23, mai, 2018
Breaking News:

Cu toate că nu a îndeplinit targetul UE privind reciclarea deșeurilor, Groapa de gunoi de la Mavrodin ar mai înghiți două milioane de euro

Monica Vasilescu

mavrodin gunoi depozitAfacerile cu colectarea și reciclarea deșeurilor sunt extrem de profitabile în România. Și, ca în toate domeniile, și atunci când vorbim de scormonit prin gunoaie se găsesc „băieți deștepți”, care stau în fruntea (sau în spatele) celor mai importante firme de salubritate, societăți care au trecere la politicieni și, desigur, la grupuri de interese. Lorzii gunoaielor au construit imperii în toată țara pe bază de reciclare și nu observă nimeni că suntem îngropați în mizerie la propriu mai mult decât oricând.

Cine este și ce vrea ECO SUD

În Teleorman, o porțiune importantă din colectarea gunoiului este deţinută de ECO Sud, o firmă despre care se spune că este controlată de un italian care are influențe în organizații siciliene. Până la o dovadă concretă în acest sens, cert este că ECO Sud a adus în Teleorman cel mai mare proiect din istoria post-decembristă, al cărui beneficiar a fost desemnat Consiliul Judeţean Teleorman. Sistemul integrat de colectare a deşeurilor de la Mavrodin a umplut multe pagini de ziare, încă de când o astfel de gestiune a gunoaielor se afla la stadiul de proiect. Și când lucrurile păreau a intra pe făgașul normal, după ce depozitarea gunoaielor s-a făcut conform dorințelor inițiatorilor, ”băieții deștepți”, cu o gândire mai mult business decât practică, s-au gândit că, pe lângă gunoi, ar fi bine ca depozitul să mai înghită și niște bani. Cu nemiluita. În toți cei șase ani de ”construcție”, cu sistemul de gestiune s-au cheltuit peste 21 de milioane de euro. Risipa banilor publici nu s-a oprit aici. Firma ECO SUD S.A., în cadrul activității având ca obiect: proiectarea, execuția și exploatarea Depozitului Ecologic Mavrodin, județul Teleorman (realizat în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și Consiliul Județean), la care sunt transportate zilnic deșeuri menajere și industriale asimilabile, provenind de pe raza întregului județ Teleorman, comunică următoarele aspecte de ”maximă necesitate”, după cum le numesc reprezentanții societății. Ei spun că Depozitul Mavrodin se află spre finalul duratei de viață a celulei nr.1, aceasta atingând 90% din volum în luna august a anului 2016 și urmând să atingă 100% din volum până în luna februarie a anului 2017. Într-un comunicat remis presei locale, se precizează că urgența situației actuale este reprezentată de epuizarea spațiului de depozitare a celulei nr.1 și de necesitatea construirii unei celule noi, în care să fie depozitat deșeul primit. În acest sens, Eco Sud  S.A. a întreprins demersul către Consiliul Județean Teleorman și către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Teleorman, în vederea identificării modalităților de finanțare a construirii celulei nr. 2, în valoare totală de 2 milioane euro.

Consiliul Județean nu dă tain?!

Reprezentanții societății pe acțiuni spun că nu au fost concluzionate și agreate cu autoritatea Consiliului Județean modalitățile de finanțare, ceea ce este firesc, pentru că din contract reiese că Eco Sud trebuie să realizeze celulele 2, 3 și 4, nu administrația județeană. Reprezentanții CJ au fost, totuși, la fața locului și, în opinia lor, situația nu ar fi de gravitatea cu care a fost expusă, dar se poartă discuții pentru lămurire.

Scurt istoric…

Pentru cei care nu-și amintesc datele problemei, amintim că Sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Teleorman”, finanţat prin programul ISPA al Uniunii Europene, are o valoare care se ridică la circa 21,5 milioane euro, din care: 75% contribuţie din fonduri ISPA, 18% contribuţie de la bugetul de stat şi 7% contribuţie a Consiliul Judeţean Teleorman”. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de 15 ani şi, potrivit prevederilor acestuia, Eco Sud SRL va asigura “întreţinerea, exploatarea şi repararea construcţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor, construcţia celulelor de depozitare nr. 2 şi eventual nr. 3, închiderea celulei nr. 1, instalarea sistemului de colectare a gazelor de depozit la celula nr. 1 şi la celula nr. 2 pe parcursul depozitării deşeurilor, arderea gazelor de depozit rezultate de la celula nr. 1 şi eventual 2 în instalaţia de ardere, primirea deşeurilor menajere şi asimilabile acestora de la operatorul de colectare şi transport judeţean, sortarea şi comercializarea deşeurilor reciclabile, compostarea deşeurilor verzi şi organice şi comercializarea compostului rezultat, respectarea normelor de igienă şi protecţia mediului”.

Gunoi mult, dar puțin?!?

Chiar dacă, în documente, responsabilul de gestionarea situațiilor este firma constructoare, Eco Sud se dă de ceasul morții și spune că se află, în acest moment, în stadiul de identificare a unor soluții de mărire a volumelor din celula nr. 1, prin procese accelerate de compactare și prin demararea de construcții localizate de reducere a drumului de acces pentru autogunoiere, cu scopul lărgirii spațiului de depozitare. ”Practic, este vorba de renunțarea la dalele mărginașe drumului de acces. Intervențiile salvatoare ale Eco Sud S.A., prin încercarea de a crea noi spații în cadrul celulei nr. 1, pot conduce la limitarea accesului autogunoierelor în incinta depozitului. Oricum, aceste lucrări reprezintă doar măsuri temporare privind depozitarea deșeurilor, neputând rezolva situația de fond – lipsa spațiilor de depozitare, datorată nerealizării celulei nr. 2. Deschiderea la comunicare a autorităților și reacția pozitivă față de demersurile Eco Sud de extindere vitală a depozitului Mavrodin ar trebui să asigure dezvoltarea durabilă a unui proiect agreat de comun acord, responsabilitatea față de protejarea sănătății cetățenilor și promisiunea conservării și protejării mediului înconjurător”, spun ecosudiștii.

Pentru că lucrăm cu materialul clientului, conform datelor celor de la ECO SUD, în primii trei ani de la demararea construirii depozitului, cantitatea de deșeuri a fost de aproximativ 220 de ori mai mică decât cea prevăzută, ceea ce determină două aspecte negative: veniturile companiei au fost diminuate în mod artificial și activitatea la acest depozit a fost în pierdere. Totodată, nu au fost realizate țintele stabilite de către Comunitatea Europeană, privind reciclarea deșeurilor produse de populație în cadrul proiectului de management integrat al deșeurilor Teleorman. Directorul General al Eco Sud S.A., Adrian Scarlat, a declarat că se va implica în toate demersurile și discuțiile cu autoritățile Consiliului Județean, în vederea găsirii unei soluții urgente pentru finanțarea proiectării și construirii celulei nr. 2, pentru a veni în interesul cetățeanului și pentru a preveni efectele nedorite care se vor răsfrânge asupra mediului înconjurător, ca urmare a situației prezentate.

Fără a minimiza în vreun fel importanța gunoaielor într-o zonă unde mizeria se află acasă, tragem nădejde că, într-o zi, vom afla întreaga poveste a unui depozit plin mai mult de bani decât de gunoaie, nu de alta, dar noi avem un mare gol între necesitatea lărgirii spațiului pentru resturi în județul în care cantitatea de deșeuri a fost de 220 de ori mai mică decât cea prevăzută. Totuși, organele de cercetare din țara asta unde duc gunoiul?

Lasă un răspuns