13, decembrie, 2017
Breaking News:

Cum a fost arestat MAREŞALUL

Dan Botez

antonescu-ionMoto: ”Nu sunt omul care să facă tranzacţii cu demnitatea poporului român” – Ion Antonescu

23 August 1944 este o dată care a provocat şi provoacă încă dezbateri aprinse. Unii o numesc o dată istorică, comuniştii au confiscat-o şi au făcut-o chiar zi naţională a României, în timp ce alţii o consideră un act de trădare.

Dincolo de toate aceste controverse, arestarea şefului Consiliului de Miniştri – Mareşalul Ion Antonescu – este actul cu care a debutat 23 august 1944. Despre modul în care a avut loc arestarea Mareşalului au scris mulţi autori, în primul rând cei prezenţi, dar şi persoane contemporane cu evenimentul.

În cele ce urmează vom prezenta arestarea Mareşalului aşa cum a fost ea descrisă chiar de acesta, într-o agendă pe care a găsit-o în camera (fişet) din Palatul Regal, unde a fost închis după arestare.

„Astăzi 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15.30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri, regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu. I-am arătat regelui că de aproape doi ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere, pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23, cu d-nii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei, cu d-l Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M.Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M.Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg.Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat d-lui Clodius că nicio ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor. I-am cerut, ca şi d-l M.Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei. D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului. Relativ la conversaţia cu d-l Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi, i-am arătat înainte esenţialul. D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse. I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a dus – fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea statului, dându-mi mandatul să reconstitui graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care au adus-o … catastrofa graniţelor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu ascendentul întregii naţiuni, trecusem forţat de operaţiuni, şi Nistrul. Ţara, prin câte trei milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem. În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a) a face act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov. I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchil s-au angajat, printre altele, „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care na a fost liber consimţită”. Azi, a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.

b) să bag ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care bineînţeles constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, i-am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?”

c) a treia clauză şi cea mai gravă era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi… poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim? Am avea bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă de d-l Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi se cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară. Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală şi a ruşilor şi a nemţilor? Numai un nebun ar fi putut accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică. Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, ţările baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist. Notez că atunci când mi sau propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi stabilă, era totuşi încă tare.

e) în sfârşit, propunerile lui Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea rusească cu toate consecinţele ei… I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor, care îl aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte. D-l Mihalache a insistat încă o dată să accept să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu. Bineînţeles, am declinat aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă d-l Gh.Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept să fac eu tratativele de pace. I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, şi că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată… privi dezunirea noastră. D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţă cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu, intervenind în discuţii, a afirmat, de două ori, şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament scris, pentru care i-am mulţumit. Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această ţară va fi în curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi vom fi total de discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii. Acest „mai întâi” legat şi cu alte indicaţii pe care le-a avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M.Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative. Eu am adăugat că sunt de acord, în aceste condiţii, chiar cu plecarea d-lui M.Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe. În acest moment regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, acesta revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea regelui, pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului şi 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână. Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”. M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu în auzul regelui, care trecea în altă cameră, cu mâinile la spate: „Să-ţi fie ruşine; astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa. După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile. Camera nu are decât trei m pe doi, este fără fereastră şi fără ventilaţie bună, înăuntru nu are de…şi o scorbură într-însa. După două ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară. Nu s-a avut nici decenţa de a se da acestei camere, celulă, cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată. Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii care îmi cerea să dau pe toţi din palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, armata înfrântă, ţara şi pe regele ei.

Istoria să judece. Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M.Antonescu, că dacă crede că este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, şi să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie ambiţios sau un aventurier.

Mareşal Ion Antonescu

  1. VIII.1944”

Agenda în care Ion Antonescu a scris aceste însemnări a fost recuperată de sub dărâmăturile „Casei Noi” a Palatului Regal din Calea Victoriei. A doua zi, în dimineaţa de 24 august, clădirea a fost avariată de bombardamentul aviaţiei germane, însă Mareşalul nu se mai afla acolo, fusese luat de o echipă condusă de comunistul Emil Botnăraş, alias inginerul „Ceauşu”. Agenda a rămas în clădirea ce a fost bombardată fiind găsită printre ruine de un militar. Aflată timp de 40 de ani la o persoană privată, agenda se află în prezent la Arhivele Statului.

Lasă un răspuns