21, noiembrie, 2017
Breaking News:

Cum devii om politic în Teleorman? Ghid în șase pași

PoliticianCarmen Dumitrescu

Dacă te-ai trezit de dimineață cu gândul că vrei să fii un om important în Teleorman, trebuie să știi că altă cale în afara politicii nu există. Probabil te gândești că e mare lucru să te remarci în politica județeană, așa că mai cauți încă alte variante de a te familiariza cu notorietatea: poate vei bea peste măsură și te vei da în spectacol prin barurile județului, vei încerca bătăile în public sau te va tenta ideea de a fi star-ul unui accident de circulație. Dar adevărul e că nu trebuie să faci niciunul dintre aceste lucruri. Tot ce trebuie să faci e să studiezi acest scurt ghid în șase pași al succesului în politica teleormăneană iar drumul către glorie ți se va părea mai scurt decât ai crezut vreodată că poate fi.
Primul pas e să uiți tot ce știai până acum, de la sonetele lui Shakespeare la Mozart. Orice demonstrație de cultură te va scoate imediat și fără drept de apel din cursă! Pasul al doilea este să faci testul rahatului: mănânci cât de mult rahat îți permite stomacul și dacă nu vomiți după ce ai epuizat cel puțin un kilogram din alimentul indicat, poți merge la pasul al treilea. Care e esențial. Pentru că, din acest punct, poți considera că aventura ta incredibilă în lumea politicii a început deja: cauți un cunoscut, despre care știi ca e membru de partid și e bine perceput de ceilalți. Unitatea de măsură a bunei percepții este aceea că individul pe care trebuie să-l ai în vedere ocupă deja o funcție publică sau se pregătește să îmbrățișeze una. Îl suni și, cu un ton umil, îi spui că te-ai gândit bine și că vrei să te înscrii în partid, pentru că ai prea mult timp liber și vrei să-l pierzi în cea mai apropiată campanie electorală. Nici nu contează dacă știi sau nu ideologia partidului sau dacă știi când va fi următoarea campanie. Dar încearcă să vorbești convingător! De altfel, tonul convingător, mai ales când vei spune prostii, îți va fi cel mai de nădejde aliat în activitatea viitoare. Apoi treci la cel de-al patrulea pas, cel în care analizezi cu grijă pe cei mai apreciați membri de partid și cauți să te apropii de cel care se îmbracă cel mai scorțos. Vestimentația colegilor de partid spune totul despre viitorul lor: fustele scurte ale femeilor prevestesc mandate de parlamentari, cămășile comode vorbesc despre muncă fără remunerație și fără perspective iar costumele vorbesc despre viitori lideri. Pasul al cincilea presupune anihilarea celui pe care l-ai ales să-ți fie punct de sprijin inițial. Numai așa poți să-i iei locul și să te remarci printre colegi ca un adevărat politician și un redutabil strateg. Pasul al șaselea va veni de la sine, pentru că sigur te va remarca un costum mai scump și-ți va propune să candidezi la următoarele alegeri. Nu-ți face griji că poți pierde! Pentru că nu se va întâmpla. Când partidul vrea să te promoveze, nu ține cont de preferințele electorilor. Ei sunt doar cifre pe hârtie, demne de jocuri aritmetice și strategice, pe care unii le vor scrie pe hârtie ca să pară foarte inteligenți. De fapt, în jurul tău, nimeni nu e inteligent. Din acest moment, ți-ai atins scopul și te vei putea trezi în fiecare dimineață cu un sentiment profund de încredere în propriile forțe. Dacă ai urmat toți acești pași, meriți toate felicitările noastre. Vei mânca rahat toată viața și toată lumea va presupune că-ți place!

Lasă un răspuns