesc despre respectul nostru pentru eroi. Evident, nu e vina noastră, a celor mulți, care probabil simțim patriotismul în fiecare fibră a ființei noastre.

Dar noi plătim bani la bugetul local, pentru ca aceste locuri să fie îngrijite corespunzător. Nu trebuie să mergem noi să facem curățenie la cimitir, pentru a da o lecție autorităților, ele trebuie să ne folosească banii și în acest scop: al păstrării unor amintiri vii, al conservării unor monumente, al perpetuării sentimentului de patriotism și respect pentru vitejii datorită cărora astăzi trăim într-o țară liberă și independentă. Nu e prima dată când remarcăm starea deplorabilă a Cimitirului Eroilor din Alexandria. Dar parcă nu e nimic normal în faptul că singurul loc care ne amintește de eroii care ne-au făcut oamenii care suntem astăzi arată ca după război în cea mai mare parte a anului. Cu atât mai mult cu cât peste câteva zile mai marii orașului vor citi din hârtii scrise alții, cât de mândri sunt cu Armata Română și cu eroii patriei noastre…

 

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Mafia sălilor de sport înflorește în Teleorman. Sala de sport din Orbeasca, lăsată în paragină imediat după construcție…

Următorul articol

Anunț Liceul Teoretic Constantin Noica Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitatea politică